EDITORIAL

Zahărul din benzină

Share

Am aflat cu stupoare din presa ultimelor zile că în Uniunea Europeană benzina este scumpită în mod intenţionat pentru ca oamenii să cumpere mai puţin, deci să polueze mai puţin… Mai mult decât atât, un oficial de-al nostru de la Consiliul Concurenței a declarat recent: „Vrem să facem atât de scumpă benzina încât lumea să cumpere mai puţin. Nu este neintenţionat preţul ăsta mai mare, ci este obiectivul politic al statului, în extensie cu al Uniunii Europene, să îţi pună acciza asta care să te descu­rajeze să consumi mult şi să reducem poluarea.“ Ne putem pune firesc întrebarea: chiar le pasă conducătorilor noștri de mediu? Au luat până acum toate măsurile necesare în toate sectoarele de activitate (agricultură, industrie) pentru a reduce până la limita de jos toate nivelele de poluare astfel încât acum au ajuns la ultima „baricadă“, și anume autoturismele oamenilor? Sau e doar o simplă ipocrizie? Sau înce­pem să asistăm la crearea „statelor cloșcă“ de genul fostului URSS, unde sintagma „lasă că știe statul ce e mai bine pentru popor“ era o lozincă la ordinea zilei. Credem noi, adevărul este cu totul altul.

Scăderea preţului petrolului de vreo trei ani încoace la minime istorice reprezintă probabil cel mai important eveniment economic de până acum din ultimii 20-30 de ani, cu implicaţii majore în multiple sectoare şi cu afectarea atât a ţărilor producătoare, cât şi a marilor importatori şi consumatori. Și sunt destule voci care susțin că această scădere oferă totodată o oportunitate unică pentru o schimbare de paradigmă la nivel global în ceea ce priveşte politicile energetice.

Cu alte cuvinte, „ceva important“ se întâmplă, lucru pe care niciun stat nu vrea să-l accepte. Și în toată nebunia asta mai vine și președintele Donald Trump care anunță că SUA este gata să-și vândă o parte din rezervele de petrol, fapt ce ar determina o scădere și mai accentuată a prețului la țiței. Mai precis, administraţia preşedintelui american vrea lichidarea a jumătate din rezerva strategică de petrol acumulată de Statele Unite. Propunerea face parte dintr-un plan de reducere a datoriei de stat a SUA care ar putea schimba semnificativ rolul asumat de guvernul american pe pieţele de energie. Potrivit informaţiilor preliminare din primul proiect de buget realizat de administraţia Trump, statul federal ar urma să obţină 500 de milioane de dolari în anul fiscal 2018 din vânzarea de petrol din rezerva strategică şi alte 16,6 miliarde de dolari în următorii zece ani. Problema e că ambele sume sunt ridicole dacă ne gândim la datoria de aproape 20.000 de miliarde de dolari pe care America o are în special față de… China. Așadar, planul american de reducere a datoriei pare mai degrabă o glumă bună…

Alte voci susțin că suma scenariilor tuturor crizelor din acest moment nu sunt altceva decât o pregătire intenționată a unei noi crize la nivel mondial fără precedent. Dorește cineva începerea unui conflict global pentru ca lucrurile să se așeze? Revenind la oile noastre…

Apropo, știți care sunt cei mai mari poluatori ai planetei când vine vorba de dioxidul de carbon? În mod ciudat, nu sunt autoturismele, ci… animalele ierbivore, în special vitele. Nu o spunem noi, ci numeroasele studii făcute de oamenii de știință. În glumă fie spus, nu ar trebui să facă cineva ceva, vreun medicament, astfel încât aceste animale să aibă mai puține gaze la stomac? Unde mai punem că tot știința a demonstrat că la fiecare 300.000 de mii de ani Terra trece printr-o „maximă“ de emisii de carbon, cei mai agresivi poluatori din istoria Pământului fiind vulcanii prin erupțiile lor. Așadar, tot circul ăsta cu poluarea nu ține, oricum ai da-o. Și dacă tot vorbeam de „statul cloșcă“, am aflat că, mai nou, țara ne vrea mai sănătoși. Cică, în două luni, în circuitul parlamentar ar putea intra un proiect de act normativ prin care se va introduce o acciză pe produsele cu conţinut mare de zahăr, printre care băuturile răcoritoare, ciocolata sau alte dulciuri.

Banii strânşi, de ordinul miliardului de lei, ar trebui să ajungă la bugetul Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate. Numai că, un studiu recent arată că, de fapt, consumul frecvent de ciocolată este asociat cu reducerea riscului de aritmie cardiacă… De aceea credem că ciocolata ar trebui supraimpozitată și supraacizată și vândută doar ca medicament. Vorba unui nene: „Dacă lumea asta n-ar fi atât de bolnavă, ce sănătoasă ar fi!“

Bogdan PANȚURU

Revista Agrobusiness nr. 12, 16-30 iunie 2017 – pag. 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *