Tranziția agroecologică va avea un cost… Cine va plăti această tranziție?

În timp ce vremea rea semnificativă a marcat anul 2023 (secete, furtuni, inundații), fermierii solicită „sprijin rapid în fața unor evenimente climatice extraordinare“ pentru a-i ajuta, ei fiind în prima linie a provocărilor legate de climă.

Fermierii nu își pun problema investițiilor deocamdată, existând anumiți fermieri care nu știu dacă vor încheia anul agricol. Există astăzi temerea legată de „o problemă majoră de asigurări“ în următorii ani în fața creșterii fenomenelor meteorologice extreme.

Precipitațiile din ultimele luni demonstrează „sensul stocării apei atunci când aceasta este în exces“, față de schimbările climatice, și trebuie să găsim soluții de durată. Găsirea de soluții alternative la produsele fitosanitare este, de asemenea, o „cursă contra cronometru“.

Tranziția ecologică apare în centrul viitoarelor provocări agricole ale fermierilor, fiind nevoie de lobby pentru anularea și reducerea diferitelor propuneri de protejarea mediului din ultimul an.

În timp ce impasul negocierilor comerciale este în desfășurare, înmulțirea standardelor de mediu ar împiedica fermierii europeni să poată investi cu adevărat în munca lor și în special în tranziția agroecologică.

La nivel politic, anul 2024 va fi încărcat din punct de vedere politic, primele alegeri fiind cele europene, alegeri cu interes major pentru lumea agricolă, deoarece numai 30% din bugetul european este alocat agriculturii. Provocarea constă în găsirea de către fermieri a unor candidați specializați în problemele agricole indiferent de apartenența lor politică.

Problemele agricole legate de decarbonizare, biodiversitate sau reducerea cantităților de produse fitosanitare își vor avea locul pe agenda decidenților politici dacă se gândesc la fermieri și nu adoptă măsuri împotriva activităților acestora.

La nivel european, 2023 a permis, în conformitate cu anii anteriori ai mandatului Ursulei von der Leyen, progrese semnificative în ceea ce privește reglementările de mediu, stabilirea unui parcurs și atingerea obiectivelor Green Deal-ului. Provocarea pentru 2024 și pentru cei cinci ani din următorul mandat al Comisiei și al Parlamentului European este acum dezvoltarea și implementarea planului de finanțare pentru Green Deal. Pentru că pentru Europa o tranziție nefinanțată nu reprezintă o tranziție, ci o dorință. Și, pentru a o finanța, vom avea nevoie de resurse publice – resurse din statele membre, resurse comunitare sau resursele private ținând cont de mediul bugetar turbulent declanșat încă din anul 2020.

Odată cu Bilanțul global al COP28 din Dubai, a început un ciclu de revizuire a traiectoriilor de decarbonizare a statelor. Acest ciclu se va încheia la COP30, la sfârșitul anului 2025, în Brazilia. Prin urmare, trebuie să sperăm că 2024 ne va permite să avansăm, având în vedere aceste acțiuni. Putem spera, cel puțin la fel de mult, ca această ambiție reînnoită să fie însoțită de o reflecție asupra planului de finanțare pentru acțiunile naționale: cuantumul și evoluția în timp a resurselor interne și internaționale, private și publice. Și sperăm ca băncile de dezvoltare să-și maximizeze impactul, jucând un rol structurant în dezvoltarea și implementarea acestor planuri de finanțare. Pentru Europa, ca și pentru restul lumii, o tranziție nefinanțată nu este o tranziție, ci o dorință.

Un factor de incertitudine?

2024 va fi un an electoral în mai multe state cheie, pentru negocieri și acționari ai băncilor publice de dezvoltare: dincolo de Europa, vor fi alegeri în Statele Unite, Regatul Unit, India și Indonezia.

Experții CE împărtășesc o dublă convingere: tranziția nu se va realiza întâmplător, este nevoie de un plan, iar dublarea acestuia cu un plan de finanțare este o condiție necesară – dar nu suficientă – pentru succes.

Va fi bugetul 2025 unul de adaptare la schimbările climatice?

În timp ce statul tocmai și-a adoptat bugetul pentru 2024, întrebarea poate părea prematură, dar este importantă. Dacă dezbaterea privind finanțarea decarbonizării economiei a luat amploare, cea a finanțării adaptării a rămas cu mult în urmă.

Deși s-au înregistrat progrese notabile în finanțarea tranziției energetice în 2023, situația este mai puțin liniștitoare în ceea ce privește tranziția agricolă și alimentară. În special pentru că există o lipsă de expertiză cu privire la noile nevoi de cheltuieli publice pentru sprijinirea fermierilor și pentru reorientarea ajutoarelor existente. Acestea sunt câteva dintre punctele oarbe ale strategiei de finanțare a tranziției.

Pe 9 iunie 2024, cetățenii europeni vor alege un nou Parlament European. Acest Parlament reînnoit va alege apoi o nouă Comisie Europeană, care va juca un rol decisiv pentru viitorul politicilor climatice europene. Uniunea are astăzi reglementări care oferă certitudine pe termen lung, pentru un întreg sector. De asemenea, a consolidat puternic semnalul european al prețului carbonului. Dar, spre deosebire de Statele Unite, Uniunea încă nu a construit un plan de investiții pe termen lung capabil să ajute întreprinderile și gospodăriile să investească în propriile tranziții.

La sfârșitul anului trecut, Uniunea a decis să solicite băncilor să adopte planuri de tranziție climatică, planuri care vor fi monitorizate de autoritățile bancare europene. Ca întotdeauna, diavolul se ascunde în detalii, iar ambiția acestor planuri va depinde în cele din urmă de liniile directoare pe care Autoritatea Bancară Europeană le va defini în 2024.

Uniunea Europeană este, de asemenea, în proces de finalizare a noului său cadru de certificare a carbonului. Acesta trebuie să asigure integritatea ecologică a proiectelor agricole și forestiere care stochează carbon și primesc, în schimb, finanțare publică sau privată.

100 de miliarde de dolari este finanțarea pentru climă pe care țările bogate au promis că o vor oferi țărilor în curs de dezvoltare pentru a le ajuta să facă tranziția. Anul 2024 va fi punctat de numeroase summit-uri care vor reuni bănci publice din întreaga lume și care vor contribui la reforma în curs a arhitecturii finanțării dezvoltării.

Pentru multe țări, 2024 înseamnă inițierea și actualizarea planurilor naționale de tranziție în vederea pregătirii pentru COP30. Cu toate acestea, majoritatea planurilor existente ignoră parțial sau complet problema finanțării investițiilor ce trebuie făcute: Cât trebuie să plătim? Când? Și, mai presus de toate, cine? Care este cota statului și cum o finanțează?

După anii de pandemie, inflația a ajuns să producă neajunsuri în timpul (scurtei) redresări economice, ducând la creșterea ratelor dobânzilor. În aceste condiții, depășirea numeroaselor provocări economice ale anului 2024 va fi dificilă.

Dacă este complet exclusă o revenire a prețurilor la nivelul lor dinainte de pandemie, o încetinire a creșterii lor la 2 sau 3% – dezinflația – este pe deplin posibilă, în special având în vedere înăsprirea impresionantă a politicii monetare în multe țări și scăderea prețurilor angro ale energiei. Unii economiști spun atunci că vârful inflației a fost depășit, deoarece cheltuielile publice pentru sprijinirea gospodăriilor și a întreprinderilor (subvenții, scuturi de preț, controale energetice etc.) cântăresc foarte mult în conturile statului. Acest lucru demonstrează, în treacăt, că majorările salariale agreate de companii nu au dus la o buclă inflaționistă. Dimpotrivă, numeroase studii au pus mai degrabă sub semnul întrebării o buclă preț/profit, nefavorabilă atât pentru gospodării, cât și pentru IMM-uri.

Dar, din punct de vedere structural, inflația ar trebui să rămână mai ridicată decât în ultimul deceniu, fie și numai din cauza scăderii productivității în multe țări UE și a reorganizării hărții comerțului în lume și a relocărilor de activitate întreprinse în numele suveranității economice.

Dacă dezinflația este confirmată, atunci băncile centrale și-ar putea slăbi politica privind rata dobânzii. Este clar ceea ce a sugerat comitetul Fed din Statele Unite, chiar dacă președintele său, Jerome Powell, preferă să fie precaut, declarând că „inflația este încă prea mare și calea care se deschide este incertă“. În cadrul UE, Banca Centrală Europeană (BCE) nu pare să excludă un astfel de scenariu… fără să-l menționeze!

Este posibil ca și ratele dobânzilor pe termen lung să înceapă să scadă, ușurând în special constrângerea din sectorul imobiliar, care suferă la fel de mult atât din cauza ofertei (construcții, renovare etc.), cât și a cererii (dificultatea obținerii unui împrumut imobiliar, trecerea către piața de închiriere etc.). Dar, între timp, indiferent de sectorul de activitate, cele mai fragile companii vor continua să întâmpine dificultăți de finanțare.

În timp ce în Statele Unite era de așteptat o recesiune, țara ar trebui să obțină o aterizare slabă, cu o rată de creștere scăzută, în jur de 1,5%. Dar temerile de recesiune sunt mai mari în UE, între consumul prudent, stagnarea investițiilor și scăderea cheltuielilor publice. Asta fără a ține cont de nesfârșitele diferențe de opinie, care împiedică luarea deciziilor în cadrul instituțiilor europene. Dacă Italia rămâne în centrul atenției datorită ratei foarte ridicate a datoriei publice (140% din PIB), Franța este îngrijorată de amploarea reducerilor așteptate ale finanțelor sale publice. Dar Germania, demult forța motrice a economiei industriale europene și al cărei model economic este astăzi în criză, va fi subiectul în atenția tuturor. În acest context, nu există niciun motiv pentru ca această creștere a ratei șomajului, deja în desfășurare în 2023, să se oprească.

În ceea ce privește China, starea ei de sănătate – nu doar economică – se înrăutățește: criză imobiliară, conflicte comerciale, cererea slabă, risc deflaționist… Ca efect secundar, toți partenerii săi comerciali încep să „tușească“ din ce în ce mai tare în Asia, dar și în Europa, unde Germania s-a bazat prea mult pe Regatul Mijlociu pentru exporturile sale.

De la invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022 și de la consecințele incalculabile care au urmat (sfârșitul livrărilor de gaze către UE, presiunea asupra prețurilor la agricultură etc.), multe alte riscuri geopolitice au apărut sau s-au agravat: război între Israel și Hamas cu risc de conflagrație în tot Orientul Mijlociu, tensiuni militare în Marea Chinei, conflict de hegemonie între China și Statele Unite etc.

Atâtea surse de neliniște care pot perturba echilibrele economice sau cel puțin crește volatilitatea prețurilor materiilor prime și fragmentarea piețelor, la care se adaugă alegerile generale britanice și alegerile prezidențiale din Statele Unite (întoarcerea lui Trump?).

Acalmia economică nu este specifică anului 2024…

Dumitru Daniel BOTĂNOIU