Zel de zeu

Share

Nu este o noutate că acestă pandemie ne-a cam pus capac… Capac peste toate obiceiurile bune sau mai puțin bune pe care le aveam înainte. Fără socializare prin restaurante, cluburi sau, în unele cazuri – cu colegii de la serviciu, unii dintre noi am testat singurătatea… Alții am testat aceeași singurătate fiind înconjurați de prieteni, prietene, soți, soții sau alți membri sau ne-membri ai familiei. Toată lumea a sesizat că ceva s-a schimbat… Chiar dacă nu poate fi definit, acel „ceva“ a mișcat ceva în noi odată cu debutul pandemiei de anul trecut. Se pare că relațiile au avut cel mai mult de suferit. Mai ales cele care nu aveau o bază solidă, clădite pe diferite interese, în special cele materiale. Fiind pentru început închiși în case, iar mai apoi forțați să renunțăm la viața socială, mulți dintre noi am rămas singuri având alături doar partenerul de viață cu care avem o relație mai mult sau mai puțin oficială. Dacă între cei doi au existat sentimente sincere, pandemia nu a reprezentat o problemă. Dar dacă între cei doi a existat o relație tip „troc“ – „îți dau dacă îmi dai“, pandemia nu a făcut decât să scoată „putregaiul“ concesiilor făcute în timp, la suprafață. Și de aici zecile și sutele de drame derulate între patru pereți. Putem spune că pandemia a fost ca un catalizator de drame. Și anume, în loc ca o situație între doi indivizi să se deruleze melodramatic, în luni sau chiar ani, grăbită de pandemie, drama s-a acutizat și a „explodat“ în scurt timp. Sigur, au fost și situații în care cei doi nu erau prea siguri de relația în care se aflau, iar izolarea i-a făcut să realizeze că stau lângă cineva mai mult decât ok…

Probabil că și în cazul businessurilor situația a fost cam tot la fel: parteneriatele bazate pe respect și încredere au rezistat, iar de cele bazate pe alte „strategii“ s-a ales praful. Un lucru e clar: la vechea realitate nu se va mai reveni poate niciodată. Practic, acum se pun bazele unei altfel de societăți umane. Cum va arăta ea într-un final nimeni nu poate ști… Sigur, mințile mai mult sau mai puțin luminate ale acestei lumi vorbesc de resetări, mari resetări, de câte și mai câte. Dar nu o dată s-a dovedit în istorie că socoteala de acasă nu prea s-a potrivit cu cea din târg. Și asta pentru că oamenii fac niște strategii, dar constată cu stupoare că, deși lucrurile au demarat „bine“, fie natura, fie Universul a vrut „altceva“. Așa s-a întâmplat cu toate societățile, comunitățile, imperiile care au ajuns la un capăt de drum. Oamenii tind să meargă după o paradigmă familiară, comună, legată prin concepte de trecut. Chiar dacă acum economia, societatea tinde să devină „verde“, chiar dacă se profețește un great-reset inevitabil care va schimba societatea omenească din temelii, paradigma de bază a celor care imaginează soluții inovative rămâne în aceeași logică a profitului și a lăcomiei… Lucruri care cu siguranță se observă cu ochiul liber chiar și acum în plină campanie de… vaccinare. Marile companii pharma au și anunțat că vor scumpi vaccinurile pentru că acum prețul nu e prea „corect“. Sperăm că nu e decât o dezinformare…

Se mai spune că după Marea Resetare oamenii vor fi fericiți, nu vor mai avea proprietăți, vor împărți totul și vor beneficia de un venit minim garantat. Minunat, doar că genul acesta de societate nu poate fi grefată pe o psihologie pur materialistă, așa cum este cea occidentală. După sute de ani de „dresaj“ în spiritul competiției și al concurenței, oare ce minune ne-ar arunca la polul opus? „Minunea“ pandemică, ar putea veni răspunsul… Pandemia creează cadrul optim pentru o Mare Resetare, s-a zis la Forumul Economic de la Davos. Se spune că bogații lumii visează la înlocuirea muncitorilor umani cu roboți. Minunat! Dar cine va mai cumpăra respectivele bunuri produse de roboți? Marea masă de oameni care va trăi din venitul minim? Cum își vor spori sau menține marii bogătași averile fără consumatori viabili? Dar poate măcar nici nu-i mai interesează banii sau aurul. Poate îi interesează să fie doar un fel de… zei pe Pământ…

Bogdan PANȚURU