O întrebare care stă pe buzele tuturor. UE, încotro?

Dacă până la votul pentru Brexit coeziunea Uniunii Europene părea de nezdruncinat, după ce britanicii au spus „Nu“, însăși existența UE este pusă acum sub semnul întrebării din simplul motiv că o eventuală părăsire de facto a Marii Britanii ar crea un precedent de care ar profita și alți nemulțumiți. De exemplu, imediat după Brexit voci din Olanda, Franța, Germania și Italia au cerut organizarea de referendumuri după modelul Marii Britanii. Așadar, situația este cât se poate de confuză la nivelul întregii Uniuni. În acest context merită pusă întrebarea – care este în acest moment soarta Uniunii Europene? Experții Stratfor încearcă să găsească un răspuns la această întrebare printr-o analiză legată de viitorul UE.

Un subiect controversat

Pentru început trebuie spus că Stratfor este o agenție privată de servicii de informații, înființată în 1996 în Austin, Texas (SUA). Stratfor și-a câștigat recunoașterea la nivel mondial prin strângerea și procesarea de informații din întreaga lume, pe care le folosește în realizarea de rapoarte, știri economice, politice și geopolitice, precum și analize militare. Analiza despre situația UE este semnată de Adriano Bosoni, analist principal al Stratfor pe Europa. În analiză acesta arată, printre altele, că viitorul Uniunii Europene a fost un subiect controversat încă de când a început criza economică cu aproximativ un deceniu în urmă. Dar în ultimii ani au fost ridicate tot mai multe întrebări cu privire la intențiile acestei grupări politice, din moment ce Grecia aproape a ieșit din zona euro, iar Marea Britanie a ales să părăsească Uniunea Europeană definitiv. „Nu se pune problema dacă va dispărea uniunea, ci când se va întâmpla“, susțin euroscepticii, pe când omologii lor eurofili spun că „uniunea este ireversibilă“. Ca toate invențiile politice, UE ocupă locul unei construcții trecătoare în istorie, este de părere Bosoni. Într-o zi va dispărea și va fi înlocuită cu altceva sau va continua să existe cu numele, numai că va arăta și va acționa altfel decât Uniunea Europeană de astăzi. Este imposibil să știm exact când va avea loc această transformare sau cât de lung va fi procesul. Totuși există niște indicii referitoare la cum va apărea această nouă Europa și, poate și mai important, care va fi mijlocitorul schimbării. De fapt, actuala criză ar trebui să ne aducă aminte că, în ciuda tentativelor de a domoli statul-națiune de-a lungul deceniilor, acesta rămâne cea mai puternică unitate politică din UE. Și, după cum reiese în urma ultimului experiment de integrare a continentului, se pare că va avea un rol esențial în cursul evenimentelor ce vor avea loc în Europa.

Diversitate în egalitate

Potrivit analistului Stratfor, nu toate statele membre ale Uniunii Europene sunt egale. Pierderea unuia care aparține zonei euro, în comparație cu unul care nu se încadrează, de exemplu, reprezintă o amenințare mult mai mare pentru restul sistemului. Inițiativa Greciei de a părăsi zona euro în 2015 a fost probabil mai înspăimântătoare pentru Franța și Germania decât decizia Marii Britanii de a părăsi uniunea un an mai târziu. Cu siguranță ambele evenimente ar avea consecințe grave pentru UE, dar Grexit ar fi tulburat imediat temelia financiară a întregii zone euro. Consecințele Brexitului, pe de altă parte, se vor manifesta treptat. Sprijinul pentru instituțiile Uniunii Europene de asemenea diferă de la țară la țară. Conform Pew Research Center, 72% dintre polonezi privesc UE pozitiv – o viziune pe care numai 38% dintre francezi o împărtășesc. Între timp, ultimul sondaj eurobarometric a adus sprijin zonei euro în proporție de 82% în Luxemburg și de numai 54% în Italia. Euroscep­ticismul care străbate continentul a luat diverse forme ori de câte ori a avut ocazia: Frontul Național Francez pledează pentru părăsirea Uniunii Europene, în timp ce Mișcarea Cinci Stele a Italiei dorește să abandoneze numai zona euro. În același timp, din ce în ce mai multe partide politice moderate cer oprirea mișcării libere a funcționarilor și reintroducerea controlului vamal, chiar dacă continuă să facă parte din UE. Aflată în mijlocul acestor diverse cereri și pusă în fața Grexitului și a Brexitului, UE este nevoită să ia în considerare faptul că fiecare țară are posibilitatea de a părăsi uniunea și să se întrebe dacă ar trebui să li se permită acestor țări să rămână membre numai din anumite puncte de vedere. În timpul dezbaterilor de anul trecut pentru salvarea Greciei, unele țări susțineau că părăsirea zonei euro înseamnă și părăsirea UE. Altele au venit cu propunerea de a suspenda apartenența Atenei la zona euro, în același timp menținându-i poziția în gruparea politică continentală. Un an mai târziu, aceleași dezbateri au loc în privința Marii Britanii. Câteva state membre ale Uniunii Europene spun că accesul la piața Europei vine cu un preț și anume, acceptarea funcționarilor UE –, pe când alții ar fi deschiși la găsirea unui compromis.

A fi sau a nu fi în UE

Printre altele, Adriano Bosoni mai arată în analiza sa că țările care aleg să renunțe la apartenența lor la UE sau la instituțiile acesteia sunt cele care îi vor determina soarta. Probabil că organizația ar putea îngădui îndepărtarea Croației, dar nu ar suporta plecarea Franței. Mai este vorba și despre capacitatea numerică: îndepărtarea unei singure economii modeste nu ar pune Uniunea Europeană în pericol, dar retragerea în masă a mai multora cu siguranță ar face-o. Anumiți factori politici și geografici vor influența șansele statelor membre de a se retrage într-o zi din gruparea politică continentală. O mare parte din populația eurosceptică ar putea pune presiune asupra guvernului astfel încât acesta să opteze pentru părăsirea Uniunii Europene sau ar încuraja politicienii să o facă, cu scopul de a atinge niște cote mai înalte. Țările cu o economie puternică sau cu o locație strategică pe continent și-ar putea folosi avantajele pentru a obține un acord de ieșire din UE mai bun sau pentru a pretinde concesiuni de la Bruxelles în schimbul rămânerii în uniune. În același timp, cele cu o economie mai redusă s-ar putea să nu prea aibă de ales, din moment ce vor cauza primele noi crize ale UE.

Și totuși…

Potrivit analistului Stratfor, în ultimii ani câțiva dintre cei mai aspri critici ai UE au fost membrii din centrul și estul Europei, care nu aparțin zonei euro. Multe dintre aceste țări privesc uniunea ca un acord între state, care ar trebui să-și păstreze supremația, fapt pentru care își apără puterea națională astfel încât să nu fie accesibilă Bruxelles-ului. Ungaria și Polonia îndeamnă la opunerea rezistenței față de o integrare europeană mai profundă, dar state precum Republica Cehă, România și Bulgaria au devenit la fel de sceptice cu privire la zona euro și la propunerile de a spori autoritatea Bruxelles-ului. Totuși, nu se poate spune că aceste țări sunt doritoare să dezerteze. Toate primesc ajutorul și subvențiile UE și privesc aderarea la UE ca pe o cale de a-și moderniza economia și de a atrage investiții străine.

„În acest moment, nu este deloc imposibil ca statele membre ale Uniunii Europene să găsească un consens asupra viitorului lor. Ca să fie și mai unite, statele ar trebui să se compromită în niște chestiuni de neclintit. Alternativa – anularea integrării europene – câștigă tot mai mult teren, dar odată cu ea vine și posibilitatea dezmembrării integrale a uniunii. Statele membre ar putea într-un fel să aleagă calea de mijloc și să lase lucrurile așa cum sunt, dar chiar și pasivitatea vine cu un preț, iar gruparea politică deja dezechilibrată ar putea întâmpina necazuri și mai mari“, arată Bosoni la finalul analizei.

Bogdan PANȚURU

Revista Agrobusiness nr. 22, 16-30 noiembrie 2016 – pag. 14-15