cemrom doloflor

Este necesar un alt sistem de funcționare pentru producătorii mici

Share Button

În toate comunele din țară pe care le-am vizitat am descoperit oameni pricepuți care, deși fără a avea suficiente resurse pentru a pune pe picioare o afacere mare, au luptat totuși pentru existența lor ca mici antreprenori. Și am și un exemplu concret. Carmen Casandrescu din comuna Moroieni, județul Dâmbovița, este o gospodină desăvârșită și nu doar atât. Din 2013, când situația financiară a familiei a impus noi reguli, dna Casandrescu s-a transformat și în mic producător.

– Dna Casandrescu, înțeleg că statutul pe care îl aveți acum, cel de mic producător, a fost oarecum impus. Cum ați început și pe ce se axează acum activitatea dvs.?

– În 2013 s-a hotărât ca pensia pe care o primeam la vremea aceea să îmi fie retrasă. Și așa m-am văzut în situația de a căuta alternative pentru a înlocui venitul pierdut. Trebuia să îmi ajut familia, așa că am hotărât să mă axez pe prepararea unor produse cât mai sănătoase din fructe de pădure. Acestea se găsesc din belșug în pădurile de aici și în plus toată recolta este bio pentru că este o zonă ferită de poluare sau cu un nivel mai scăzut, cel puțin. Și folosesc doar fructele culese din pădure, nu și cele de cultură. Pregăteam oricum tot felul de sortimente de produse pentru familia mea, așa că tot ce a trebuit să fac a fost să măresc cantitatea pregătită.

– Cine vă asigură materia primă, ce cantități procesați și ce produse realizați?

– Atunci când are suficient timp la dispoziție, soțul meu este cel care merge la cules în pădure, iar alteori cumpăr fructele de la depozitele specializate din zonă, unde sunt păstrate fructele înainte de a fi vândute străinilor. În general, nu procesez cantități foarte mari, dar acest aspect depinde de mai mulți factori. Spre exemplu, de cât de bogat a fost sezonul. Uneori resursele de materie primă sunt puține și se epuizează foarte repede. Un alt factor este și prețul la care pot cumpăra fructele. Dar de cele mai multe ori cantitatea de materie primă oscilează între 15 și 20 kg. În ceea ce privește gama de produse, procesez practic tot ce se poate mânca din pădure. Fac dulcețuri, siropuri, zacuscă, salate din ciuperci asortate, tocănițe. Primele care apar sunt cireșele negre amare, fragii, mugurii de brad, păpădia, murele, zmeura, afinele, ciupercile.

– Și vine apoi partea cea mai dificilă, valorificarea.

– Se întâmplă uneori să rămân cu marfa de la un an la altul, dar m-am adaptat. În momentul în care achiziționez zmeură nu prelucrez toată cantitatea odată, ci păstrez o parte din ea la congelator și o folosesc peste iarnă. Astfel am tot timpul câte ceva de făcut. Valorificarea este un proces destul de dificil și asta din cauza faptului că nu pot obține autorizația de producător local care să îmi permită, spre exemplu, să vând produsele la poartă sau încheierea unor contracte cu magazine.  Am încercat de asemenea să obțin un certificat de producător, dar condiția a fost aceeași.

– Ce presupune obținerea acestei autorizații?

– Îmi trebuie, în primul rând, spațiul fizic, adică o construcție de 70-100 mp. Este destul de costisitor un astfel de proiect și eu personal nu îmi permit să ridic o astfel de construcție. În lipsa acestui spațiu nu pot accesa nici fonduri europene. Pentru noi, producătorii mici, ideal ar fi fost să putem lucra în bucătăria proprie, dar firește să ne supunem tuturor rigorilor de igienă, să lucrăm într-un spațiu igienic cu vase de inox și să fim verificați prin controale de cei de la Direcția Sanitar Veterinară. Altfel ca mic producător nu ai cum să reziști. Prin solicitarea acestui spațiu micilor producători s-a creat practic un context în care se încurajează munca la negru. În plus, din punctul meu de vedere, existența unui spațiu de 100 mp impune deja o linie de producție ca într-o fabrică.

În Anglia, spre exemplu, așa funcționează lucrurile. Am fost în vizită la o doamnă care făcea prăjituri în bucătăria proprie. Primea în mod constant vizita celor de la DSV și totul era în regulă. Ar trebui să se aplice aceleași reguli și aici și atunci am putea pătrunde și noi mai ușor pe piață.

– Și atunci cum reușiți să vindeți produsele și la ce prețuri?

– Am vândut prietenilor și cunoștințelor care au vorbit mai departe despre produsele mele și așa s-a creat o „rețea“. Mi s-au solicitat comenzi și din Anglia, Italia, Spania. Dar tot nu este ușor și cred că autoritățile ar trebui să fie mai interesate de soarta micilor producători pentru că la ei se află sănătatea. Spun asta pentru că mici producători fac produse naturale. Eu, spre exemplu, nu folosesc niciun fel de conservanți pentru produsele mele. Până și vegeta pe care o folosesc este de fapt o combinație de legume pe care eu le deshidratez. Nu îmi bat joc de cei care cumpără de la mine. Totul este natural. Cât despre prețuri, sunt rezonabile și depind de sezon. De exemplu, dacă este un an mai bogat, fructele sunt mai ieftine. Cireșele amare sălbatice, spre exemplu, le-am luat cu 15 lei, iar prețul zmeurei oscilează între 6-12 lei. Depinde de an. Un kilogram de hribi costă uneori și 30 de lei. Practic, prețul produselor oscilează în funcție de prețul materiei prime. Dacă nu mă costă mult materia primă și eu vând mai ieftin. Spre exemplu, un borcan de 370 de grame cu zacuscă de hibri îl dau cu 10 lei.

Laura ZMARANDA

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.