Puterea de cumpărare a românilor a crescut în 2018, dar și polarizarea regional
Potrivit unui studiu GfK realizat în 32 de țări europene, în România venitul net anual disponibil pe cap de locuitor a crescut cu 18% în 2018, ajungând la 5.083 euro,…
Succes garantat in afaceri
Potrivit unui studiu GfK realizat în 32 de țări europene, în România venitul net anual disponibil pe cap de locuitor a crescut cu 18% în 2018, ajungând la 5.083 euro,…
Statele membre UE au convenit pe 28 august asupra unei serii de măsuri de sprijin propuse de Comisia Europeană pentru a ușura dificultățile financiare cu care se confruntă fermierii din…
Lista instalatorilor validați în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru producerea de energie electrică a fost publicată pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu – AFM. Astfel, potrivit energynomics.ro,…
În anul 1990, suprafața totală cultivată cu legume, inclusiv în spații protejate, era de 216.009 ha. După 29 de ani, statistica ne spune că aceasta a crescut cu aproape 10.000…
Recent, autoritățile române au fost criticate de o organizație nonguvernamentală că, la ultimul transport de ovine în Golful Persic din luna august, au fost încălcate grav normele europene de transport…
Trei din patru angajați spun că pierd zilnic până la două ore din timpul programului din cauza unor lucruri care le distrag atenția de la ceea ce au de făcut.…
Aproximativ 80% din agricultura țării este considerată agricultură de subzistență. România este așadar țara micilor producători. Și, chiar dacă aceștia stau în umbra marilor producători ai țării, existența lor nu…
Cultura de bame face parte din plantele agricole de nişă care dau producţii semnificative pe suprafeţe mici. Astfel, tot mai mulţi cultivatori iau în calcul o plantaţie de bame care…
Pe fondul degradării tot mai accentuate a învățământului de stat, de la starea precară a școlilor și a materialelor didactice la calitatea tot mai slabă a profesorilor și criza accentuată…
În prima parte a acestui serial am prezentat fragmente din scrierile unor cronicari referitoare la alimentele consumate de români fie în viața de zi cu zi, fie cu diverse prilejuri.…
Facebook a plătit sute de subcontractori pentru a transcrie extrase sonore ale conversaţiilor anumitor utilizatori, a dezvăluit marţi agenţia Bloomberg, deşi cea mai mare reţea de socializare din lume a…
Jucătorii din sectorul agricol au posibilitatea, de la începutul acestei luni, să comercializeze cereale și alte mărfuri agricole și să-și organizeze transportul pe o nouă piață. Este vorba de commoditrader.com,…
Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru web.
Poți să afli mai multe despre cookie-urile pe care le folosim sau să le dezactivezi în .