Eveniment

ECO-INT, târgul internațional pentru agricultură ecologică

Share

În perioada 20-23 septembrie la Bacău a fost organizată cea de-a doua ediție a târgului ECO-INT, acolo unde au fost prezenți producători certificați ecologic, distribuitori de inputuri ecologice, dar și companii cu utilaje destinate acestui segment de activitate.

Marius Casis – organizator ECO-INT și vicepreședinte Asociația pentru Agricultură Durabilă

„Ne-am propus să promovăm agricultura ecologică în România pentru că din păcate suntem codași la acest domeniu. Cu toate că avem un potențial important de a ajunge la 1 milion de hectare în următorii 10 ani. Momentan România lucrează în sistem ecologic certificat peste 240.000 de hectare. La apelul meu de a se alătura diferiți producători, importatori de echipamente și utilaje agricole pentru agricultura ecologică, prin comparație cu anul trecut, pot să spun că numărul expozanților s-a dublat. La târgul de anul acesta au fost companii din 12 țări reprezentând SUA, Canada și Europa. Printre noutățile târgului de anul acesta am avut un utilaj din Suedia folosit pentru combaterea buruienilor, dar și multe produse fitosanitare și altele pentru că am avut peste 80% dintre cei mai importanți importatori și producători de inputuri pentru agricultura ecologică – fertilizanți, semințe. O altă premieră a târgului de anul aceste a fost prezența a două companii care se ocupă cu certificarea ecologică. Expozanții au venit cu produse certificate ecologic, deocamdată din zona noastră, a Bacăului. În cadrul manifestării am pregătit și un concurs de gastronomie ecologică pentru copii. Deși nu suntem o echipă spe­cializată pe organizare de evenimente, cu siguranță Târgul ECO-INT va avea continuitate în anii următori. Dacă mă iau după cifrele de la Direcția Agricolă Bacău potrivit cărora în 2017 erau înregistrați 111 operatori ecologici, anul acesta sunt 157. Asta înseamnă o creștere de peste 40%.“

Mârzan Oana – SCDA Secuieni-Neamț

„Am venit la acest târg pentru a prezenta colecția de plante medicinale a Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Secuieni – Neamț. Profităm de organizarea acestui târg pentru a aduce în atenție două specii de plante incluse într-un proiect care se va încheia anul acesta. Este vorba despre mătăciune și siminichie. Le-am introdus în cultură și vom elabora tehnologii de cultivare la aceste specii, dar ne vom axa și pe producerea de sămânță din categorii biologice superioare la coriandru și armurariu.“

Harabagiu Alina – compania Bioaktiv

Am venit la târg cu Bioaktiv, un biostimulator adus din Germania și care deține o certificare ecocert, adică o înaltă certificare ecologică. Acesta poate fi utilizat atât în fermele zootehnice, cât și cele vegetale. Pentru fermele zootehnice avem un produs prin care putem rezolva problema dejecțiilor. Prin introducerea acestuia în furaj se obține reducerea noxelor. Am făcut testarea acestui produs în ferma Dan Bred Argeș, pe porci. Am monitorizat apoi amoniacul și dioxidul de carbon mediotic și s-a constat că prin administrarea în furaj a produsului nostru noxele au fost reduse, dar în același timp am obținut și o ușoară creștere a sporului mediu zilnic.

Joel Magnusson – CombCut

Această mașină, foarte simplu de utilizat, poate să intervină în cultură și să taie doar buruienile, lăsând neafectate plantele cultivate. Buruinile sunt tăiate datorită faptului că tulpinile lor sunt mai groase decât cele ale plantelor de cultură care trec practic printre cuțitele utilajului. Avem astfel o intervenție ecologică, care nu afectează pământul și implicit nu deranjează microflora din sol. Datorită sistemului hidraulic, echipamentul, patentat la nivel mondial, poate fi pus atât în fața, cât și în spatele tractorului. Ca și dimensiuni există trei variante de 6,8 și 9 metri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *