Pe hârtie, România produce legume suficiente, dar în realitate situația este alta

În anul 1990, suprafața totală cultivată cu legume, inclusiv în spații protejate, era de 216.009 ha. După 29 de ani, statistica ne spune că aceasta a crescut cu aproape 10.000 ha, până la 226.328 ha. La aceasta se mai adaugă leguminoasele pentru boabe (129.485 ha în 1990 și 133.408 ha în 2018) și, evident, deși cultura este trecută la altă categorie, cartoful (289.616 ha în 1990 și 169.304 ha în 2018). Observăm o diminuare la cultura de cartofi, dar despre acest lucru am scris în alte articole.

Statisticile publicate de INS se contrazic însă cu cele vehiculate în „Strategia națională pentru programele operaționale în sectorul de fructe și legume“ unde se spune, la un moment dat, că „suprafața cultivată cu legume a scăzut continuu, de la 289,6 mii ha, în 1989, la 228,1 mii ha, la sfârșitul anului 2016“. Or, tocmai spuneam, INS vorbește despre 216.009 ha în 1990. Cum între 1989 și 1990 nu a fost nicio diferență, se pare că avem de-a face cu o eroare, pe care însă nu știm cui să o atribuim. Tot în strategie se arată că „suprafața acoperită cu sere în România a scăzut de la 5.000 ha, în anul 1989, la 431 ha, la sfârșitul anului 2016“.

Cifre care nu ies la socoteală

Statisticile europene (Eurostat) arată că România, Bulgaria, Lituania, Letonia și Ungaria sunt singurele cinci state membre UE în care mai puțin de jumătate din populație consumă zilnic legume. Astfel, la noi, 41,5% dintre români consumă zilnic legume (28,5% o porție pe zi și 13% de minimum două ori pe zi). Consumul mediu de legume în România se situează între 148,7 kg/locuitor (anul 2009) și 162,9 kg/locuitor (2015). Întrebarea care se pune ar fi: produce România suficiente legume pentru a satisface necesarul de consum? În 1990, statistic, țara livra 2.357.461 tone de legume, iar în 2019, 3.797.436 tone. Teoretic, la un consum anual de 160 kg/locuitor, ne-ar trebui o producție de puțin peste 3 milioane de tone. Undeva lucrurile se scurtcircuitează: deci noi raportăm 3,7 milioane de tone de legume în statistici, suficient pentru consumul intern, dar în același timp ne văităm că piața este invadată de producția venită de aiurea (Turcia, Spania, Israel, Olanda, Italia, Polonia, Grecia etc.) și asta pentru că ai noștri nu livrează cantități îndestulătoare pe piață. Și știm foarte bine că în hipermarket-uri avem legume din UE și țările terțe agreate, ba le și preferăm pe acelea, fiind sortate, ambalate și etichetate după gustul nostru. Despre legumele autohtone știm că 50-60% din producție este comercializată în piețe țărănești organizate în centrele urbane și la poarta fermei. Puțini au acces în marile lanțuri de magazine, iar diferența înseamnă că ar fi utilizată pentru consum propriu, deci nu ajunge niciodată pe tarabe.

Unde o fi usturoiul românesc?

Dar haideți să vedem care este situația pe grupe de legume. Din statistici lipsește, surprinzător, castravetele. Și ne uităm iar pe datele INS cu privire la suprafețele de legume cultivate și recolta livrată pe piață. Mă rog, care rămâne în gospodărie, pentru uz propriu. Cu excepția tomatelor și a ardeiului (gras, kapia, gogoșar, iute), unde suprafețele cultivate au scăzut, din tabelul de mai jos reiese că la toate celelalte culturi avem creșteri constante. Curios este că chiar la usturoi producem mai mult, deși peste tot observăm marfă adusă din China. Unde-o fi oare usturoiul românesc? Mai observăm, de asemenea, aproape o dublare la varză, atât ca suprafață, cât și ca producție. Și totuși iarna nu găsim niciun gram de producție autohtonă!

La putere, fasolea din Egipt

Nu știu dacă ați remarcat, dar în piețele agroalimentare rar se găsește fasole uscată produsă în fermele românești. Marfa din Egipt este la putere la noi. În 1990, România cultiva 71.969 ha de fasole pentru boabe, iar în 2018 suprafața a scăzut la 11.391 ha. Producția, de asemenea, a scăzut de la 57.542 tone, în 1990, la 17.298 tone, în 2018. Dar nici măcar așa recolta nu se prea vede în piețe, dar măcar aici avem justificare de ce românii consumă fasole din aridul Egipt. La mazăre, situația este fix pe dos, cu o creștere de suprafață (51.973 ha în 1990, 120.247 în 2018) și producție (49.390 tone în 1990, 172. 512 ha în 2018).

Jumătate din suprafață este concentrată în vestul și sudul țării

50% din suprafața cultivată cu legume (ardei, vinete, tomate, castraveți, fasole) se regăsește în Câmpia de Vest a Banatului și Crișanei, incluzând județele Timiș, Arad și Bihor, și în Câmpia Băileștiului, Boianului, Burnașului și Bărăganului, Lunca Dunării și Dobrogea, respectiv în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, partea de sud a județului Buzău, Brăila, Galați, Tulcea, Constanța și partea de sud a județului Mehedinți. 30 din suprafață, propice pentru legume din grupa verzei, rădăcinoase, bulboase și tomate, se situează după cum urmează: nordul Mehedinților; dealurile subcarpatice joase din nordul Olteniei – județele Gorj și Vâlcea; Muntenia-Argeș, Dâmbovița, Prahova și nordul județului Buzău; Câmpia Moldovei – Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Botoșani și Suceava; lunca Mureșului, Arieșului, Someșului, cursul inferior al Târnavelor, valea Crișurilor, județele Caraș-Severin, Satu Mare și parțial Sălaj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Alba, Mureș și Hunedoara. În fine, 20% din suprafețe, unde se cultivă rădăcinoase, vărzoase, bulboase, castraveți, fasole de grădină și mazăre de grădină, se regăsesc în anumite microzone din județele Alba, Cluj, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Hunedoara, Brașov, Maramureș, Sibiu și Covasna.

Maria BOGDAN