Afaceri

Făbricuță de cașcaval cu o investiție de aproximativ 60.000 de euro

Share

Aniela Palade și Mihaela Aconstantinesei sunt două producătoare de cașcaval natural, 100% din lapte achiziționat de la două ferme certificate din județul Bacău. Făbricuța celor două a ajuns la o investiție de aproximativ 60.000 de euro, iar din mâinile acestora ies diverse produse sănătoase și gustoase, respectiv: cașcaval, unt și urdă din lapte de capră și vacă.

„Cașcavalul Băcăuan“ este produs exclusiv din lapte, în condiții de igienă maxime, la nivel european, respectând rețeta transmisă de la unul dintre străbunici. Garanția gustului și a calității este dată prin simplul fapt că cele două producătoare sunt cei mai exigenți consumatori. În momentul de față, investiția a ajuns la peste 60.000 de euro, o parte din fonduri europene și o altă parte din fonduri proprii. „Povestea noastră începe în urmă cu aproximativ trei ani, poate chiar mai mult. Din dorința noastră de a oferi familiilor noastre o alimentație sănătoasă, cu beneficii reale pentru organism, am început să facem cașcaval doar pentru noi. Prietenii și cei apropiați care au gustat din preparatul nostru rudimentar făcut în acea perioadă au dorit și ei (…) și așa am început cu comenzi la nivel local, răspândindu-se vestea preparatului nostru. Ulterior, a devenit pasiune și, practic, era o plăcere să facem cașcaval. De altfel, bucuria și dăruirea noastră se văd în produsul finit“, spune Mihaela Aconstantinesei.

Cașcavalul din lapte de capră, vedeta făbricuței

Pentru fabricarea cașcavalului este nevoie de un spațiu de producție, cu utilaje specifice, o cameră de maturat, unde sunt controlate temperatura și umiditatea, și un spațiu pentru ambalat și livrat, ne spune Aniela. „Traseul cașcavalului pornește de la fermă, de unde laptele este achiziționat și transportat cu o mașină specială, echipată cu un bazin cisternă pentru lapte. Apoi, este adus în secția de prelucrare, iar aici se aplică metoda de recepție a laptelui, ce constă în filtrare, curățare și analiza biochimică. După recepția laptelui, urmează procesul de obținere a cașului, la care folosim cheag natural de ied. După maturarea cașului, acesta este pregătit pentru a fi procesat și transformat prin opărire în «cașcavalul buric». Maturarea cașcavalului se va face în camera special amenajată, pentru minimum 30 de zile sau maximum 90 zile“, precizează Aniela Palade.

Momentan, cele două colaborează cu două ferme locale, de unde procură lapte de capră și de vacă, dar pe viitor sunt deschise la a colabora și cu alți fermieri din zonă, mai ales că cerere este, iar produsele sunt fără adaosuri. „Ne putem mândri cu faptul că produsele noastre sunt 100% naturale, fără adaosuri. Cheagul folosit este natural, certificat, din stomac de ied. De asemenea, cașcavalul din lapte de capră este un produs de top, căutat și destul de greu de obținut. În timp, am reușit să perfecționăm acest produs, care, pe lângă faptul că are un gust fin și aparte, are și multe beneficii pentru organism. Am adăugat pe lista produselor noastre untul din lapte de capră și din lapte de vacă, ambele având minimum 80% grăsimi“, specifică Mihaela Aconstantinesei.

Trag tare, de dimineața până seara

Pentru cele două antreprenoare, care se află la început de drum, ziua de lucru începe la ferme, de unde procură laptele, apoi toată atenția acestora este canalizată asupra produselor, a procesului de fabricație, a verificării calității atât a laptelui cât și a produselor finite. „Între timp, încercăm să răspundem solicitărilor și să ne asigurăm că ai noștri clienți sunt mulțumiți de calitatea produselor și le-au primit la timp. Ziua se încheie cu pregătirea utilajelor pentru ziua ce urmează. Ambalarea și etichetarea au loc la noi în făbricuță, iar distribuția produselor se realizează pe baza comenzilor primite. Suntem în discuție cu doi comercianți locali pentru distribuirea produselor în magazine cu specific natural și tradițional“, adaugă Aniela Palade.

Pe viitor, cele două își doresc ca produsele lor să ajungă să fie gustate de cât mai mulți clienți. „Suntem deschise să avem colaborări cu magazine cu specific natural și tradițional. Sunt produse doar din ingrediente naturale, lapte, cheag natural, foarte puțină sare… și așa vor rămâne mereu! De altfel, rețeta proprie face ca produsele noastre să fie cu mult diferite de cele din comerț atât din punct de vedere calitativ, cât și din punctul de vedere al gustului fin și delicat“, încheie Mihaela Aconstantinesei.

Beatrice Alexandra MODIGA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *