Idee de afacere: dropia poate fi readusă în peisajul românesc!

Vreme de secole, dropia a fost un simbol al câmpiilor românești. Multe familii boierești sau comunități locale o înscriseseră chiar pe stemele lor. Astăzi, pe teritoriul României se estimează că mai trăiesc doar vreo cinci-șase familii. Și acelea sezonier, iarna. Cu toate acestea, există speranțe că această specie poate fi readusă în peisajul miriștilor din Bărăgan. Cu răbdare, cu muncă, cu pasiune, acest lucru se poate face, spun specialiștii!

Cea mai grea zburătoare

Dropia a fost considerată cea mai mare pasăre din avifauna României şi probabil cea mai mare pasăre zburătoare din lume. O femelă de dropie cântărea între 3,5-5 kg, iar masculii atingeau în mod obişnuit 8-18 kg. Există însă mărturii despre exemplare care cântăreau chiar și 22 de kilograme. Înălţimea unui mascul de dropie poate fi de peste un metru, lungimea de 1,15 metri, iar anvergura aripilor atinge 2- 2,8 metri.

Coloritul este şi el impresionant. Deasupra, pe spate, penele sunt arămii sau maronii, iar văzut de dedesubt, corpul apare îmbrăcat într-o haină perfect albă. Acest lucru se observa cel mai bine în zbor. Gâtul şi capul sunt gri, iar lateralele pieptului de culoarea alunei. În perioada împerecherii mai ales, masculii etalează nişte mustaţi impresionante care pleacă imediat de sub cioc. Măsurând circa 10 cm, acestea sunt tot pene şi au rol în ritualurile de dinaintea împerecherii.

La nivelul anului 2008 în România nu mai exista nici un exemplar. Totuși, în zona localității Beba Veche, localnicii au sesizat câteva exemplare, probabil cinci sau șase familii care iernează în zonă. Altfel, a fost văzută ultima dată la Călăraşi, la începutul anilor 80.

Conform evidenţelor Academiei Române, se estimează că, pe la 1900, în România existau cel puţin 5.000 de dropii. Păsările erau răspândite în Câmpia Română, în partea de nord a Moldovei, Câmpia de Vest şi Podişul Transilvaniei. În perioada interbelică însă, biologii şi vânătorii au observat primele semne ale declinului. În paginile revistelor de vânătoare se vorbea despre dropii ca despre „un vânat ce se pierde“ din cauza „progresului civilizaţiei“.

Nici ţăranii nu au scăpat din ochi o astfel de pasăre. „În 22-23 decembrie 1938, sătenii au ciomăgit 740 de dropii în toată ţara“, povestea un inspector de vânătoare, citat de presa vremii.

Iarna când plouă şi urmează îngheţul, apa prelinsă pe penajul dropiilor îngheaţă, iar păsările nu mai pot zbura. În această situaţie deveneau o hrană uşor de procurat pentru ţărani, care le ucideau cu bâtele.

Acorduri peste acorduri, dar rezultate… ioc!

Dropia este listată ca specie vulnerabilă pe Lista Roşie a Speciilor Ameninţate la Nivel Global IUCN. La ora actuală, cele mai multe dropii trăiau în Spania, peste 23.000 exemplare, urmată de Rusia, cu 8.000 dropii, Turcia, Portugalia şi Mongolia.

Majoritatea ţărilor europene acordă o atenţie sporită restabilirii numărului de dropii şi de repopulare a regiunilor unde această specie a dispărut complet. În anul 1999 s-a înfiinţat „Fondul Internaţional pentru Dropie“. În 2001, mai multe ţări europene (Austria, Albania, Bulgaria, Ungaria, Germania, Grecia, Macedonia, Moldova, România, Slovacia, Croaţia, Republica Cehă şi Ucraina) au semnat un Memorandum de înţelegere cu privire la conservarea şi gestionarea populaţiei Central Europene de dropie (Memorandumul Dropia), în care fiecare regiune a fost reprezentată de un plan de acţiune pentru conservarea habitatului, recuperarea, prevenirea vânătorii ilegale. Printre măsurile propuse sunt scoaterea parţială a terenurilor din circuitul agricol, compensaţii financiare acordate agricultorilor, informarea populaţiei. În plus, Memorandumul a propus organizarea cercetării suplimentare a dropiilor. Dropia este enumerată în Anexa I a Directivei Consiliului Europei, în Anexa II a Convenţiei de la Berna, Anexa I la Convenţia de la Bonn, Anexa II al CITES (Convention on International Trade in Endangered Species of Wild Fauna and Flora, sau Washington Convention)

Struțul de Bărăgan, o afacere bună

În mod concret, cei care doresc să contribuie la realizarea acestui obiectiv, dar și să dezvolte o afacere, pot înființa crescătorii de dropii. Deși poate suna ciudat, nu este un lucru chiar atât de greu de realizat. În plus, amatorii pot beneficia de diverse ajutoare și subvenții, destul de consistente, având în vedere că este vorba de o activitate ce se înscrie în sfera celor de restaurare ecologică și repopulare cu specii pe cale de dispariție.

Comitetul Național Român UNESCO a întocmit de altfel un studiu preliminar referitor la posibilitatea readucerii dropiilor în România, la o scară mult mai mare. Proiectul s-a considerat fezabil, dar au lipsit banii pentru implemen­tarea sa.

Așadar, primul pas constă în procurarea ouălor sau a puilor. Acestea se pot obține din Federația Rusă, unde există crescătorii. Apoi, puii se țin în voliere din plasă de sfoară groasă, cu dimensiuni de cca. 15 x 4 metri. Condiţiile de creştere, furajare şi reproducţie ale dropiei sunt asemănătoare cu cele pentru struţi (dropia mai este numită şi struţul balcanic). Reamintim că România este singura țară europeană care a elaborat norme sanitar-veterinare de creștere a struţilor.

Ca dotări minime, ferma ar trebui să aibă o volieră de carantină, pentru supravegherea puilor importanţi, cu o suprafață de 100 mp – 500 mp și voliere normale, cu suprafețe de 500 mp – 5.000 mp.

În afară de voliere, mai este necesar un adăpost pentru furaje. Cel mai bun amplasament pentru fermă este o zonă de câmpie, cu o vegetație tip miriște.

În ceea ce privește dușmanii naturali, cei mai periculoși sunt câinii și vulpile și, mai recent, șacalul. Altfel, masculul dropiei, deși nu este un tată foarte bun, este capabil să înfrunte orice animal prezent în mod normal în fauna de câmpie.

Pentru că nu ne-am propus să realizăm un ghid complet de creștere a dropiilor și nici să realizăm planul complet al afacerii, vom mai spune doar că o astfel de afacere poate fi cu atât mai rentabilă cu cât marile restaurante ar fi foarte mândre să poată oferi oaspeților lor preparate din această nobilă înaripată. Dar până acolo, un crescător ar avea de parcurs o cale destul de lungă, pentru a-și putea asigura propriul nucleu de reproducție!

Alexandru GRIGORIEV