Afaceri

România, codașă la inovare în UE

Share

Ironic sau nu, România se află pe ultimul loc în domeniul inovării în Uniunea Europeană… Iar din acest motiv firmele mici și mijlocii românești trag în jos media performanței în acest sector în blocul comunitar. Cel puțin asta ne arată Tabloul de bord al inovării în UE, prezentat recent de Comisia Europeană. Astfel, potrivit acesteia, România este un „inovator modest“ în tabloul european al inovării, înre­gistrând în anul 2016 un nivel de 34% din performanța medie a Uniunii Europene în acest domeniu. Totuși trebuie precizat că raportul european se referă mai mult la inovare în management, marketing și HR decât la inovarea tehnică la care conaționalii noștri excelează. Astfel, țara noastră a pierdut 14 procente față de nivelul din anul 2010 relativ la media UE. Suedia este din nou lider în domeniul inovării, urmată de Danemarca, Finlanda, Olanda, Marea Britanie și Germania, în topul statelor UE inovatoare pe anul 2016. Dintre vecinii noștri, Bulgaria este pe penultimul loc, cu un nivel de 47% din media UE. Ungaria stă ceva mai bine, cu 66% din media UE ca performanță în inovare.

2015 – cel mai slab an

În privința țării noastre, potrivit raportului, în anul 2015 performanța României în sectorul IMM-urilor inovatoare ar fi fost zero – consideră Comisia Europeană, care face o comparație cu anul 2010. Din punctul de vedere al inovației de produs sau proces IMM, România avea un nivel de performanță de 26,4% din media UE, în sectorul inovației IMM în marketing eram la 50,8% din media UE, iar la inovare IMM in-house aveam un nivel de 38%, pentru ca în anul 2015 să scădem la zero la toate cele trei capitole. De asemenea, performanța IMM-urilor românești inovatoare care colaborează cu alți actori din piață era în anul 2015 de 5,8% din media UE din anul 2010 la acest capitol, în scădere față de nivelul din anul 2010, de 10,7% din media UE pe 2010.

Liderii UE în domenii specifice de inovare:

  • Danemarca – resurse umane și mediu propice inovării;
  • Luxemburg – sisteme de cercetare atractive și active de natură intelectuală;
  • Finlanda – finanțare și sprijin;
  • Germania – investițiile întreprinderilor;
  • Irlanda – inovarea în IMM-uri și impactul asupra ocupării forței de muncă;
  • Belgia – rețele de inovare și colaborare;
  • Marea Britanie – efecte asupra vânzărilor.

Nu putem să nu amintim că această concluzie a CE vine în totală contradicție cu numărul constant mare al invențiilor și inovațiilor primite de România la saloanele tehnice internaționale. De exemplu, în luna aprilie invenţiile româneşti prezentate la Salonul de la Geneva au fost premiate de către membrii Juriului Internaţional cu 34 de medalii de aur şi 8 medalii de argint, cărora li s-au adăugat şi 10 distincţii speciale, un record absolut printre țările participante.

Bogdan PANȚURU

Revista Agrobusiness nr. 14, 16-31 iulie 2017 – pag. 21

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *