Smithfield Ferme revoluţionează teoria dejecţiilor porcine
Reprezentanţii Companiei Smithfield Ferme au participat zilele trecute la recoltarea culturii de porumb realizate cu seminţe Pioneer pe un lot fertilizat cu îngrăşăminte organice provenit de la fermele Smithfield. Colaborarea…
Un italian care şi-a găsit împlinirea pe meleagurile Sătmarului
Dacă românii, într-un adevărat exod, pleacă în Italia în căutarea unui loc de muncă, sunt şi italieni care s-au stabilit pe meleagurile noastre. Adevărul este că mulţi macaronari au venit…
Cotaţii bursiere
Piaţa orzului furajer a urmat cele două pieţe principale, respectiv pe cele ale grâului şi porumbului, care au avut o pantă ascendentă în ultima săptămână pe fondul elementelor tehnice apărute…
IndAgra Farm, în dizgraţia guvernanţilor
Despre ediţia a XIV-a a celui mai reputat târg agricol românesc părerea celor care i-au călcat pragul, deopotrivă expozanţi sau vizitatori, a fost unanimă: IndAgra nu mai e ce a…
Zootehnia, ca şi cum nu ar fi fost
Dacă în anii trecuţi zootehnia reprezenta sarea şi piperul în cadrul Târgului IndAgra, anul acesta lucrurile nu au stat deloc aşa. De fapt, după vizitarea pavilioanelor zootehnice am putea spune…
Apimar îşi redefineşte strategia
• Convorbire cu doamna Monika Puiu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Maşini Agricole din România – Doamnă Monika Puiu, iată, v-am găsit şi la Iaşi. Întâmplarea face să ne…
Constructorii de maşini şi fermierii – Leţcani-Iaşi
În comuna ieşeană Leţcani s-a desfăşurat cea de a III-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Agricultură şi Utilaje Agricole RomAgroTec. Manifestarea, organizată de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Maşini Agricole…
IPSO Agricultură, într-o casă nouă
În plină criză economică, John Deere a vândut cu 30% mai multe maşini agricole în 2009 faţă de anul trecut, a afirmat Marco Borwieck, director pentru România şi Bulgaria al…
Centru de afaceri transfrontalier
De curând, în comuna Dalboşeţ din judeţul Caraş-Severin s-a deschis Centrul de Sprijin al Afacerilor şi Agriculturii. Realizat în parteneriat cu comuna Vârşeţ din Republica Serbia, centrul îşi propune revigorarea…
Darul japonezilor – o staţie de procesare a seminţelor
În comuna Ştefăneşti, judeţul Ilfov, a avut loc predarea efectivă de către OJCA Ilfov Cooperativei Agricole AGRI – SUD Ştefăneştii de Jos, în proprietate pe bază de Protocol, a Staţiei…
