Măsuri. Noi. Și ei…
În vremurile astea tulburi pe care le trăim vom asista (dacă nu asistăm deja) la niște „noutăți“, unele menite să-ți producă sentimente amestecate, altele, un fel de „contuzii“ materiale sau spirituale. E clar că lumea se află pe un butoi de pulbere iar pandemia joacă rolul de fitil. Atmosfera generală e oarecum una „revoluționară“. Pe de o parte sunt cei care vor să șteargă trecutul cu buretele, iar pe de altă parte cei care speră la o renaștere a conștiinței spirituale a umanității. Cum se va termina această poveste încă nu putem ști. Doar vedem politicieni depășiți de situație peste tot în lume. Atât de depășiți că nu știu ce să mai facă, ce măsuri să mai ia sau ce cifre să mai raporteze… Se vede doar un soi de amatorism izvorât parcă din nevoia (inconștientă) de a crea parcă și mai multă panică în rândul populației globale și așa speriate.
Trăim vremurile în care fake-news sunt de fapt reale și invers… Totul e dat peste cap. Oamenii nu mai au nici valori, nici nevoi, nici nimic… Iar la vremuri excepționale trebuie luate măsuri excepționale, nu-i așa? Unele de te doare capul. De exemplu, ce se întâmplă în Franța… Acolo, mici negustori s-au simțit și se simt foarte nedreptățiți în prima perioadă de carantină. Și au făcut scandal. De ce? Pentru că micile magazine au fost închise de autorități; unele au dat faliment, altele supraviețuind la limita limitei. În timp ce marile supermarketuri au vândut la greu și au făcut profituri foarte mari, lucru firesc, fără concurență… Iar micii comercianți au sărit la gâtul guvernanților și au strigat în cor că „Nu e drept!“. Iar ca situația să nu se mai repete, guvernanții au luat măsuri încă din primele zile ale noii carantine din luna noiembrie. Astfel, potrivit Nice Matin – țineți-vă bine, jucăriile, îmbrăcămintea, bijuteriile, produsele de machiaj, obiectele decorative și vesela, aparatele de uz casnic, florile, cărțile și DVD-urile au dispărut (din data de 4 noiembrie) din supermarketurile și hipermaketurile din Franța. Acestea figurează pe lista produselor considerate „neesențiale“, a căror vânzare este interzisă, conform unui decret al guvernului francez. „Vânzarea produselor care sunt deja interzise în magazinele de proximitate va fi interzisă și în supermarketuri“, a fost anunțul premierului Jean Castex. Iar decretul care definește articolele esențiale autorizate pentru vânzare a fost publicat pe 3 noiembrie în buletinul oficial francez.
Cu alte cuvinte, de la începutul lunii, din supermarketuri, hypermarketuri ș.a.m.d. vor putea fi cumpărate doar produsele considerate esențiale – produse alimentare, mâncare pentru animale de companie, echipamente informatice, software și telefoane, echipament de muncă (șorțuri, salopete), ziare și articole de papetărie, articole de toaletă, igienă, produse pentru îngrijirea copiilor, produse de parafarmacie (pansamente, alcool 90° etc.), produse de curățenie, produse pentru întreținerea și repararea vehiculelor, produse și instrumente necesare pentru grădinărit sau agricultură. Măsura a fost luată pentru stabilirea „echității“, astfel încât asemenea produse nu mai pot fi vândute nici în micile magazine de proximitate, închise pe perioada carantinei. De altfel, și în ultimele zile micii comercianți au fost foarte vocali la adresa guvernului pentru că restricțiile i-au obligat să-și închidă afacerile din nou, în timp ce marile magazine au rămas deschise.
La prima vedere pare o măsură justă, mai ales în țara în care a avut loc faimoasa Revoluție Franceză. De atunci, pentru societatea franceză sloganul „liberté, egalité, fraternité“ a fost un fel de literă de lege… Ar fi posibilă o asemenea măsură și în România? Cu siguranță, nu. Din simplul motiv că, în afară de idealurile comunismului de construire a „viitorului luminos“, pe tărâmurile mioritice nu prea au existat idealuri sociale. Libertatea, egalitatea, fraternitatea nu au existat și nici nu aveau cum să existe într-o zonă marcată de un balcanism profund, unde fiecare știe de ale lui și cam atât… Problema apare când „ale lui“ devin ale tuturor. Așa apare tirania… Care mai târziu este dată jos de cei care strigă din toată ființa lor „Murim și vom fi liberi!“, cum s-a întâmplat în ’89.
Bogdan PANȚURU
