Noile tehnici de acaparare a terenurilor la nivel mondial
În numerele trecute ale revistei am publicat un articol în care, cu sprijinul prof. Avram Fițiu, am definit în linii mari fenomenul de landgrabing. Continuăm dezbaterea acestui subiect dintr-un alt unghi, acela al tehnicilor practicate în landgrabing. Potrivit interlocutorului nostru, în România acapararea de terenuri începe să capete dimensiuni incomensurabile. De fapt, într-un top al țărilor supuse landgrabing-ului, țara noastră este pe primul loc. Prof. Avram Fițiu susține că la acest „festin“ participă țări precum Italia, care a acaparat terenuri mai ales în Banat, în special, invocând motivații energetice, țări mari precum Franța, Germania care au motivații geostrategice și economice sau țările vecine (prin state estice interpuse interesate geostrategic), care au motivații militare. Țările mici asemeni Olandei, Belgiei, Luxemburgului au aportul lor în acest fenomen prin fonduri de investiții și pensii, precum și societăți anonime cu o motivație de regulă speculațională.
Virtual sau real, consecințele sunt aceleași
Fenomenul de landgrabing folosește metode virtuale sau reale de acaparare a terenurilor. Care sunt tehnicile prin care se întâmplă asta?
„În cazul landgrabing-ului virtual sau real vorbim de metode mascate de acaparare care ascund în spatele achiziției pentru agricultură motivații diverse precum obținerea de subvenții APIA sau investiții AFIR (cazul României, în care peste 3 miliarde de euro merg către firme sau grupuri acaparatoare străine) sau garanții bancare pentru diverse investiții strategice agricole sau industriale. Speculația funciară ce se bazează pe creșterea sigură anuală a prețului terenurilor în următorii zeci de ani datorită unor factori predictibili (schimbări climatice, schimbare de comportament alimentar în Asia, creșterea populației lumii, degradarea terenurilor prin supraexploatare etc.) este o altă metodă de landgrabing. În landgrabing se practică și ocuparea strategică a fâșiilor de frontieră (vezi cazul Țărilor Baltice, Poloniei, României), a țării inamice sau a țării țintă și a terenurilor din jurul unităților militare. Pentru a scoate de pe piață o țară se practică supraexploatarea agroindustrială a acestor terenuri pentru obținerea de agrocarburanți, energie eoliană, energie hidro, alimente modificate genetic, energie fotovoltaică, gaze de șist prin tehnologii sofisticate tehnice și foarte scumpe la care ferma familială nu are acces“, susține prof, Avram Fițiu.
Valențele sunt multiple
Landgrabing-ul este, în fapt, o tehnică de schimb de drepturi asupra fondului funciar prin mecanisme de control al accesului la teren, ce presupune mult mai mult decât o simplă înșfăcare de teren de către anumiți acaparatori. Practic, vorbim despre o tehnică de violare a principiului de transparență și responsabilitate (tranzacții care nu au un consimțământ liber al utilizatorilor actuali ai terenului; tranzacții ce nu au la bază audit de mediu și audit social; tranzacții ce se desfășoară fără o campanie de informare prealabilă). Și, pentru a da o aparență de legalitate, țările acaparatoare intervin (înfrățiri instituționale între Ministerul Agriculturii din cele 2 țări, lobby etc. în țara țintă a landgrabing-ului modificându-i legislația funciară (vezi cazul României cu Legile fondului funciar, Legea vânătorii, Legea pajiștilor, Codul silvic).
Noi stăpâni
Potrivit dlui Fițiu, „apa potabilă este evident miza principală a acestui fenomen de acaparare prin transformarea acesteia din bun public în marfă. Așa cum s-a reușit în legislația europeană ca pământul să fie transformat în marfă sub formă de capital, așa și apa este o marfă, deci poate circula prin această filozofie ultraliberală asupra vieții. Sunt vizate toate râurile de munte ce sunt privatizate sub formă de concesiune asupra uzufructului acestora prin intermediul îmbutelierii sau al investițiilor hidro (vezi cazul investițiilor strategice în Munții Carpați, în special pe partea transilvană de către capitaluri anonime care au în spate state naționale).“
În opinia profesorului, una dintre tehnicile cele mai insidioase de acaparare este langrabing-ul verde sau Green Grabing, foarte ușor de apărat în fața opiniei publice. „Vânzarea naturii cu scopul salvării acesteia (prin împădurire, de exemplu), mascată în numele durabilității, al conservării, al valorilor ecologice, ascunde de multe ori tehnici de Green Grabing. În numele acestui deziderat acceptat de către societate se fac expulzări funciare a țăranilor proprietari de drept pentru a fi înlocuiți cu noii stăpâni verzi în filozofie și se încalcă drepturile fundamentale ale omului legate de accesul la proprietate funciară“, subliniază profesorul universitar.
Ce este de făcut?
În opinia prof. Avram Fițiu, una dintre soluțiile pentru a diminua fenomenul de landgrabing presupune legiferarea în legislația națională că apa, terenul agricol și silvic reprezintă un subiect de apărare națională, iar accesul la aceste resurse se face doar cu acordul CSAT. Acesta susține că apa, terenul agricol și silvic au valoare de patrimoniu alături de valoarea de capital (noțiune introdusă în legislația europeană de către fostul comisar pe agricultură). O altă măsură ar fi la legislația unor țări precum Franța, Germania, unde acest fenomen de landgrabing este cvasiinexistent.
Exemple de acaparare funciară:
- Plantațiile de trestie de zahăr din Cambodgia (20.000 ha);
- Terenurile agricole din Ucraina (milioane de hectare în nordul Mării Negre);
- Plantațiile forestiere din Mozambic (140.000 de hectare acaparate de un grup suedez cu miros de exploatare socială).
Laura ZMARANDA