Și dă-i și luptă…

Share

S-a întâmplat odată să cumpăr niște orez care nici după 3 ore nu a fiert… Iar boabele, tari cum erau, aveau un gust cel puțin ciudat. Și culmea e că respectivul orez era și foarte scump. Apoi, am aflat din presă că există orez fals. Acesta arată absolut identic cu cel natural, doar că la fierbere, în loc să se umfle, boabele de orez contrafăcut rămân tari și mici. Consumul acestui așa-zis aliment poate afecta sistemul digestiv, dar poate duce și la dereglări hormonale. Dar acesta nu este singurul aliment contrafăcut. Există „laptele“ făcut din cretă, iar consumul lui a dus la apariţia aşa-numitei „boli a capului mare“ la copii, însemnând o creştere rapidă a capului în raport cu corpul. Dacă nu știați, mai există și așa-numitele ouă artificiale. Pentru fabricarea acestor ouă se utilizează alaun de potasiu, calciu, acid alginic, clorură de calciu, gelatină, coloranţi artificiali şi apă. Ingredientul principal pentru obţinerea cojii este carbonatul de calciu, care poate provoca demenţă şi pierderi de memorie. Dar aceste lucruri sunt, poate, deja știute de publicul larg.

Apropo de „farse“, m-a mirat (și nu prea) o știre care a apărut în presa internațională și care a fost preluată și de ziarele, dar și de mediul on-line de la noi. Titlul știrii era „De ce apa îmbuteliată este una dintre cele mai mari farse din istoria modernă, lucru valabil şi pentru România?“ Iar în articol se explică faptul că apa îmbuteliată a devenit una dintre cele mai profitabile afaceri. „Doar în Statele Unite se cheltuiesc în jur de 100 de miliarde de dolari pe an. Companii mari au început să exploateze această nişă. Lucru de înţeles, de altfel, pentru că la nivel global consumul de apă îmbuteliată a depăşit consumul de suc.“ Precizăm că, la nivel mondial, afacerea cu apă îmbuteliată se ridică la aprox. 400 de miliarde dolari pe an. Mai departe citim că „totuşi, pentru majoritatea americanilor, apa de la robinet şi cea din magazine este identică în ceea ce priveşte valorile nutriţionale şi sănătatea, relatează Science Alert. În unele cazuri, apa de la robinet este chiar mai sigură decât cea îmbuteliată întrucât prima este verificată mai des, excepţie făcând puţurile proprii care de obicei nu se bucură de aceleaşi verificări riguroase. De asemenea, un studiu recent a identificat faptul că aproape jumătate din cantitatea de apă îmbuteliată din Statele Unite este derivată din apa normală. Producţia de apă îmbuteliată, alături de recipientele acestora, necesită un proces complex. Un studiu publicat în jurnalul Environmental Research Letters a scos la iveală că în jur de 32-54 de milioane de barili de petrol au fost folosiţi pentru producţia apei îmbuteliate consumate în Statele Unite în anul 2007. În afară de acest aspect, este nevoie de mai multă apă pentru a produce apă îmbuteliată. Într-un studiu recent al International Bottled Water Association s-a specificat că pentru un litru de apă îmbuteliată este nevoie de 1,39 de litri de apă. În România, lucrurile nu arată diferit. Într-un raport al ANPM se susţine că nu există o diferenţă de calitate între apa îmbuteliată şi cea de la robinet, acest lucru fiind valabil chiar şi înainte de aderarea României la Uniunea Europeană“.

Ce să înțelegem de aici? Păi înțelegem că afacerea cu „apă chioară“ a devenit cu timpul un model de business de vis. Iei respectiva apă, o ambalezi frumos și o vinzi cu un profit bunicel. Totuși, stând strâmb și judecând drept, companiile n-au nicio vină. Dacă există vreun vinovat acesta ar fi publicul care ar plăti orice ca să bea „apă sănătoasă“ – că doar așa zice reclama… Iar dacă există cerere, oferta curge în mod natural. Cunosc oameni care stau la țară, au un izvor la doi pași și care preferă să bea apă îmbuteliată! Da, chiar aici s-a ajuns! Și, ca o curiozitate, știți cum se numește una dintre cele mai populare, dar și mai scumpe ape minerale din Occident? Nu am să vă spun… Dar vă voi spune cum se citește pe dos… Naive…

Bogdan PANȚURU