Afaceri

Problemele sectorului legume-fructe, la Braşov

Share

„Principala problemă a sectorului legume-fructe o constituie exceptarea de la plata de impozite, taxe şi TVA a importatorilor. Acest lucru le permite comercializarea masivă a unor produse care se regăsesc şi în producţia românească şi care ne fac concurenţă neloială, din dorinţa de a obţine profituri cât mai mari“ – a declarat Mircea Croitoru, preşedintele Asociaţiei Profesionale Naţionale Legume-Fructe (APNLF).

Declaraţia a fost făcută recent la Reuniunea regională „Parteneriat Strategic pentru Agricultură Durabilă“, organizată de Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), la Braşov.

La eveniment au participat reprezentanţi ai agriculturii din Franţa, Bulgaria, Macedonia, Moldova şi Serbia. Au mai fost prezenţi Valeriu Steriu, preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru Agricultură, şi deputatul Adrian Rădulescu.

Producătorii români, nereprezentaţi la Bruxelles

Principalele subiecte discutate s-au referit la lipsa de reprezentare a intereselor producătorilor agricoli din regiune la Bruxelles, în contextul noilor prevederi ale Politicii Agricole Comune (PAC), precum şi realizarea de parteneriate la nivel regional şi naţional, în vederea promovării politicii agricole şi accesării de proiecte şi programe europene.

„Prioritatea ţării noastre este să dezvolte o politică agricolă modernă, prin consolidarea rolului cercetării şi inovării în agricultură, capabilă să poată oferi protecţie producătorilor agricoli români şi să asigure informarea corectă a cetăţenilor despre adevărata valoare a PAC“ – a afirmat Viorel Matei, preşedintele FNPAR.

Cu jalba, la Preşedinţie

Croitoru i-a înmânat lui Steriu un memoriu privind principalele probleme ale sectorului legume-fructe, precum şi soluţiile propuse pentru rezolvarea acestora.

Membrii APNLF au cerut, pe această cale, introducerea unor controale mai severe a importurilor. De asemenea, producătorii s-au plâns că nu au acces în pieţele mari monopolizate de intermediari, precum Braşov, Constanţa, Bucureşti, Suceava şi altele,  situaţia devenind fenomen de masă, asistat impasibil de oficialităţile zonale.

Alte probleme au vizat lipsa de stimulare a producătorilor de legume-fructe, a unei strategii pe termen scurt, mediu şi lung şi dificultăţile întâmpinate la accesarea creditelor bancare.

Florin Ciobanu, membru fondator al APNLF, a atras atenţia că au apărut o serie de asociaţii „purtătoare de ştampilă“, fără activitate, care au fost înfiinţate doar pentru eliberarea de adeverinţe necesare constituirii documentanţiei, pentru obţinerea de finanţare europeană, prin măsurile 112 „Instalarea tinerilor fermieri“ şi 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă“ din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Chestiunea s-ar putea rezolva prin completarea ghidului solicitantului.

APNLF a mai atras atenţia că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu a fost pregătit să proceseze numărul mare de cereri de finanţare pe Măsura 141, acest lucru determinând anularea sesiunii din luna octombrie, fapt care a generat nemulţumiri în rândul producătorilor agricoli.

Traian DOBRE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *