IT-ul, magnetul pentru românii din Diaspora care vor să se întoarcă în țară

Share Button

IT-ul ar putea fi unul dintre cele mai atractive domenii pentru românii din Diaspora care vor să revină în țară. Cel puțin așa reiese dintr-o analiză a companiei Smartree. „România se profilează tot mai mult ca un hub IT în regiune și acest lucru duce, prin urmare, la venituri peste medie pentru salariații din acest domeniu. Acum, comparativ cu 5-10 ani în urmă, IT-știi din România au un nivel de trai ridicat raportat la nivelul pieței și economiei locale, așadar, pentru specialiștii care și-ar dori să se reîntoarcă în țară, acest lucru poate constitui un argument în plus“, a declarat Raluca Peneș, HR Coordinator Smartree. „De asemenea, angajaților care preferă munca la birou li se pun la dispoziție facilități multiple de dezvoltare personală și condiții moderne, precum spații de relaxare corespunzător dotate, spații de studiu, bibliotecă sau bistro-restaurant.

Tot la capitolul locurilor de muncă atractive pentru românii din Diaspora se numără și joburile care necesită cunoașterea unei limbi străine, precum sunt cele din Share Service Centers (HR, contabilitate, logistică, IT) sau cele din domeniul automotive (ingineri, proiectanți, project manageri, chiar și personal necalificat). Astfel, pentru cei care au locuit peste hotare și au învățat o limbă străină, mai ales dacă vorbim de una exotică, precum cele nordice, găsirea unui loc de muncă pe plan local nu mai este o provocare“, se arată în document.

Analiza mai arată că în domeniile construcții, vânzări sau în sistemul medical, deși există joburi disponibile și în România, salariile nu sunt la fel de atractive și, probabil, nu vor atrage întoarcerea acestora în țară, informează Agerpres. „În condițiile în care salariile din România ar fi mai competitive cu cele din străinătate, și nu doar în domenii precum IT, o parte dintre românii din Diaspora s-ar întoarce în țară, dar nu într-un procent mai mare de 25-30%. Sunt români care au plecat de foarte mulți ani și și-au întemeiat familii, au reușit să se integreze foarte bine în cultura altor țări sau și-au deschis propriile afaceri care le oferă un anumit standard de viață“, a conchis Peneș.

Bogdan PANŢURU

Tags:,

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *