Agricultura „zero pesticide“? (II)

De ce este atât de complexă problema pesticidelor pentru agricultură?

Cu cât inputurile sunt diverse, cu atât utilizările lor în agricultură sunt foarte variabile astăzi. De fapt, practic toate formele de agricultură implică utilizarea anumitor inputuri într-un fel sau altul. Nu există o agricultură 100% „naturală“ care să nu utilizeze intrări, spre deosebire de o agricultură „chimică“ 100% care utilizează, câteodată în exces, inputurile de sinteză.

Deci, chiar și agricultura ecologică folosește anumite intrări. Folosește în principal așa-numitele intrări naturale (gunoi de grajd, resturi ale plantelor), dar și pesticide chimice, cum ar fi sulfatul de cupru. Permacultura și agroecologia își au și ele intrările lor: ferma de permacultură insistă în mod clar asupra necesității de a utiliza îngrășăminte organice naturale, cum ar fi gunoiul de grajd. Unii susținători ai așa-numitei „conservări“ agroecologie, care vizează, în special, o mai bună gestionare a solurilor agricole, utilizează glifosatul pentru rolul său de „ucigaș de buruieni“.

Pe de altă parte, nevoile de inputuri nu sunt aceleași peste tot și în toate tipurile de ferme. Unele culturi, care sunt mai fragile, trebuie protejate mai bine. Altele, dimpotrivă, sunt mai robuste. Clima și ecosistemul joacă, de asemenea, un rol important: în unele regiuni (regiuni umede, de exemplu), iar fungicidele sunt utilizate mai mult deoarece bolile plantelor se dezvoltă mai ușor.

Aproape peste tot, prin urmare, se folosesc inputuri naturale sau chimice, dar în cantități și condiții de utilizare foarte variabile. Aceste utilizări variate ale pesticidelor răspund, după cum am spus, la nevoile agricole specifice.

Dacă vrem să evităm pesticidele este necesar să găsim alternative care să răspundă acestor nevoi. Și nu este întotdeauna ușor. De exemplu, unii dăunători pot fi controlați numai prin utilizarea pesticidelor.

În alte cazuri este mai simplu: erbicidele, care au scopul de a scăpa de buruienile care reduc randamentele, pot fi înlocuite de cele mai multe ori prin plivirea mecanică sau prin plivirea manuală. Dar asta înseamnă adesea că trebuie să vă schimbați practicile agricole în mod drastic: să mecanizați cultura sau să angajați zilieri care astăzi sunt foarte greu de găsit. În mijlocul acestei diversități de practici agricole și produse fitosanitare există, prin urmare, situații în care tranziția către o agricultură fără pesticide este posibilă din punct de vedere tehnic, altele în care este aproape imposibil. Astfel, este relativ ușor de întreținut o fermă furajeră sau culturile furajere, culturi care necesită utilizarea unor cantități mai reduse de pesticide. Situația se schimbă în cazul culturilor mari, care sunt mai fragile sau mai expuse la dăunători ori care necesită cantități mai mari de îngrășământe, cum ar fi rapița, sfecla, porumbul sau cartoful și pentru care nu există o altă alternativă viabilă la pesticide.

Prin urmare, realitatea nu este albă sau neagră, ci într-o nuanță de gri. Dar peste tot se fac experimente de către fermieri, cercetători pentru a găsi modalități noi și eficiente de a face față realității, fără să utilizeze pesticide, însă cu menținerea veniturilor, pe cât posibil. Unii fermieri mici, de multe ori, reușesc să se descurce fără pesticide, mizând pe alte practici agricole: rotația și diversitatea culturilor, practicile agroecologice. Dar, chiar și atunci când este posibil din punct de vedere tehnic, acest lucru se face adesea cu prețul renunțărilor: randamente mai mici, creșterea semnificativă a forței de muncă manuale, dependență de industriile de ultimă generație. Concesii care nu sunt accesibile tuturor operatorilor.

În cazul fermierilor, renunțarea la pesticide este o decizie extrem de dificilă deoarece agricultura ecologică este mai puțin productivă decât agricultura convențională. Adesea, această pierdere de randament este compensată de un preț de vânzare mai mare, care permite generarea unui venit suficient. Pentru a obține o certificare „organică“ trebuie să practici o agricultură fără pesticide sintetice, timp de cel puțin trei ani. Trei ani în care fermierul vinde recolta fără a avea eticheta care să-i permită să vândă mai scump, în timp ce costurile de producție sunt mult mai mari.

În toate cazurile, renunțarea la pesticide are consecințe: în termeni practici, pentru fermier, dar și în termeni financiari, ecologici și chiar de sănătate.

Aceste consecințe nu sunt întotdeauna ușor de trecut de către fermier: trecerea la o practică fără pesticide reprezintă adesea o muncă suplimentară enormă, uneori forță de muncă suplimentară și, prin urmare, un cost deloc neglijabil pentru fermele care uneori au dificultăți de finanțare. În unele cazuri este posibil, în altele este mult mai complicat.

Organizarea tranziției către o agricultură fără pesticide necesită investiții semnificative pentru a demonstra viabilitatea alternativelor și pentru a sprijini fermierii în perioada de tranziție.

Agricultura fără pesticide costă: cine ar finanța acest cost suplimentar pentru a remunera în mod corespunzător producătorii? Statul și, în acest caz, pe ce bugete? Taxe? Consumatorul care va trebui să plătească mai mult pentru mâncarea sa? În acest caz, ce se întâmplă cu consumatorii care nu își pot permite aceste tipuri de cheltuieli?

Fără să luăm în calcul chestiunile de suveranitate alimentară, agricultura fără pesticide, dar mai puțin productivă ridică, de asemenea, probleme de mediu, este nevoie de mai mult teren pentru a produce aceeași cantitate de materii prime, ceea ce poate crește presiunea asupra ecosistemelor sau a climei. Studiile au arătat că agricultura ecologică emite mai mult CO2 pe cantitatea de alimente produse decât agricultura convențională. Prin urmare, ar trebui să favorizăm retragerea pesticidelor ca măsură de luptă împotriva schimbărilor climatice?

Trebuie să luăm în considerare reformarea sistemului agroalimentar: remunerarea producătorilor, organizarea sistemului agricol, practicile acestuia, relația cu distribuitorii, sprijinul pentru perioada de tranziție către agricultura ecologică, transformarea dietei noastre etc.; în mod evident ar fi sacrificii de făcut!

Dar aceasta ar reprezenta oportunități de a gândi o tranziție ecologică a agriculturii, cu fermierii în mijlocul ei și nu cu măsuri împotriva lor, cu condiția de a ieși din dezbaterea dogmatică care blochează răspunsul la întrebarea: „totul sau nimic“!?

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU