Competitivitatea și tranziția verde și digitală a României până în 2027. 31,5 miliarde euro pentru coeziunea economică, socială și teritorială
România va primi în total 31,5 miliarde euro din partea politicii de coeziune în perioada 2021-2027, în cadrul acordului său de parteneriat cu Comisia Europeană pentru promovarea coeziunii economice, sociale și teritoriale a regiunilor sale, precum și a tranziției sale verzi și digitale. Fondurile UE vor sprijini, de asemenea, dezvoltarea unei economii românești competitive, inovatoare și orientate către export.
Creșterea competitivității economice și a nivelului de digitalizare
Potrivit unui document al Comisiei, se vor acorda 4,33 miliarde euro din Fondul european de dezvoltare regională. Căutați traducerile disponibile pentru sprijinirea transformării economice inovatoare și inteligente a României. Fondurile vor contribui la creșterea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) și vor sprijini cercetarea și inovarea, în special prin colaborarea dintre întreprinderi și universități. Vor fi sprijinite, de asemenea, întreprinderile inovatoare și activitățile inovatoare din cadrul IMM-urilor tradiționale.
În plus, UE va investi în digitalizarea întreprinderilor și în dezvoltarea unor servicii publice digitale inovatoare, dar și în îmbunătățirea competențelor digitale ale populației, în special ale elevilor și profesorilor.
Un impuls pentru economia verde
Se vor realiza investiții în valoare de 6,75 miliarde euro din FEDR și din Fondul de coeziune în tranziția verde, în special în sectoare precum energia verde, reducerea emisiilor de carbon, infrastructura de mediu, conservarea biodiversității, crearea de spații verzi, gestionarea riscurilor și măsuri de mobilitate urbană durabilă. Dintre acestea, 2,3 miliarde euro vor fi alocate pentru îmbunătățirea performanței energetice a clădirilor rezidențiale și publice și pentru dezvoltarea surselor regenerabile de energie și a sistemelor energetice inteligente. Astfel se vor reduce consumul de energie și emisiile de carbon și va fi sprijinită decarbonizarea sectorului energetic.
Alte 2,34 miliarde euro vor sprijini sectorul apei și al apelor reziduale, precum și îmbunătățirea economiei circulare, cu accent pe deșeuri, reutilizare și reciclare.
În fine, 2,14 miliarde euro din Fondul pentru o tranziție justă (FTJ) vor fi destinate atenuării impactului social și economic al tranziției verzi către o economie neutră din punct de vedere climatic. Acest fond va fi direcționat către regiunile românești cele mai afectate de eliminarea treptată a cărbunelui și a lignitului și se va axa pe transformarea industriilor energointensive.
Modernizarea sistemului de sănătate
Vor fi realizate investiții în valoare de 2,3 miliarde euro pentru asigurarea accesului cetățenilor la sănătate și pentru îmbunătățirea calității, a eficacității și a rezilienței sectorului medical. De asemenea, fondurile vor viza grupurile vulnerabile, contribuind la reducerea inegalităților.
Transportul durabil
Totodată, se vor acorda 7,2 miliarde euro din Fondul de coeziune și din FEDR pentru dezvoltarea unor mijloace de transport multimodale și mai durabile. Se va acorda o atenție deosebită trenurilor și căilor ferate, dar și extinderii transportului public durabil din orașe. Investițiile în rețelele transeuropene de transport (TEN-T) vor îmbunătăți legăturile cu regiunile periferice de dincolo de Carpați și vor facilita accesul la centrele industriale, contribuind astfel la creșterea economică și la mobilitatea forței de muncă.
Ocuparea forței de muncă, competențe și combaterea sărăciei
În document se arată că se vor aloca 7,3 miliarde euro din Fondul social european Plus (FSE+) pentru îmbunătățirea accesului la piața muncii, cu un accent special pe scăderea ratei șomajului în rândul tinerilor, pe o educație de calitate și favorabilă incluziunii, pe dezvoltarea de noi competențe și pe formare. FSE+ va contribui la modernizarea Serviciului public de ocupare a forței de muncă din România și va promova incluziunea socială, accesibilitatea și eficacitatea serviciilor publice.
De asemenea, se vor aloca 3,5 miliarde de euro pentru dezvoltarea antreprenoriatului social și pentru sprijinirea consolidării capacităților în rândul partenerilor sociali și al organizațiilor societății civile. Fondul va îmbunătăți accesul la educația și îngrijirea copiilor preșcolari, reducând rata de părăsire timpurie a școlii. Va fi, de asemenea, îmbunătățită relevanța educației și formării profesionale (EFP) și a învățământului terțiar pentru piața muncii.
Pentru combaterea sărăciei în rândul copiilor și a deprivării materiale se vor aloca 3,3 miliarde euro. Fondurile vor îmbunătăți accesul la serviciile sociale și calitatea acestora și vor dezvolta servicii sociale, educaționale și medicale integrate în 2.000 de comunități rurale.
Pescuitul durabil
Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură (FEAMPA) va investi 162,5 milioane euro în pescuitul și acvacultura durabile, în conservarea resurselor biologice acvatice din Marea Neagră și în aplicarea activităților de control al pescuitului. Fondul va sprijini, de asemenea, un sector durabil al acvaculturii și al prelucrării, diversificând comunitățile locale de pescuit și acvacultură și contribuind la modernizarea mult așteptată a infrastructurii de pescuit din Marea Neagră.
Declarațiile membrilor Colegiului:
Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira , a declarat: „Investițiile realizate în cadrul politicii de coeziune vor aborda domenii de interes major pentru români. O planificare și o implementare eficace ale programelor aflate în curs de finalizare vor facilita dezvoltarea inovării și a digitalizării, implementarea unor servicii medicale și sociale de calitate, precum și asigurarea unor oportunități de educație și formare și a unor transporturi sigure și curate, contribuind, în general, la crearea unei economii mai competitive. Finanțarea politicii de coeziune va îmbunătăți calitatea vieții din România și va garanta că nimeni nu este lăsat în urmă.“
Comisarul pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit , a adăugat: „Salut acordul de parteneriat cu România, care evidențiază un angajament ferm de a utiliza Fondul social european Plus pentru a pune în aplicare Pilonul european al drepturilor sociale. În conformitate cu Garanția pentru tineret, FSE+ îi va ajuta pe tineri să-și găsească drumul pe piața forței de muncă. Sunt deosebit de încântat să constat că România își intensifică, de asemenea, lupta împotriva sărăciei în rândul copiilor, punând astfel în aplicare Garanția europeană pentru copii.“
Comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius , a declarat: „Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură va sprijini proiecte inovatoare care vor contribui la gestionarea durabilă a resurselor acvatice. Acordul de parteneriat îi va permite României să construiască sectoare ale pescuitului, acvaculturii și prelucrării care să fie inovatoare, durabile și cu emisii scăzute de carbon, consolidând totodată vitalitatea economică și socială a comunităților costiere. Acordul va sprijini, de asemenea, reziliența sectoarelor care se confruntă cu evenimente excepționale care conduc la perturbări grave ale piețelor.“
Ion BOGDAN