Cum răspundem provocărilor viitorului legate de alimentaţie, resurse naturale şi teritorii
Politica agricolă comună (PAC) se confruntă cu o serie de provocări, unele cu caracter unic, altele neprevăzute, care invită UE să ia o decizie strategică pentru viitorul pe termen lung al agriculturii sale şi al zonelor sale rurale. Pentru a fi eficientă în abordarea acestor provocări, PAC trebuie să acţioneze în contextul unor politici economice sănătoase şi al unor finanţe publice sustenabile care contribuie la îndeplinirea obiectivelor Uniunii.
Reglementări majore de ordin strategic
În opinia comisarului european şi experţilor agricoli, viitoarea PAC ar trebui să rămână o politică comună puternică formată din cei doi piloni. În general, opiniile exprimate ale reprezentanţilor agriculturii celor 27 de State Membre converg spre decizii care vizează:
– Menţinerea potenţialului de producţie sustenabil de alimente în întreaga UE, pentru a garanta securitatea alimentară pe termen lung a cetăţenilor europeni şi pentru a contribui la satisfacerea cererii tot mai mari de alimente la nivel mondial care, potrivit estimărilor FAO, va creşte cu 70 % până în 2050. Cazurile recente de instabilitate sporită a pieţei, exacerbate adesea de schimbările climatice, evidenţiază şi mai mult aceste tendinţe şi presiuni. Sprijinirea comunităţilor agricole, care oferă cetăţenilor europeni alimente de calitate, valoroase, cu respectarea cerinţelor referitoare la mediu, apă, sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi sănătatea publică.
– Menţinerea comunităţilor rurale viabile, pentru care agricultura este o activitate economică importantă, care creează locuri de muncă la nivel local. Astfel sunt generate numeroase beneficii economice, sociale, de mediu şi teritoriale.
Impactul unor decizii sustenabile
Agricultura este parte integrantă a economiei şi societăţii europene. În privinţa efectelor indirecte, orice reducere semnificativă a activităţilor agricole din Europa ar duce la reducerea PIB-ului şi la pierderi de locuri de muncă în sectoarele economice conexe, mai ales în cadrul lanţului de aprovizionare agroalimentară, care se bazează pe sectorul agricol primar pentru a obţine materii prime de înaltă calitate, competitive şi sigure, precum şi în sectoarele nealimentare. Ar fi afectate, de asemenea, activităţile rurale, de la turism şi transport la serviciile locale şi publice. S-ar accelera, probabil, depopularea zonelor rurale, cu importante consecinţe sociale şi de mediu.
De asemenea, reforma PAC trebuie să continue pentru a promova sporirea competitivităţii, utilizarea eficientă a resurselor puse la dispoziţie de contribuabili şi rezultatele aşteptate de cetăţeni în urma unei politici publice eficace în ceea ce priveşte securitatea alimentară, mediul, schimbările climatice şi echilibrul social şi teritorial. Obiectivul ar trebui să fie generarea unei creşteri mai durabile, mai inteligente şi mai favorabile incluziunii pentru Europa rurală.
Pentru îndeplinirea acestor obiective, viitoarea PAC ar trebui să conţină un prim pilon mai ecologic şi cu o distribuţie mai echitabilă şi un al doilea pilon concentrat mai mult asupra competitivităţii şi inovării, schimbărilor climatice şi asupra mediului. Această organizare ar permite agriculturii UE să-şi dezvolte potenţialul de productivitate latent, mai ales în cazul noilor State Membre, şi să contribuie la îndeplinirea obiectivelor strategiei Europa 2020.
Evoluţia reformei PAC
Principalele obiective ale PAC stabilite în Tratatul de la Roma au rămas neschimbate de-a lungul anilor. Totuşi, evoluţia reformei PAC de la începutul anilor 1990 şi până în prezent a dus la o structură a politicii complet nouă. Provocările abordate sunt legate de capacitatea de producţie a agriculturii, de diversitatea tot mai mare a zonelor agricole şi rurale în urma extinderilor succesive, precum şi de cerinţele cetăţenilor UE referitoare la mediu, siguranţa alimentară, calitatea alimentelor, alimentaţia sănătoasă şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor, conservarea zonelor rurale, biodiversitate şi schimbările climatice. Totodată, s-au schimbat considerabil şi instrumentele utilizate în vederea îndeplinirii obiectivelor. În prezent, acestea sunt structurate pe doi piloni complementari, primul fiind format din plăţi directe anuale şi măsuri de piaţă, iar al doilea fiind alcătuit din măsuri multianuale de dezvoltare rurală.
Demers pentru menţinerea plăţilor directe
Introducerea plăţilor directe a fost o pârghie pentru reformele consecvente orientate spre piaţă, sporind competitivitatea sectorului agricol prin încurajarea agricultorilor să se adapteze la condiţiile pieţei. În prezent, plăţile directe decuplate oferă ajutor pentru venitul de bază şi sprijin pentru bunurile publice de bază dorite de societatea europeană.
Datorită acestei orientări mai bune spre piaţă, măsurile de piaţă, care au fost, în trecut, principalele instrumente ale PAC, oferă în prezent, în mare parte, doar o plasă de siguranţă folosită numai în cazurile de scădere semnificativă a preţurilor.
În totalitatea sa, actualul set de măsuri politice oferă principala contribuţie a PAC – o agricultură UE echilibrată din punct de vedere teritorial
Retragerea sprijinului public ar duce la o mai mare concentrare a producţiei agricole în unele zone cu condiţii deosebit de favorabile, în care s-ar folosi practici agricole mai intensive, în vreme ce zonele mai puţin competitive ar fi marginalizate, iar terenurile din aceste zone ar fi abandonate. Aceste evoluţii ar duce la presiuni crescute asupra mediului şi la deteriorarea unor habitate valoroase, cu consecinţe economice şi sociale grave, inclusiv deteriorarea ireversibilă a capacităţii de producţie agricolă a Europei.