Fonduri europene

POR 2014-2020: investiții de peste 700 de milioane lei în școlile de la sate

Share

Prin intermediul Axei 10.1 (A – grădinițe, B – școli primare și gimnaziale) și 10.2 (licee) a Programului Operațional Regional 2014-2020, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (agențiile regionale), primăriile din mediul rural au avut/au posibilitatea să acceseze fonduri europene pentru infrastructura de educație. De asemenea, banii au putut fi procurați și prin Axa 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice în infrastructurile publice, anveloparea clădirilor fiind asimilată cu o modernizare exterioară a acestora. În afară de REGIO, primăriile au avut la dispoziție în același scop și Programul Național de Dezvoltare Regională (PNDR), derulat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Cum ați intuit, astăzi ne vom referi strict la unitățile de învățământ din mediul rural, acolo unde infrastructura școlară este deficitară, iar această apreciere este una fără tăgadă, chiar dacă deranjează. Dar nu despre partea goală a paharului vrem să discutăm în cele ce urmează, ci despre ce au făcut primăriile (care au în gestiune școlile) pentru a îndrepta cât de cât situația. Și începem prin a spune că, până la acest moment (a doua decadă a lunii iulie), Ministerul Educației Naționale a semnat un prim contract de finanțare, în valoare de 110,5 milioane de lei, pentru construirea unor școli noi. Suma este oarecum minoră dacă ne gândim că se referă la trebuințele sistemului la nivel național. Prin POR 2014-2020 și primăriile au depus proiecte pentru reabilitarea infrastructurii de învățământ, inclusiv prin construirea, de la firul ierbii, a unor grădinițe și școli noi. Din punctul nostru de vedere, chiar dacă suma cumulată a investițiilor (fonduri europene + naționale + județene + locale) este mai mică, cel mai amplu program a fost gândit în Regiunea Centru, urmată de Nord-Est, unde avem și o sumă record, de peste 164 milioane de lei. Să vedem însă care sunt investițiile în școlile și grădinițele din mediul rural în toate cele 8 regiuni de dezvoltare.

Regiunea Nord-Vest (4, 988 mil. lei): până la această dată au fost semnate 5 contracte de finanțare pentru construirea a patru grădinițe în comunele Giulești (Maramureș), Săcuieu (Cluj) și Cociuba Mare (Bihor), în valoare cumulată de 4,3 milioane de lei.

Un alt proiect din comuna Vad (Cluj), în cuantum de 0,688 mil. lei, vizează modernizarea unei grădinițe.

Regiunea Centru (104,25 mil. lei): Ministerul Educației Naționale a semnat un contract în valoare de 48,4 milioane de lei pentru modernizarea școlilor din 32 de localități, dintre care 26 în mediul rural. Separat, sunt în implementare 13 proiecte depuse de primării: construire creșă (3,8 mil. lei) – comuna Pănet (Mureș); construire grădinițe (6,3 mil. lei) – comunele Ernei și Orga (Mureș); reabilitare, extindere, dotare grădinițe (2,23 mil. lei) – comunele Sărăteni (Mureș) și Roșia de Secaș (Alba); reabilitare, modernizare școli (43,52 mil. lei) – în comunele Fântânele, Sânpaul, Lunca Bradului, Viișoara, Cristești (Mureș), Ciceu (Harghita), Valea Crișului (Covasna), Stremț (Alba). În lista de rezerve, adică proiecte declarate eligibile, dar care nu au sursă de finanțare, se regăsesc alte 16 școli din Zău de Câmpie, Păsăreni, Gănești, Eremitu, Gornești, Pănet, Fântânele, Deda, Adamuș (Mureș), Remetea, Corund, Joseni (Harghita), Estelnic (Covasna), Roșia de Secaș, Jidvei, Stremț (Alba) și Hoghilag (Sibiu).

Regiunea Nord-Est (164, 27 mil. lei): Ministerul Educației Naționale a semnat un contract de finanțare pentru construire grădinițe, de fapt, cel mai mare suport financiar dintre regiunile României, în valoare de 103,6 mil. lei. Primăriile au obținut și ele finanțare pentru 16 proiecte pentru construire unități noi sau reabilitarea celor existente: Suceava (11,79 mil. lei) –comunele Ciocănești, Poiana Stampei, Dumbrăveni și Moldovița; Iași (11,78 mil. lei) – în comunele Ciurea

(2 proiecte), Ungheni și Golăiești; Neamț (15,3 mil. lei) – comunele Țarcău, Bicazu Ardelean și Pipirig; Bacău (13,2 mil. lei) – comunele Dofteana, Filipeni și Stănișești (2 proiecte); Botoșani (0,9 mil. lei) – comuna Șendriceni. Alte cinci comune au obținut finanțare pe Axa 3.1 ( 7,7 mil. lei): Mărgineni, 2 proiecte (Bacău), Săvinești (Neamț), Moara (Suceava) și Grozești (Iași).

Regiunea Sud-Est (110,8 mil. lei): Cele mai multe proiecte provin din județul Tulcea: comunele Casimcea – 2,86 mil. lei, Jijila – 11 mil. lei, Valea Nucarilor – 1,11 mil. lei, Ceatalchioi – 1,67 mil. lei și Luncavița – 2,18 mil. lei. Celelalte județe au câte un singur proiect pentru mediul rural: Buzău, comuna Vadu – 4,8 mil. lei, Constanța, comuna Agigea – 11,59 mil. lei și Galați, comuna Tulucești – 8,12 mil. lei. Acestora li se adaugă contractul Ministerului Educației Naționale, dar care cuprinde însă unități și din rețeaua școlară urbană, în valoare de 67,47 mil. lei.

Regiunea Sud-Muntenia (148,94 mil. lei): Cel mai mare contract aparține tot MEN, care a obținut o finanțare pentru întreaga regiune de 90,48 mil. lei. Alte 13 proiecte au fost depuse de primăriile din 13 comune: Mănești și Berceni, din Prahova (10,8 mil. lei); Roata de Jos, Ghimpați, Colibași și Buturugeni, din Giurgiu (25 mil. lei); Vișina, Nucet, Hulubești, Gura Ocniței și Bezdead, din Dâmbovița (18,86 mil. lei); Domnești și Hârsești, din Argeș (3,8 mil. lei).

Regiunea Ilfov-București (18,29 mil, lei): În regiune avem trei proiecte pentru infrastructura din mediul rural, două ale Ministerului Educației Naționale, pentru satele Bălăceanca, Buda, Cornetu, Chitila, Dimieni și comuna Ghermănești, în valoare cumulată de 15,17 mil. lei, și unul al Primăriei Brănești, în valoare de 3,12 mil. lei.

Regiunea Sud-Vest Oltenia (59,706 mil. lei): Până acum au fost semnate 17 contracte de finanțare. Cele mai multe provin din Vâlcea (13,8 mil. lei) – comunele Budești, Diculești, Stoenești, Alunu, Bujoreni și Lungești. Urmează: Mehedinți (16,74 mil. lei) – comunele Butoiești (2 proiecte), Dumbrava, Șimian (2 proiecte); Olt (10,71 mil. lei) – comunele Ianca (2 proiecte), Osica de Jos, Dobrosloveni și Dobrun; Dolj (6,3 mil. lei) – comunele Podari și Ghidici; Gorj (1,5 mil. lei) – comuna Urdari. Patru comune din Dolj au semnat contracte de reabilitare termică a școlilor: Afumați – 3,6 mil. lei, Podari – 2,8 mil. lei, Bratovoiești – 1,2 mil. lei și Plenița – 3,056 mil. lei.

Regiunea Vest (100,25 mil. lei): Ministerul Educației Naționale, în parteneriat cu UAT Apateu, Ineu, Nădlac, Sântana și Secusigiu, a asigurat o finanțare de 52,89 mil. lei pentru construirea unor grădinițe. Județul Timiș are de departe cele mai multe proiecte care privesc școlile și grădinițele din mediul rural: Giroc, 2 proiecte în valoare de 29,27 mil. lei, Moșnița Nouă – 4,8 mil. lei, Mănăștiur – 0,78 mil. lei, Dumbrăvița – 4,4 mil. lei și Dudeștii Vechi – 3,8 mil. lei. Caraș-Severin și Arad au câte un proiect fiecare, în comunele Berliște – 1,11 mil. lei și Vinga – 3,2 mil. lei.

Maria BOGDAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *