Evoluție…
Sunt oameni din toată lumea, de la simpli muritori la oameni de știință, artiști, politicieni, șamd, care cred că, după finalul pandemiei (care nu prea se știe când se va întâmpla), viața noastră, societatea în ansamblu nu vor mai fi la fel. Deloc… Sigur, există teorii, mai mult sau mai puțin conspiraționiste, care prorocesc un fel de globalism mascat de un fel de comunism corporatist. Alții spun că ne paște un soi de revoluție globală în urma căreia toți vom fi fericiți… Un lucru e cert: lumea pe care noi am cunoscut-o înainte de pandemie nu va mai fi. Obiceiurile (de consum sau altele) ni s-au schimbat deja. Modul în care ne privim pe noi înșine, relațiile noastre – orice ar însemna ele – modul în care ne privim familia, prietenii, țara, Pământul, Universul s-a schimbat. Unii au ajuns chiar la un soi de esență a lucrurilor. Alții nu… Aceștia din urmă vor avea cel mai mult de suferit pentru că, pur și simplu, nu vor înțelege ce se întâmplă cu ei, cu viața lor. Și asta indiferent de scenariu.
Până acum, de mii de ani, civilizația occidentală a trăit într-o paradigmă materialistă. Și asta indiferent de curentele religioase sau spirituale care au traversat-o. Ce este materialismul, în două vorbe? Păi este idelogia „care atribuie tuturor proceselor și fenomenelor lumii materia, regularitatea lor și raporturile dintre ele. La întrebarea «Ce există?», materialismul răspunde: Doar materie. Materialismul asumă deci că și gândurile sau ideile sunt doar manifestări ale materiei sau atribute ale acesteia. Îi explică ființei umane mediul înconjurător și procesele care se desfășoară în acesta fără elemente spirituale sau imateriale…“, potrivit wikipedia. Mai nou, oamenii de știință, „săpând“ în materie până la nivel ultra-molecular, au ajuns la concluzia că nu există un punct terminus. Că așa cum există „infinitul mare“ așa există și „infinitul mic“. Mai mult decât atât… Tot săpând în materie, oamenii de știință au ajuns la concluzia că materia propriu-zisă nu… există… Există doar un impuls informațional și o energie manifestată a acestui impuls. Din care se nasc particulele elementare, iar mai apoi structuri atomice și la final materia propriu-zisă. Așadar, chiar știința a demonstrat că realitatea e doar un fel de iluzie produsă în capetele noastre.
Așa stând lucrurile, în urmă cu câțiva ani aproximativ 500 de oameni de știință, de la cele mai prestigioase universități din lume, au dat publicității un „Manifest pentru știința post-materialism“. Cităm din documentul care nu prea a apărut prin presă. „Paradigma post-materialistă are implicații profunde. Modifică fundamental viziunea pe care o avem despre noi, dându-ne înapoi demnitatea și puterea noastră, ca oameni și oameni de știință. Această paradigmă favorizează valori pozitive, cum ar fi compasiunea, respectul și pacea. Subliniind o legătură profundă între noi înșine și natură în general, paradigma post-materialistă promovează și conștientizarea ecologică și conservarea biosferei. În plus, nu este nou, ci doar uitat timp de patru sute de ani, că o înțelegere transmaterială trăită poate fi piatra de temelie a sănătății și a bunăstării, așa cum a fost conservată și păstrată în practicile antice minte-corp-spirit, tradițiile religioase și abordările contemplative.“ Mai departe, conform paradigmei post-materialiste: „Mintea reprezintă un aspect al realității primordial. Mintea este fundamentală în univers, adică nu poate fi derivată din materie și redusă la ceva mai fundamental. Există o interconectare profundă între minte și lumea fizică. Mintea (voința / intenția) poate influența starea lumii fizice și operează într-o manieră nonlocală (sau extinsă), adică nu se limitează la anumite puncte din spațiu, cum ar fi creierul și corpul, nici la anumite puncte din timp, cum ar fi prezentul. Deoarece mintea poate influența non-local lumea fizică, intențiile, emoțiile și dorințele unui experimentator nu pot fi complet izolate de rezultatele experimentale, chiar și în modele experimentale controlate. Mințile sunt aparent nelimitate și se pot uni în moduri care sugerează o gândire unitară, Unică, care include toate mințile individuale și unice.“ Și nu în ultimul rând, mai citim că „oamenii de stiință nu trebuie să se teamă să cerceteze spiritualitatea și experiențele spirituale deoarece reprezintă un aspect central al existenței umane.“ Și am prezentat aici doar câteva din ideile „Manifestului“… Și culmea e că mulți dintre oamenii de știință actuali aderă la astfel de idei împinși tocmai de ideile inițiale ale științei materialiste. Așadar, cum e firesc, lucrurile evoluează. Totul evoluează…
Bogdan PANȚURU