După industrie, agricultura românească, la un pas de „multinaţionalizare“

De aproximativ 15 ani industria românească nu mai este „românească“, ci aparţine multinaţionalelor. În toate topurile de succes, între primele 20 de companii de exemplu, nu vom găsi nici măcar una cu capital majoritar românesc. La fel şi în cazul băncilor. Zeci de bănci româneşti au fost cumpărate de capitalul occidental, la ora actuală existând doar două bănci autohtone, şi acelea cu capital de stat. Şi vine întrebarea firească, ce se va întâmpla cu agricultura? Este şi ea în pericol să fie înghiţită de corporaţiile multinaţionale? Răspunsul este unul singur: Da…

Jumătate de „Grânar“

Potrivit autorităţilor, agricultura din România reprezintă o afacere de circa 20 de miliarde de euro pe an, această piaţă contribuind cu aproximativ 6% la Produsul Intern Brut. Într-adevăr, cifrele par a fi impresionante şi ne duc cu gândul la faptul că odinioară ţara noastră era supranumită „Grânarul Europei“. Numai că, potrivit specialiştilor din domeniu, la ora actuală România este doar o jumătate de „grânar“. Şi asta pentru că potenţialul agricol total al României este dublu, adică este situat undeva între 45-50 de miliarde de euro producţie anuală. Iar acest lucru ne-ar situa pe podiumul premianţilor din UE după Franţa şi Germania. Acesta este şi motivul pentru care companiile străine au pus ochii pe România. Dar potenţialul agriculturii româneşti este pus în umbră de lipsa unor strategii guvernamentale coerente care aşază România numai între primele 10 ţări cu o producţie situată sub jumătatea potenţialului său real. „Chiar dacă la unele plante suntem pe primul loc în UE, din păcate la randamentul culturilor stăm prost. De exemplu, la porumb producţia ne situează pe locul doi în Europa, cu circa 800.000 ha în plus faţă de Franţa. Aceasta este o cifră uriaşă. Dacă pe cele 800.000 ha am planta soia, câştigul economic ar fi evident. Cu alte cuvinte, trebuie insistat nu atât pe producţiile mari, cât mai ales pe eficienţa economică“, ne-a declarat Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii şi vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti“ .

„Noi vrem pământ…“

Dacă acum peste 100 de ani ţăranii mureau în răscoale revendicând pământul pe care-l munceau, acum companiile străine sunt cele care vor să intre în posesia aceluiaşi pământ. Trebuie spus că străinii au căpătat chiar dreptul să cumpere, prin lege, începând cu acest an, cât pământ doresc, România devenind astfel singura ţară din UE unde este permisă vânzarea terenurilor către entităţi străine, fie ele persoane fizice sau juridice. „În ceea ce priveşte vânzarea terenurilor către străini, aceasta în mod sigur va fi o problemă mare pentru România. Şi trebuie să spun că înstrăinarea terenurilor de la începutul acestui an a fost o chestiune absolut negândită, această lege nefiind necesară. Estimez că până la această dată străinii au cumpărat peste un milion de hectare în România, pământ pe care statul român nu-l mai controlează sau cel mult îl controlează doar prin impozite“, explică Valeriu Tabără. Chiar dacă legea care le permite achiziţia terenurilor este din 2014, investitorii străini produc în agricultura din România de peste zece ani. Fondurile de investiţii, companiile specializate în administrarea de ferme, dar şi fermierii străini au apărut demult pe ogoarele fertile ale ţării. Singura barieră care i-a împiedicat pe străini să cumpere teren în România a fost că erau obligaţi să realizeze tranzacţiile printr-o firmă înregistrată local. Restricţia nu a împiedicat fondurile de investiţii străine să investească sute de milioane de euro în achiziţia de terenuri arabile în România, la preţuri de cinci ori mai mici decât în restul Europei, într-o ţară care este în fiecare an pe podiumul european la producţia de floarea-soarelui şi porumb, cu ieşire la Marea Neagră şi cu acces la Dunăre.

„…şi animale“

Dar nu numai pământurile şi culturile aferente sunt în pericol de „înstrăinare“. Fostul ministru al Agriculturii este de părere că „şi în privinţa zootehniei, chiar dacă acum avem mulţi fermieri români, oricând balanţa se poate înclina în favoarea străinilor. O altă mare problemă pe care o avem este cu laptele. Există un pericol evident prin care să devenim dependenţi de importurile de lapte. Asta înseamnă falimentul producătorilor autohtoni. Eu am avertizat la Bruxelles, atunci când s-a dezbătut ridicarea cotei, că producătorii români au nevoie de un set de măsuri care să le asigure o cotă, chiar minimă, de piaţă. Mai avem şi problema producătorilor de carne de porc şi de pui care spun că preţurile mici din import îi împinge spre faliment. Totuşi, în această problemă cel avantajat este clientul care se bucură că scad preţurile la carne. Dar marea întrebare este de ce producătorii autohtoni nu exportă? De ce nu intrăm mai mult pe piaţa internaţională? Este drept că în ultimii ani am avut probleme cu pesta porcină, cu gripa aviară, iar acum avem boala limbii albastre care în mod cert ne scoate de pe piaţa internaţională. Iar autorităţile sunt direct răspunzătoare, pentru că nu au luat nicio măsură eficientă, care, în ciuda problemelor, să ajute exporturile româneşti de carne“, spune Tabără.

Cercetarea, ultima redută

În opinia vicepreşedintelui Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, agricultura poate fi ajutată să rămână „românească“ de cercetarea ştiinţifică prin baza biologică pusă la dispoziţia fermierilor. „Până în acest moment, se mai poate vorbi de o agricultură românească. Şi mă refer aici în special la sectoarele unde se simte prezenţa unor activităţi de la vârful agriculturii româneşti, cum ar fi cercetarea ştiinţifică. Este vorba de cercetări de agrotehnică sau de cele privind fertilizările, la care se adaugă o bază genetică substanţială pe care o putem încă folosi. Dar este un mare pericol ca tot ceea ce înseamnă vârfuri în agricultură să nu mai fie românesc şi să aparţină străinilor tocmai acele elemente autohtone de foarte mare valoare. De exemplu, numai pe partea de material biologic pe care îl importăm în fiecare an – şi aici mă refer şi la producţia vegetală şi cea zootehnică – România depăşeşte 1 miliard de euro. Acestea sunt costuri extraordinare care se răsfrâng în costurile fermierilor… Cred că este o mare pierdere pentru ţara noastră şi reprezintă un anumit risc pentru că, în general, materialul biologic pe care îl importăm nu este adaptat la condiţiile noastre. Deci există riscul ca tot acest material biologic, şi nu numai, să fie monopolizat de marile corporaţii“, conchide Valeriu Tabără.

Trei obiective majore

În opinia specialiştilor, trei sunt obiectivele imediate de care trebuie să ţină cont atât fermierii cât şi autorităţile pentru ridicarea competitivităţii agriculturii româneşti:

• Asigurarea resurselor pentru a continua producţia, dar şi creşterea randamentului pe unitatea de suprafaţă.
• Continuarea programelor de modernizare a exploataţiilor agricole.
• Găsirea unor căi cât mai bune de valorificare a producţiei şi menţinerea României pe piaţa externă cu orice preţ.

Bogdan PANŢURU