Scrije de mere ca la bunica
În acest moment, când auzi de scrije gândul îţi zboară imediat la bunici, iar acest lucru nu este întâmplător. În copilărie, felii subțiri de fructe coapte pe sobă erau o…
Povestea de succes a doi bucureșteni care cultivă căpșuni în Fierbinții de Jos
Cultivarea căpșunilor este o idee de afaceri rentabilă chiar și pe suprafețe mici. Acest lucru o demonstrează Ștefan și Loredana Deiu, doi tineri bucureșteni care au decis, anul trecut, să…
Zmeura de Suhuleț, la mare căutare
Ionuț Pomirleanu și Alina Cocuz sunt doi tineri care au lăsat drumul străinătății și s-au reîntors în țară. Aici, cu banii adunați, în jur de 30.000 lei, au înființat o…
Ce urmează?
Așadar, România a ales, Europa a ales. Cine a avut de câștigat? Lăsând la o parte doctrine, ideologii sau alte filozofii politice, în Europa (cu puține excepții), dar și la…
Acord al UE privind viitorul program pentru cercetare și inovare
Viitorul program-cadru al UE pentru cercetare și inovare este pe cale să se contureze. Astfel, potrivit unui document al Consiliului Uniunii Europene, recent, reuniunea ambasadorilor statelor membre în cadrul Comitetului…
Infuzie de aproape 6 miliarde de lei în dezvoltarea infrastructurii publice în regiunea Sud-Vest Oltenia
Regiunea Sud-Vest Oltenia, care coincide în mare parte cu regiunea istorică Oltenia, administrează o suprafață de 29.212 kmp, ceea ce reprezintă 12,25% din teritoriul național și plasează zona pe locul…
MADR verifică la sânge producția și comerțul cu legume și fructe
MADR, prin inspectorii din cadrul Direcțiilor pentru Agricultură Județene, se asigură în această perioadă, datorită creșterii volumului de legume și fructe din producția autohtonă, că sunt respectate prevederile legale pentru…
Mediul de afaceri începe să se rarefieze. Tu cu cine faci business?
Într-o economie vulnerabilă, pe fondul lipsei investițiilor pe termen mediu și lung și a instabilității fiscale, multe dintre companii au ales în 2019 să își conserve resursele financiare, mergând pe…
Vinul ecologic, producții mici cu costuri mari
În agricultură este aproape imposibil să contabilizezi riguros investițiile făcute, iar succesul sau eșecul afacerii nu este cert decât pe ultima sută de metri. Putem spune că este o regulă…
Viitorul turismului sună bine. Pe hârtie!
La nivelul anului 2017, în România contribuția totală a sectorului de călătorii și turism la formarea PIB a fost de 41,4 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 5,3% din PIB-ul…
