Error humanum est
Devine tot mai evident, de la o zi la alta, că pandemia a devenit un catalizator al transformărilor. De la cele personale la cele sociale, economice și politice. Cum va arăta lumea peste 10 ani? Nimeni nu poate ști… Ce știm este că, mai mult ca sigur, nu va arăta ca acum și în niciun caz ca acum câțiva ani, când „normalitatea“ era cuvântul cheie. Că nimeni nu a definit niciodată în mod coerent respectiva „normalitate“, asta e o altă poveste. Dacă ar fi să facem un exercițiu de imaginație, cum ne-am imagina lumea peste 10 ani? Cel puțin din punct de vedere economic-social ar trebui să vedem o societate cu totul „verde“. Teoretic, păstrând trendul actual, totul ar trebui să devină verde de la hrană, la casele de locuit, automobile, până la fabrici și uzine. În acest moment, tendința evidentă este reconversia întregului parc auto mondial. Și anume, trecerea la autoturismele electrice. Teoretic, în 10-15 ani, marea majoritate a cetățenilor planetei ar trebui să treacă la autoturismele eco. Numai că avem o mică problemă. Pentru a produce sute de milioane de acumulatori sunt necesare anumite metale rare, cum ar fi cadmiul, care are marele dezavantaj de a fi în cantități mici în natură. Să presupunem că se inventează sau se descoperă un alt material. Totuși, o altă întrebare care se pune ar fi: comparativ cu poluarea produsă de automobilele clasice (în mare parte CO2, dar și metale grele produse de mașinile diesel), care este nivelul poluării produs de fabricarea, dar și de distrugerea acumulatorilor (care nu sunt puțini deloc) necesari pentru mașinile ecologice? Apoi: de ce chinezii au declarat, urmați de oficiali din Franța, că vor pregăti tranziția nu către motoarele electrice, ci vor opta pentru cele cu hidrogen? Adică cu apă… De ce până acum nu s-a trecut oficial la construirea motoarelor cu hidrogen, deși tehnologia există din anii ’60? Și încă ceva… Cum va trebui să arate sistemele energetice, de vreme ce sute de milioane de mașini vor fi puse simultan la încărcat în toată lumea? Deja sunt țări care au trecut cu avânt patriotic la atoturismele verzi, de exemplu Norvegia, și care suferă de pene de curent din ce în ce mai dese. Iar situația se va repeta, probabil, în toate țările hotărâte să devină tot mai eco. De unde atâta energie electrică? Din instalațiile eoliene și cele solare, pe lângă cele hidro, ar veni răspunsul. În regulă, dar oare producerea acestor instalații în cascadă la nivel global nu va fi un imens factor poluator? Sigur, un specialist ar spune că aceste întrebări sunt naive. Chiar așa să fie? CO2 a fost declarat inamicul public numărul unu. S-au inventat chiar certificate pentru emisiile de carbon. Cât din totalul atmosferei ocupă CO2? 0,03 la sută. Și asta în condițiile în care plantele iubesc dioxidul de carbon pentru simplul fapt că este „aerul“ pe care-l respiră… Nu m-ar mira ca toată povestea eco să fie doar un produs de marketing din lipsa de imaginație a unora…
În aceeași linie se vorbește de economia circulară ca fiind definită drept „un model de producție și consum care implică partajarea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult posibil. În acest fel, ciclul de viață al produselor este extins. În practică, aceasta implică reducerea la minimum a deșeurilor. Când un produs ajunge la sfârșitul duratei sale de viață, materialele din care este făcut sunt păstrate în cadrul economiei de câte ori este posibil. Acestea pot fi folosite din nou și din nou, creând astfel o valoare suplimentară“. Păi nu ar fi mai simplu să faci produse așa cum se făceau acum 50 de ani? Adică durabile? De ce să cumperi un televizor, o mașină sau orice alt obiect tehnologic și atunci când iese din garanție să se strice ca la comandă? E o politică aproape generalizată la nivel mondial, ușor de observat de oricine. Sigur, capitalismul e capitalism, iar profitul e profit, nimic de zis… Dar chiar așa, profit cu orice preț? Se pare că da…
Vrem sau nu, vremurile se schimbă și noi odată cu ele. Și cei mai isteți realizează că nu noi modelăm natura, universul, ci e taman pe dos. Dar ca să înțelegem asta trebuie să facem greșeli. Le facem și le vom mai face. Până la un punct…
Bogdan PANȚURU
