Resursele energetice regenerabile. Câte sunt, ce şansă au.

Prognoza este una optimistă, mai ales în ceea ce priveşte dimensiunea şi notorietatea acestora. Dacă până acum omenirea se baza mai ales pe petrol, epuizarea fizică a acestuia obligă la identificarea unor surse care să aibă principala calitate de a oferi disponibilităţi care să acopere consumul unei civilizaţii ale cărei cerinţe par a fi în creştere geometrică.

Dintre aceste resurse, biomasa şi hidroelectricitatea reprezintă formele de energie regenerabilă de luat în considerare. Ca resurse complementare cu şanse de expansiune sunt energia eoliană şi cea solară.

Apar totuşi unele semne de întrebare asupra impactului economic şi social al extinderii unora dintre aceste forme de energie, cu deosebire a acelora care intră în concurenţă cu sursele de hrană ale populaţiei.

Impactul extinderii biocombustibililor

Acceptaţi ca fiind cea mai valoroasă sursă de energie regenerabilă, asupra şansei biocombustibililor se emit de pe acum unele prognoze nu chiar foarte convingătoare. Să le analizăm pe rând.

– Consecinţe asupra dezvoltării sociale şi economice a mediului rural.

Analiştii în materie estimează că ocuparea forţei de muncă ar creşte cu aproximativ 600.000 locuri de muncă în UE. O asemenea creştere nu reprezintă mare lucru, dacă avem în vedere că, la sud de tropice, o sută de hectare dedicate agriculturii familiale creează 35 locuri de muncă. Până de curând, agrocarburanţii deserveau în principal pieţele locale şi subregionale. Chiar în Statele Unite, cea mai mare parte a uzinelor de producţie de etanol, de mărime relativ modestă, aparţineau agricultorilor. Cu boom-ul actual, marea industrie intră şi ea în joc, creând economii de dimensiuni gigantice şi centralizând exploataţiile.

De la intrarea în vigoare a NAFTA, agricultura mexicană, care oferea locuri de muncă pentru 1/5 din populaţie, a pierdut 1,3 milioane de locuri de muncă.

Subvenţionaţi şi în plină fază de creştere în momentul în care producţia de petrol scade, biocombustibilii facilitează concentrarea acestor resurse în mâinile actorilor celor mai puternici din industriile alimentare şi energetice.

Grupurile petroliere, cerealiere şi de culturi modificate genetic îşi consolidează de pe acum prezenţa pe tot lanţul de valoare adăugată al agrocarburanţilor. Cargill şi ADM controlează 65% din piaţa mondială de cereale; Monsanto şi Sygenta domină piaţa produselor modificate genetic (OMG). Pentru seminţe, îngrăşăminte, servicii, prelucrarea şi vânzarea produselor lor, ţăranii care vor cultiva pentru industria agrocarburanţilor vor fi din ce în ce mai dependenţi de uneltirea companiilor puternic organizate.

Este puţin probabil că aceştia vor beneficia de pe urma acestei situaţii. Este mult mai plauzibil că mici producători agricoli vor fi expulzaţi de pe piaţă şi de pe pământurile lor. Sute de mii au fost deja deplasaţi în „Republica soiei”, o regiune de peste 50 mil. ha care se întind în sudul Braziliei, nordul Argentinei şi estul Boliviei.

Există şi spectrul foametei

Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, 824 milioane de oameni, trăiesc în sărăcie şi din această cauză ei continuă să sufere de foame. Această perioadă de tranziţie către „petrolul verde” aduce în competiţie producţia alimentară cu cea a carburanţilor pentru accesul la pământ, apă şi alte resurse.

Pe piaţa bunurilor de consum există două grupuri de cumpărători: unul ce îi reprezintă pe cei care prelucrează alimentele şi altul, pe producătorii de biocombustibili. În mod clar, rolul jucat de agricultură în economia globală va creşte, din moment ce piaţa pentru combustibilul auto va fi vastă şi aproape nelimitată.

Jocul pieţei

Care vor fi însă efectele economice şi cele de mediu ale dezvoltării agriculturii ca producţii de combustibil într-o lume cu mai puţin petrol?

Dacă preţul produselor agricole ce pot fi utilizate fie ca hrană, fie pentru obţinerea de biocombustibil vor fi mai mici, iar preţul petrolului va fi ridicat, ele vor fi destinate producătorilor de combustibil.

În această situaţie, se naşte întrebarea: penuria de petrol va putea genera în viitor penuria resurselor regenerabile şi, în special, a produselor agricole pentru hrană şi a furajelor pentru animale? Pentru ţările care depind de importul de cereale, acest fenomen ridică deja probleme, întrucât există posibilitatea ca firmele care cumpără cereale pentru bioenergie să liciteze mai mult decât cele pentru cereale necesare hranei. În multe regiuni, cererea mare de bioenergie influenţează atât costul materiei prime, cât şi disponibilul de rezervă de hrană. Din 2003 până în 2006, în Statele Unite cantitatea totală de porumb recoltată pentru biomasă a crescut de la 12% la 16%.

Recent, guvernele federale au stabilit ca, până în 2017, o ţintă de 35 milioane de galoane de combustibil alternativ să fie produsă şi folosită anual. Numai pentru jumătate din această cantitate va fi nevoie de 40% din producţia anuală prognozată de porumb a SUA. Aşadar, nu este de mirare că preţul porumbului a crescut deja. Această tendinţă nu trebuie pusă numai pe seama impactului energiei verzi. În discuţie se află tocmai factori tehnici şi tehnologici care au condus la creşterea preţului produselor agricole.

Dezechilibre sociale

Cererea tot mai mare de biocombustibil poate provoca dezechilibre nedorite şi neintenţionate, dar grave pe piaţa produselor alimentare. Un exemplu elocvent este cel din Mexic, unde, din cauza redirecţionării unei mari părţi din producţia de porumb (importat din SUA în proporţie de 30%) către fabricarea de bioetanol, preţul tortillei (pâine de porumb) a crescut exagerat. Tortilla avea aceeaşi căutare pe piaţă ca şi bioetanolul.

La scară planetară, persoanele cele mai sărace cheltuiesc deja între 50% şi 80% din venitul lor familial pentru alimentaţie. Ele suferă atunci când preţurile culturilor pentru carburanţi determină creşterea preţurilor alimentelor. Institutul Internaţional de Cercetare asupra Politicilor Alimentare – IFPRI (International Food Policy Research Institute) din Washington a estimat că preţul alimentelor de bază va creşte cu 20% – 33% în 2011 şi cu 26% – 135% în 2020. Or, de fiecare dată când preţul hranei creşte cu 1%, 16 milioane de persoane sunt afectate foarte serios de insecuritate alimentară.

Dr. Emilian OANCEA

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email