Comert

Substituirea produselor din lapte, amenzi de 1,78 milioane de lei

Share

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în colaborare cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), a reluat în 2019 acţiunile de control începute anul trecut. Scopul acestora este evaluarea corectitudinii practicilor comerciale privind utilizarea grăsimilor hidrogenate în locul produselor exclusiv pe bază de lapte, informarea corectă a consumatorilor, depistarea, sancţionarea şi diminuarea fraudelor în domeniu.

În acest sens, peste 700 de unităţi alimentare au fost verificate în vederea evaluării corectitudinii practicilor comerciale. Și pentru că au fost găsite nereguli, au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare de 1,782 milioane de lei şi 177 de sancţiuni cu avertisment, informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Acţiunile de control desfăşurate în perioada 21 ianuarie – 8 martie 2019, atât în Capitală, cât şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ, au urmărit în principal verificarea denumirii produselor alimentare aflate la comercializare, în raport cu înscrisurile de compoziţie din sistemul de etichetare.

708 unități verificate

Astfel, au fost verificate 708 unităţi, din care 233 de patiserii, 157 de cofetării (laboratoare cofetărie/patiserie), 182 de pizzerii, 73 de restaurante/catering, 52 de fast-food-uri şi 11 magazine alimentare. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare de 1,782 milioane de lei şi 177 de sancţiuni cu avertisment. De asemenea, au fost confiscate/distruse produse neconforme (creme de brânză, merdenele cu brânză, pateuri cu brânză, specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate, unt, produse semipreparate), s-a aplicat ordonanţă de suspendare a activităţii pentru 30 de zile pentru nerespectarea normelor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a fost interzisă temporar desfăşurarea activităţii în vederea autorizării sau remedierii deficienţelor, potrivit Agerpres. În municipiul Bucureşti au fost controlate 93 de unităţi, constatându-se că 33 dintre acestea (35%) utilizau grăsimi hidrogenate şi etichetau incorect, pentru abaterile constatate comisarii ANPC şi ANSVSA aplicând amenzi în valoare de 296.000 lei. Judeţele în care au fost aplicate cele mai mari sancţiuni de către comisarii ANPC şi ANSVSA sunt: Bistriţa (140.000 lei), Prahova (136.000 lei), Sibiu (125.000 lei) şi Bihor (104.000 lei). La polul opus se află judeţele Alba (4.400 lei), Bacău (3.200 lei), Vaslui (3.000 lei) şi Călăraşi, unde nu au fost aplicate sancţiuni.

Potrivit ANPC, principalele nereguli constatate au vizat: prepararea şi comercializarea unor produse de patiserie/cofetărie/fast-food etc. utilizând în procesul de fabricaţie specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate, produsele finite fiind prezentate consumatorilor ca având în compoziţie brânză, telemea de vacă, caşcaval, unt etc.; dezinformarea consumatorilor privind compoziţia acestor produse alimentare, informându-se eronat că sunt utilizate produse din lapte (brânză, smântână, caşcaval), în realitate acestea fiind absente sau prezente într-un procent redus.

Bogdan PANȚURU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *