Sfaturi pentru România de la Sir James Mirrlees – Ieșiți din UE!

sir-james-mirrleesLa anul se împlinesc 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Dacă înainte de aderare tot românul își dorea cu ardoare să devină „european“, acum părerile sunt tot mai împărțite. Putem spune că în acest moment entuziasmul a scăzut, nu puțini fiind aceia care cred că aderarea la UE a transformat România într-un vasal al țărilor occidentale. Cert este că până acum niciun politician nu a contestat oficial aderarea țării noastre. Economiștii da… Așadar acest subiect rămâne încă un motiv de bârfă pe la colțurile mai mult sau mai puțin umbrite ale democrației românești. În urmă cu ceva timp, un reputat economist britanic a dat un interviu prin care sfătuia România, nici mai mult nici mai puțin, să iasă din UE. Și bineînțeles că presa din țara noastră nu s-a înghesuit să dea prea mare importanță respectivului interviu. Și pentru că acesta a fost dat înainte de Brexit nu putem să-l bănuim pe economistul britanic de subiectivism.

Cine este?

Sir James Mirrlees (foto) este un economist britanic care în 1996 a fost laureat al Premiului Nobel. Totodată, a fost numit cavaler de către regina Marii Britanii în 1998. În timpul în care a studiat la Oxford, acesta a publicat lucrări pe teme economice pentru care a primit Premiul Nobel. El s-a axat în lucrările sale pe situații în care informațiile economice erau incomplete sau asimetrice, determinând măsura în care acestea ar trebui să afecteze rata optimă de economisire. Printre alte rezultate, a demonstrat principiile „hazardului moral“ și „pragul optim al impozitării“. Iar metodologia concepută de el a devenit standard în domeniu. Mai jos vă prezentăm spicuiri din interviul pe care Sir James Mirrlees la acordat publicației Calea Europeană.

– Referitor la activitatea dvs. științifică, care este realizarea cu care va mândriți cel mai mult?

– Răspunsul evident este că am reușit să rezolv problemele privind impozitarea optimă a veniturilor, găsirea unei tehnici numerice prin care să poți calcula impozitul pe venit astfel încât să aibă sens, să devină un criteriu pentru ceva realist ce se poate dezvolta în economie. (…) Așa că am fost foarte mulțumit de asta, pentru că a fost o problemă mai grea, iar mai apoi de impozitul pe venit pentru că este o problemă economică de amploare.

– Sunteți cunoscut pentru lucrările dvs. privind impozitarea din sectorul public și are loc o dezbatere continuă privind evaziunea fiscală. Sistemele de impozitare sunt construite în așa fel încât poate oamenii simt nevoia de a căuta o modalitate de a le evita. Cum vedeți dvs. această discuție? Toată lumea trebuie să își plătească taxele? Care sunt posibilele metode de a direcționa banii din evaziune către stat?

– Oamenii când spun că vor o taxă de impozitare mai mică spun de fapt că vor să dea mai puțini bani statului. Asta nu are niciun sens decât dacă arăți că nu sunt necesare aceste taxări fiscale. Impozitarea nu are nimic de a face cu oamenii care vor să scape de impozitare. Nu există un motiv anume pentru care o cotă unică de impozitare ar reduce cumva rata evaziunii și ar face ca prin minune să crească veniturile obținute de stat. Nu neg că există un adevăr în aceste spuse, dar pornirea de la taxe foarte ridicate și apoi reducerea lor treptată pot avea loc. E posibil să se fi întâmplat în America, unde s-a trecut de la creșterea taxelor peste noapte la scăderea bruscă a acestora. Un alt exemplu e situația din Franța, unde au anunțat o taxare de 70%, ceea ce duce la plecarea din țară a unor nume mari. Într-un fel, ai putea spune că încurajează evaziunea fiscală, se poate spune că se emigrează din cauza impozitelor sau pot decide să se retragă de pe piață, ceea ce e un lucru total diferit. Banii și profitul sunt dimensiuni reale, iar ce este cel mai important este evaziunea reală. Pe de altă parte, desigur, o mare parte din evaziune ar ajunge spre Elveția, iar alte țări ar învinovăți-o.

– Care credeți că este problema majoră de acum? Faptul că guvernele naționale încearcă să taxeze mai mult pentru a obține mai mulți bani din impozitare? Sau faptul că, uneori, nu administrează corect banii? România, spre exemplu, se luptă cu evaziunea fiscală zilnic, însă rezultatele nu sunt foarte evidente.

– Dvs. vorbiți despre eficiența cheltuielilor guvernamentale: nu în monitorizarea plătitorilor de taxe, ci mai degrabă în construirea unui spital, spre exemplu. Câteodată am impresia că oamenii sunt prea duri cu guvernele lor deoarece acestea se confruntă cu domenii în care este foarte greu să fii eficient. Guvernul face ceva, dar pentru a obține profit și să reducă și costurile e foarte greu. Acesta trebuie să ofere la sfârșit un produs, e ca un fel de târg, însă diferit de la țară la țară. Avem un birou de audit în UE care se uită către anumite cheltuieli ale guvernelor, pentru a evalua ce au făcut și fac o treabă bună, cum puțini fac. În Europa, spre exemplu, s-a observat că auditorii, contabilii nu sunt apreciați pentru că se spune că sunt multe feluri în care banii pot fi folosiți prost, că oamenii îi păcălesc. Parlamentul nu poate face nimic în legătură cu asta, care nu este un exemplu bun – faptul că ai un birou de audit nu aduce neapărat și îmbu­nătățiri. Dar avem un efect pe termen lung, unul din efectele pentru care unele țări din Europa sunt mai puțin populare pe motiv de cheltuieli ineficiente și corupție. Germanii se gândesc cum să forțeze guver­nele să reducă cheltuielile și să crească fiscalitatea, chiar și în aceste vremuri. Iar acum înțeleg, folosesc argumentul ineficienței, se uită la România sau la Grecia și spun că au prea mulți funcționari publici, așa că poate e o idee bună să scăpam de ce nu este necesar. Uitați-vă acum la ratele șomajului.

– Ce ați sfătui România să facă în acest moment?

– Te poți gândi cum să schimbi lucrurile, dar e greu să oferi un sfat, sunteți într-o încurcătură destul de serioasă. Răspunsul radical ar fi ieșirea din UE.

– Credeți că acesta ar fi cel mai bun lucru pentru România?

– Cred că este soluția care ar reduce șocul cel mai bine. Să devină posibil să faci lucruri precum construirea unor șosele, spre exemplu, sau să te descurci cu mai puțini bani pentru că ai nevoie de bani pentru a face ceva și nu poți face nimic pentru că toate rezervele de bani sunt controlate de bănci. Așa că aceasta este varianta mai bună de ajustare a costului forței de muncă. Se va devaloriza mai mult decât prin tăierile date de Guvern, iar așa nu mai trebuie tăiate salariile pentru funcționarii publici. Astfel sunteți și capabili să vă extindeți și să creșteți ocuparea forței de muncă. Dar îmi este greu să mă gândesc la alte soluții cât timp sunteți în „jacheta strâmtă“ a sistemului euro.

– Asta ar reprezenta o decizie politică la o pro­blemă economică?

– Da, euro este o problemă politică.

Bogdan PANȚURU

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email