Vid@Co

După 1989 până în prezent România a bătut cel mai trist record pe care ar fi putut să-l bată… Peste 5 milioane de conaționali au decis să emigreze pentru a-și croi un destin în afara granițelor țării. Și, dacă nu știați, aflați că Organizația Națiunilor Unite a consemnat faptul că cifra reprezintă cel mai mare număr din istorie raportat la o țară aflată pe timp de pace. Cu alte cuvinte, au mai plecat oameni din țările lor, dar motivați de un război, mișcări civile, cataclisme naturale și altele. La noi, furați de mirajul occidental și poate de sentimentul că sunt apreciați la adevărata lor valoare, românii au preferat să-și părăsească vatra și să se înstrăineze, cu toate dramele ce au decurs de aici: familii destrămate, copii abandonați…

Și a venit pandemia… Și cu aceasta un fenomen unic… Recent, prodigioasa publicație The Economist titra: „Dacă înainte asistam la un exod al creierelor, acum vedem un câştig al acestora. În 2020, circa 1,3 milioane de români s-au întors acasă.“ Astfel, potrivit aceleiași publicații citate și de presa autohtonă, în 2020 Europa a trecut printr-un trend inversat al migraţiei, iar mulţi dintre cei care lucrau în străinătate s-au întors acasă. Ziarul observă că, deşi este greu de spus care sunt cifrele exacte, estimările arată că 1,3 milioane de români s-au întors în România, echivalentul a de trei ori mai mult decât populaţia celui de-al doilea cel mai mare oraş al ţării. Aceeași publicație remarcă faptul că trendul s-a inversat nu numai pentru România, ci și pentru alte țări din Europa Centrală și de Est. Potrivit articolului, este posibil ca, în acelaşi timp, circa 500.000 de bulgari să se fi întors în Bulgaria – un număr uriaş dacă ne gândim la faptul că ţara are o populaţie de 7 milioane de locuitori. Și Lituania a avut mai mulţi cetăţeni care s-au întors decât au plecat pentru prima dată după mai mulţi ani, mai arată publicația. Istoria ne-a mai învățat totuși un lucru… Și anume că migraţia din diverse colţuri ale lumii în alte colțuri ale aceleiași lumi este de multe ori temporară. Și asta pentru că întotdeauna au existat anumiţi factori ce aduc oamenii înapoi acasă. Liam Patuzzi, de la Institutul European pentru Politici Migraţioniste, arată pentru The Economist că gap-ul economic dintre Est şi Vest începe să se închidă. „Pieţele muncii din Europa de Est sunt fierbinţi. Înainte de pandemie rata şomajului era de 2% în Cehia și de la 9% în 2004. Decalajele salariale, chiar dacă sunt în continuare mari, sunt în scădere. În 2010, un român care se muta în Italia putea să câştige şi de cinci ori mai mult decât în ţara de origine, iar în 2019 doar de trei ori mai mult. Pentru cei mai talentaţi, acest decalaj este chiar şi mai mic. Dezvoltatorii români de software au numeroase avantaje, printre care şi faptul că sunt scutiţi de taxa pe venituri, un loc de muncă în acest domeniu în Bucureşti fiind mai bine plătit decât în Bruxelles“, conchide The Economist.

Adevărul e că pandemia a resetat „vechea lume“ din temelii. Dispar sectoare economice și apar altele noi, iar oamenii se reorientează. Toată lumea e în criză, iar românii care au ales să-și părăsească țara au decis că poate e mai bine să trăiască actuala criză pe plaiurile natale… Și să aștepte vremuri mai bune. Întrebarea care se pune este: vor veni cu adevărat vremuri mai bune și dacă da, când? Grea întrebare, dacă ne gândim la faptul că virușii nu prea dispar niciodată! Ei rămân acolo pe undeva și eventual se schimbă în alt virus. Că așa funcționează natura… Potrivit definiției oficiale, virusurile reprezintă cea mai simplă formă de viață celulară, nu sunt considerate ființe vii, dar, cu toate acestea, dispun de material genetic, aflându-se la intersecția dintre viu și neviu. Spre deosebire de celelalte forme de viață, nu consumă hrană și nu produc energie. Nu e ciudat că o asemenea creatură a dat șah-mat unei civilizații care se consideră superioară și care are în plan să creeze pe viitor un super-om prin simbioza om-mașină? E ciudat, dar explicabil. Pentru că oamenii care alcătuiesc civilizația au uitat ce e mai important – de ei înșiși…

Bogdan PANȚURU