Dole România promite să reia exportul de fructe şi legume
Unul dintre cei mai mari producători și distribuitori mondiali de fructe şi legume proaspete intenționează să exporte cantități mari de astfel de produse obținute în România. Este vorba de Dole, firmă cunoscută în special prin bananele şi citricele aduse pe piaţa noastră încă din anii ‘90. Însă filiala autohtonă funcționează abia din 2009.
„În aproximativ doi ani, vom începe să exportăm mere, pere, struguri şi cartofi din România“ – a declarat Bogdan Grama, directorul comercial al Dole România.
Domnia sa a spus că se lucrează deja la fişele de produs şi că a avut mai multe contacte cu producători români, de la care se vor achiziționa produsele proaspete. Odată creat lanțul, vor începe testele. De asemenea, nu este exclus ca, în viitor, Dole să deschidă o fabrică de sucuri sau conserve.
Dole România a fost înființată prin achiziția Distrifrut, distribuitorul său local. În prezent, firma are 85 de angajați și își desfășoară activitatea în București, Constanța, Ploiești, Cluj și Iași. Deţine la Agigea un terminal şi un depozit special de depozitare și coacere a bananelor, construit recent, un alt depozit propriu la Ploiești, restul locațiilor fiind închiriate.
Compania-mamă a fost înfiinţată în secolul al XIX-lea în Hawaii, ulterior dezvoltându-se la nivel mondial. În 2009, veniturile grupului au fost de circa 6,8 miliarde de dolari.
Traian DOBRE