10 ani de integrare europeană. Cultura sfeclei de zahăr (VIII)

La 10 ani de integrare europeană a României ne-am propus să analizăm impactul acestui fapt asupra diferitelor filiere de produse agricole şi agroalimentare. În acest sens am analizat variaţia datelor statistice oficiale (INS/MADR) între anii 2000-2015, separate în două intervale: 2000-2006 şi 2007-2015 (anterior accesului, respectiv ulterior accesului în UE), comparând prin mijloace statistice semnificația valorilor medii înregistrate. Din motive de spaţiu tipografic s-au utilizat doar valorile cele mai expresive pentru înțelegerea fenomenelor, analizele ştiinţifice urmând să fie publicate de către autor într-o lucrare „in extenso“.

Sfecla de zahăr, cultivată ca unică plantă furnizoare de zaharoză pretabilă la cultivare în climatul temperat continental, ocupă sub 0,39% din suprafața cultivată (cca 37,1 mii. ha vs. 9,3 mil. ha arabil). O explicație posibilă a acestui situații ar putea fi faptul că, în perioada de preaderare, piața românească a zahărului cristal a fost invadată de zahăr din trestie de zahăr al cărui preț de vânzare a fost permanent sub prețurile posibil de practicat pentru zahărul autohton de sfeclă, fapt ce a scos din piață furnizori semnificativi. După 2007 cultura sfeclei de zahăr și piața zahărului au intrat în sistemul PAC (sistemul cotelor de producție de zahăr) stabilite pe baza referinței istorice de producție. Reformele structurale succedate între 2007 și 2015 au conservat referința istorică, astfel că toate politicile dedicate sistemului s-au grefat pe aceasta și pe imobilismul acesteia.

Evoluţia suprafeţelor cultivate

În intervalul de preaderare, sfecla de zahăr a fost cultivată în medie pe 37,1 mii ha, cu o variaţie multianuală de 27,6%. Tendinţa sistemului de cultură exprimată prin diferenţa dintre valoarea mediei şi valoarea medianei indică faptul că suprafețele ocupate au avut o uşoară tendinţă de a creşte (mediana  media – 39,8 mii ha vs 37,1 mii ha, tendință datorată liberalizării prețului de comercializare a zahărului înregistrată în primii ani ai intervalului.

În perioada postaderare, suprafaţa medie ocupată a fost de 24,8 mii ha. Scăderea înregistrată, (-)12,376 mii ha, a fost statistic asigurată. Variaţia anuală a suprafeţelor s-a redus cu 9,3%. Scăderea înregistrată sugerează că, după aderare, suprafeţele cultivate s-au restâns în proximitatea unor fabrici de zahăr, la nivelul unor zone/ferme cu oarecare tradiţie în cultura sfeclei, suprafețele angajate în cultură menţinându-se relativ constante, pe tot parcursul intervalului analizat. Scăderea suprafeţelor cu cca 27% este motivată de faptul că introducerea regimului cotelor de zahăr la nivelul fabricilor de zahăr din teritoriul național plafonează producție de rădăcini de sfeclă de zahăr, iar sistemul contractual, la inițiativa fabricilor, conservă fermierii performanți. Prin creșterea randamentelor de producție ca urmare a introducerii inovației în tehnologia de cultură (sămânţă monogermă, erbicidat, combatere sistematică de boli și dăunători, recoltată mecanizat) se reduc suprafețele, menținându-se constantă producție totală.

Evoluţia producţiilor totale

Producţiile totale de sfeclă de zahăr au crescut de la 770.500 mii t/2000-2006 la 919.200 mii t/2007-2015, iar creșterea înregistrată (nesemnificativă) se datorează în cea mai mare parte creșterii performanțelor de producție la unitatea de suprafață, deoarece în regimul cotelor de producție motorul tehnologic semnificativ nu este suprafața (tipică pentru sistemele extensive), ci randamentul la unitatea de suprafață (tipic pentru sistemele intensive). Cu toate acestea, se evidențiază o variabilitate multianuală ridicată de 27,3%. Tendinţa de scădere a producţiei totale, înregistrată în perioada postaderare (919,2 mii t vs 816,8 mii t), se datorează în mare parte autoreglării sistemului de producție în jurul cotei naționale de producție de zahăr și a cotelor repartizate fabricilor de zahăr, care tind să și le păstreze o perioadă mai lungă de timp. Creșterea variabilităţii producţiei totale dă informaţii despre mutațiile de adaptare a filierei naționale la sistemul de producție comunitar al zahărului. Analizând gradul de intensivizare a culturilor de sfeclă de zahăr prin relaţia dintre suprafaţă şi producţia totală, constatăm că în intervalul 2000-2007 relaţia a fost pozitivă, extrem de redusă, nesemnificativă. În intervalul 2007-2015 semnul relaţiei s-a schimbat, pledând pentru instituirea unui sistem de cultură de tip intensiv (r2000-2006  (+)0,096, respectiv r2007-2015 (-)0,498) ale cărui prime rezultate sunt reprezentate de o creștere a produc­țiilor medii la unitatea de suprafață.

Evoluţia producţiilor medii

Producția medie a crescut după aderare cu 14.618 kg/ha (22.246 kg/ha/2000-2006, respectiv 36.863 kg/2007-2015). Această creștere (+ 65%) este statistic asigurată, în ciuda unei variabilități anuale relativ ridicate (13,5%). Remarcăm însă că, practic, producția medie este plafonată, diferența dintre medie și mediană, pentru intervalul de timp analizat, este de numai 200 kg/ha, iar plafonarea este cauzată probabil de sistemul de cote, care impiedică o dezvoltare a sistemului în afara limitelor impuse a priori.

În ceea ce privește decizia de cultură a fermierului, exprimată prin relaţia dintre suprafața însămânțată și producția medie realizată, mutațiile apărute în sistem, după aderare, sunt relativ evidente. Relațiile de dependenţă ((-)0,958/2000-2006, respectiv (+)0,312), confirmă că s-au remarcat tendinţe certe de intensivizare a producţiei în perioada de după aderare. Faptul că s-a înregistrat o plafonare a producțiilor medii pe fondul cotelor de producție induce concluzia că sistemul de producere a sfeclei de zahăr din România este „înghețat“ și că pentru mobilizarea lui este necesară o schimbare de paradigmă economică (renunțarea la sistemul de cote de producție).

Trăgând concluzia, putem afirma că, în cei zece ani de PAC aplicate în România, sistemul de producere a sfeclei de zahăr a suferit mutații semnificative, prin reducerea suprafeţelor ocupate, creșterea semnificativă a producțiilor medii și totale și o relativă constanță a acestora impusă prin mecanismul cotelor de producție.

Analiza principalilor indicatori statistici ai sistemului de producere a sfeclei de zahăr în România în perioada 2000-2015

Dr. ing. Aurel-Florentin BADIU