Sprijin financiar pentru speciile vulnerabile
Conservarea resurselor genetice ale animalelor aflate în stare critică, în pericol de dispariţie sau vulnerabile poate aduce fermierilor un ajutor financiar substanțial, în perioada 2010-2013. Valoarea totală a sprijinului este estimată la 35 milioane de lei. Aceste date apar într-un proiect de Hotărâre de Guvern, pregătit de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Fondurile vor fi alocate prin Programul naţional privind conservarea şi utilizarea resurselor genetice animale în stare critică, în pericol de dispariţie. Aproximativ 31,6 milioane de lei din suma totală prevăzută pe această schemă de ajutor de stat reprezintă sprijin direct către fermieri.
Valoarea totală este defalcată pe cei patru ani, fiind în creștere în fiecare an. În 2010 se acordă fermierilor şapte milioane de lei, în 2011 vor fi 7,4 milioane de lei, în 2012 nu mai puțin de 8,2 milioane de lei şi nouă milioane de lei în 2013.
Proiectul vizează acele rase sau linii de animale de fermă, indigene sau străine, cu valoare actuală sau potenţială, precum și conservarea materialului genetic al animalelor în ecosistemul natural, menţinerea şi recuperarea populaţiilor.
(T.D.)