fbpx
reclama youtube lumeasatuluitv

Bree… Ușor cu Brexitu’ pe scări!

Share Button

Sincer să fiu, ori de câte ori am încercat să înțeleg ce e cu Brexistul ăsta nu prea mi-a ieșit. Uite Brexitu’, nu e Brexitu’, intrăm, ieșim din UE, mai stăm, nu mai stăm… Ce mai, umor britanic. Am întrebat multă lume, specialiști, experți și nimic… nimeni nu m-a lămurit. Fie erau păreri la modul „e o uriașă afacere de corupție în care interesele nu se armonizează“, fie „se dorește crearea unui nou imperiu anglo-american“. Explicații prea „largi“, vagi și simpliste pentru gustul meu. Și așa, ca o cireașă de pe tort, am aflat deunăzi că fostul lider UKIP, Nigel Farage, și-a lansat noua formațiune politică: Brexit Party. Iar obiectivul declarat al noului partid este să demareze „o revoluție politică“ în Marea Britanie. Primul pas ar fi ruperea clară de Uniunea Europeană, și încă fără nicio înțelegere! „Cel mai jenant aspect al politicii britanice este trădarea Brexitului“, consideră Farage.

Revenind la oile noastre, din povestea Brexit am înțeles ceva după ce am citit un editorial publicat în presa americană și semnat de Michael Ivanovitch, analist economic, fost economist la OCDE și la Federal Reserve. Mai departe citez câteva idei, poate ne-om lămuri… Ideea britanicilor despre Europa Unită nu a mers niciodată mai departe de modelul unei Europe a liberului schimb. În ciuda acestui fapt, germanilor și olandezilor le-a surâs ideea de a primi Marea Britanie în UE, aparent ca o contragreutate pentru francezii ce erau adepții intervenției statului în economie. (…) Deși ieșirea Marii Britanii din UE este prezentată în mod reducționist ca o alegere binară – „o ieșire fără acord“ sau „un acord între Marea Britanie și UE“ –, Londra a readus în prim-plan întrebarea fundamentală legată de proiectul european: o Europă a statelor națiune suverane sau un superstat federal european? Politicile de austeritate dezastruoase impuse de cancelara germană Angela Merkel economiilor din zona euro care se prăbușeau la începutul acestui deceniu și, apoi, valurile migrației dezordonate pe care le-a provocat prin politica porților deschise în 2015 au fost catalizatorii și detonatorii unor puternice forțe centrifuge în întreaga Europă. Ca răspuns la șocurile cataclismice ale Marii Recesiuni, Merkel s-a gândit să-i învețe o lecție pe „pungașii fiscali“ din zona euro și pe cei incapabili să-și controleze băncile (Spania). (…)

Merkel le-a răspuns celor care cereau mai multă solidaritate europeană spunând că fiecare e pe cont propriu, în timp ce Germania continua să trăiască tocmai din surplusurile comerciale cu partenerii din zona euro, promovând o balanță bugetară „schwarze null“.

Donald Trump a înțeles toate acestea. I-a spus lui Merkel că s-a dus vremea în care putea doar să profite de SUA și că s-a încheiat și vremea în care SUA au garantat în totalitate securitatea Germaniei. Aparent șocată de lipsa de solidaritate (sau de prostie) americană, Merkel a răspuns că „europenii trebuie să-și ia cu adevărat soarta în propriile mâini“. Cu alte cuvinte, nu contează, Germania va continua să escrocheze Europa. Însă a fost cam târziu pentru Merkel și Germania. Politicile ei au dus la ascensiunea Alternativei pentru Germania, de extremă dreapta și xenofobă, de la zero voturi în 2013, la poziția a treia în rândul forțelor politice. Acesta a fost un indiciu care le-a deschis ochii unor europeni isteți. Când ungurii au văzut că Merkel vrea să-i împingă pe refugiați spre ei, Budapesta a spus că nu vrea ca Berlinul să decidă cine urmează să locuiască în Ungaria. Germania și-a primit următoarea pedeapsă binemeritată din Italia. Roma a avut, în cele din urmă, curajul să spună „basta!“, după ce a fost lăsată singură ani de zile să gestioneze miile de imigrați africani și din Orientul Mijlociu care ajungeau pe țărmul italian. (…)

Pentru a se răzbuna pe Italia deoarece a refuzat să asculte dictatul Germaniei în politica imigrației, Berlinul a început un asalt, ajutat din flanc de loviturile Franței, împotriva încercărilor Italiei de a-și salva economia prin politici fiscale care se încadrau perfect în regulile bugetare ale zonei euro. Germania și Comisia Europeană condusă de Germania au obținut acum exact ce au dorit: economia italiană s-a scufundat în recesiune în 2018 și probabil va rămâne aici pe tot parcursul anului 2019. Povestea nu se termină. Italia se aliază acum cu Ungaria și Polonia pentru a crea un bloc anti-Germania și anti-Franța, cu consecințe impredictibile asupra viitorului UE. Iar toată lumea așteaptă să vadă ce forțe politice vor apărea după alegerile europene de la finalul lunii mai. Marea mizerie europeană este exact lucrul de care Trump și Marea Britanie au nevoie pentru a se răfui la nivel comercial cu o UE care se dezintegrează. Ce urmează? Noi nu știm… Dar sunt unii care d-abia așteaptă să-și scoată așii din mânecă… Și atunci să vezi…

Bogdan PANȚURU

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.