10 ani de la Tratatul de Aderare la UE. Agricultura românească, modernizată, dar fără identitate
În ultimele zile ale lunii aprilie 2005, România a semnat la Luxemburg Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Şi asta după ce ţara noastră a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană în 1995, iar în 1999 Consiliul European de la Helsinki a hotărât deschiderea negocierilor. Aşadar, chiar dacă România a semnat tratatul propriu-zis de aderare în 2007, 2005 a fost anul în care, tehnic, România deja a intrat în UE. Ce au însemnat aceşti 10 ani pentru România în general, dar şi pentru agricultura românească în particular?
Per total e bine
Oficialii europeni spun că, la zece ani de la semnarea Tratatului de aderare la UE, România a făcut o serie de progrese, dar rămâne la coada UE în diverse domenii. Este vorba în principal de transport (construcţii de autostrăzi), sănătate, educaţie, obiective majore – Schengen şi zona euro –, obiective care încă nu au fost atinse. În privinţa agriculturii, la o primă vedere, numai de bine. Banii veniţi de la UE au ajutat din plin la modernizare. „Ce a fost foarte important în aceşti zece ani a fost subvenţia pe suprafaţă. Pentru mulţi fermieri, această subvenţie a reprezentat o gură de oxigen în procesul de capitalizare. Şi asta în contextul în care caracteristica agriculturii româneşti era lipsa de capitalizare a fermelor. Tot legat de acest lucru nu trebuie uitată şi accesarea fondurilor de preaderare, a fondurilor structurale privind achiziţionarea de utilaje, care a ajutat mult agricultura. Tot la lucruri pozitive din această perioadă aş pune şi schimburile de informaţii tehnologice între fermierii români şi cei din UE. Este vorba de vizitele dese ale fermierilor în Occident, accesul la agricultura avansată, la tehnologia de nivel înalt“, a declarat pentru Lumea Satului Ştefan Poienaru, preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România. La rândul său, Sorin Minea, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne Romalimenta, ne-a declarat că într-adevăr, pe partea de modernizare a producţiei, România stă bine. „În sectorul alimentar partea de industrie este mai dezvoltată acum, după 10 ani. Practic, am cumpărat utilaje noi, respectăm o legislaţie europeană… La prima vedere, totul este bine.“
Dar la o a doua vedere?
Adevărul este că Româna a câştigat mult în sectorul agrozootehnic, dar a şi pierdut.
„Ce am avut de pierdut în această perioadă? În primul rând, cred că este vorba de edificarea unui sistem birocratic al instituţiilor care se ocupă de gestionarea fondurilor UE pentru agricultură. În al doilea rând, s-a creat un sistem care a devenit foarte permisiv pentru o invazie de seminţe, dar şi de alte produse venite din Occident, care au făcut să se prăbuşească cercetarea agricolă românească. În al treilea rând, chiar dacă la cereale stăm bine, avem o problemă. Noi ne mândrim că suntem mari exportatori, dar cred că ar trebui să vindem mai multe… paste făinoase sau produse care se obţin din cereale. Dar, din păcate, noi exportăm cereale şi importăm produse făcute din cerealele noastre. Un alt impact negativ după integrarea în Uniune, ale cărui efecte le vom vedea în timp, este legat de deschiderea faţă de vânzările de terenuri. Această permisivitate dată de «subţirimea» conducătorilor noştri consider că este una dintre trăsăturile cele mai dăunătoare ale perioadei prin care trecem. Consider că prin aceasta este pusă în pericol strategia naţională alimentară. Oficial, străinii deţin acum circa 2,5 mil. ha. Totuşi, trebuie spus că e vorba de cel mai bun pământ dar, din cele 9,5 ha de teren arabil din România, numai 4 mil. ha intră în categoria terenurilor foarte bune. E vorba de terenurile cu grad de fertilitate naturală foarte ridicat. Ei bine, din acestea, jumătate au fost vândute. Şi de aici încep problemele“, explică preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România. „În privinţa sectorului zootehnic, acesta a fost pus, după integrare, într-o postură extrem de nefavorabilă. Dacă înainte aveam tradiţia «ţăranul şi vaca» sau «ţăranul şi oaia», acum acestea au devenit o amintire. Dacă mergeţi într-o localitate din Bucovina, de exemplu, unde înainte seara se umpleau străzile cu cireada de vaci care veneau de la păşune, acum te duci şi cauţi lapte pe undeva prin satul vecin“, conchide Ştefan Poienaru.
Totuşi, avem ambalaje mai frumoase
Putem spune că, practic, acum, la un deceniu de UE, tot ce a fost „pur“ românesc în agricultură a dispărut sau e pe cale de dispariţie. De la cercetarea ştiinţifică la producţia industrială pentru agricultură. „Trebuie spus că, odată cu acest proces de aderare la UE, am deschis şi Cutia Pandorei prin piaţa europeană… Mulţi producători mici au dispărut. Şi s-a întâmplat acest lucru pentru că legislaţia europeană este făcută pentru europeni, dar este respectată mai mult în estul Europei decât în Vest. La aceasta se adaugă şi impunerea legislaţiei UE cu orice preţ, în condiţiile în care noi respectăm respectiva legislaţie, dar alţii nu… Şi iar pierdem… În plus, supermarketurile sunt pline de produse din UE, dar acum nu mai sunt considerate importuri, ci avem «o piaţă comună» cu un comerţ liber. De când cu UE, concurenţa este mult mai mare, dar nu este o concurenţă care să aducă un plus de valoare pieţei, ci una care a scăzut calitatea pieţei. Ce s-a îmbunătăţit, cred eu, este doar… ambalajul. Ce are de spus consumatorul român în tot acest scenariu? În afară de declaraţiile că mănâncă doar produse româneşti, consumatorul cumpără, de fapt, doar ce este mai ieftin. Iar ce e mai ieftin s-ar putea să nu mai fie românesc, de la legume şi fructe până la produsele din carne, frumos colorate, ce e drept, dar care nu au nicio legătură cu România. Într-adevăr, acestea sunt foarte ieftine, dar şi foarte slabe calitativ. Iar această conjunctură îi obligă pe producătorii români să «joace» într-o tabără greşită din punctul meu de vedere, în sensul că scad şi ei calitatea la fel ca ceilalţi. În mod normal, România ar fi trebuit să se axeze pe o calitate impecabilă, pentru că e o ţară cu tradiţii adevărate dar, din păcate, piaţa a evoluat cu totul altfel…“, ne-a declarat Sorin Minea.
În loc de concluzie
„Noi am avut probleme de la bun început. De exemplu, dosarul de aderarea a agriculturii, care a fost prost făcut şi prost negociat. Astăzi, multe probleme legate de subvenţii se lovesc tocmai de modul în care a fost negociat dosarul de integrare. Apoi, mai avem o problemă… România, ţara cu cea mai mare suprafaţă de teren arabil – 0,7 ha pe cap de locuitor – din UE, are o producţie cu mult sub nivelul aşteptărilor. Nici măcar nu e capabilă să-şi hrănească proprii cetăţeni. Şi aici este vorba de o politică intenţionată de pauperizare a agriculturii făcută de cei care au gestionat ţara. Să ne uităm numai la irigaţii. Din cauza lipsei de până acum a unei Legi a cadastrului, în România nu s-a putut vorbi până acum de o strategie a irigaţiilor la nivel naţional. Sigur, datorită precipitaţiilor din ultimii ani, am avut producţii agricole foarte bune şi ne mândrim că «am luat faţa» francezilor cu exporturi masive de cereale în Egipt şi prin alte ţări. Da, dar „am luat faţa“ francezilor pentru că doar am vândut mai ieftin decât ei. Dar dacă vinzi mai ieftin la o productivitate pe jumătate de preţ nu prea mai e nicio afacere“, a declarat pentru Lumea Satului analistul economic George Vulcănescu.
Bogdan PANŢURU