Sfaturi pentru România de la Sir James Mirrlees – Ieșiți din UE!
La anul se împlinesc 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Dacă înainte de aderare tot românul își dorea cu ardoare să devină „european“, acum părerile sunt tot…
Avem cea mai mare suprafață împădurită din 1929 încoace
Lăsați drujbele să taie, că au de unde În ultimul deceniu presa și societatea civilă au tras nenumărate semnale de alarmă în legătură cu defrișările ilegale și abuzive din pădurile…
Cum s-a „evaporat“ o parte din terenul fostelor sere Tătărani
Înainte de 1989, în comuna Bărcănești-Prahova existau două mari unități legumicole, cu sere întinse pe câteva sute de hectare. Una dintre acestea, amplasată în satul Tătărani, aproape în prelungirea sudică…
Cât timp vom importa, marfa românească va rămâne nevândută
Valorificarea. Eterna problemă a fermierilor români. Nu îmi amintesc să fi întâlnit vreodată un producător, indiferent de dimensiunea afacerii sale, care să nu ne spună că are probleme cu desfacerea…
Crama Averești, o afacere de inspirație franceză
La Averești vinurile încep să aibă iz franțuzesc. Această frază nu este nici pe departe o figură de stil sau o exagerare, ci vorbim despre activitatea cramei Averești care a…
Grație unei companii de software românești agricultura va fi monitorizată prin satelit şi drone
AgriSo a fost singurul startup românesc prezent la cel mai mare târg de tehnologie din Orient, GITEX Technology Week, care a avut loc între 16-20 octombrie la Dubai World Trade…
Cronos Consulting, sau firma de consultanță ce garantează proiecte eligibile
Odată cu tratativele aderării României la Uniunea Europeană au fost deschise tot mai multe noi oportunități în mediul de afaceri național. Tot atunci s-au înființat și firmele de consultanță care…
AIPROM a lansat raportul de dezvoltare sustenabilă
Întâlnirea anuală a Asociației Industriei de Protecția Plantelor din România – AIPROM – a coincis de această dată cu lansarea raportului de dezvoltare sustenabilă. Acesta are rolul de a prezenta…
Cum se suspendă abonamentul de telefonie, Internet sau televiziune
Te-ai săturat de slaba calitate a serviciilor furnizorului tău de telefonie, Internet sau televiziune? Dacă nu știi, află că aceste servicii pot fi suspendate pe parcursul derulării contractelor. Autoritatea Națională…
Când sărăcia nu se măsoară în bani
În ultimii ani, în special din 2008 încoace, au apărut tot felul de profeți cu profețiile de rigoare, care dau ca sigur un fel de „sfârșit al lumii“. Că „ceva“…
