Prognoza este una optimistă, mai ales în ceea ce priveşte dimensiunea şi notorietatea acestora. Dacă până acum omenirea se baza mai ales pe petrol, epuizarea fizică a acestuia
În România, biomasa constituie cea mai ieftină şi la îndemână materie primă pentru obţinerea de energie din surse regenerabile. Am înţeles acest lucru la cea de a treia
– Domnule Emilian Mureşan, v-am aflat opiniile despre biogaz, despre necesitatea producerii acestei resurse energetice a viitorului. Ne aflăm acum într-una dintre fermele în care se produce aşa
Prognozele oamenilor de ştiinţă, dar mai cu seamă a celor din lumea afacerilor privind resursele energetice fosile sunt cum nu se poate mai sumbre. Acestea par a fi
Politica agricolă comună (PAC) se confruntă cu o serie de provocări, unele cu caracter unic, altele neprevăzute, care invită UE să ia o decizie strategică pentru viitorul pe
Studiul pe care-l supunem atenţiei aparţine unui tânăr cercetător, dr. Emilian Oancea, fiind supervizat de cele mai calificate personalităţi în materie de cercetare agricolă, printre care prof. univ.
Conservarea resurselor genetice ale animalelor aflate în stare critică, în pericol de dispariţie sau vulnerabile poate aduce fermierilor un ajutor financiar substanțial, în perioada 2010-2013. Valoarea totală a
2010, Anul European pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale 79 milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene, respectiv 16% din populaţie, trăiesc sub pragul sărăciei, cei mai afectaţi