Culturile de câmp, după 10 ani de aderare

Analizând de o manieră globală impactul celor 10 ani scurși de la aderarea României la Comunitatea Europeană și, implicit, la mecanismele acesteia privind Politica Agricolă Comună, vom constata o serie de mutații care au avut loc la nivelul principalelor culturi de câmp luate în analiză, mutații care se constituie ca bază de evoluție a sistemului în viitorul imediat (pe termen mediu și lung).

Suprafața

Suprafețele cultivate cu specii de culturi de câmp au scăzut în medie cu aproape 400.000 de hectare (397.050 ha, v. tabelul alăturat), valoarea cea mai accentuată fiind înregistrată la cultura porumbului, cu cca 411.000 ha (semnificativă statistic), urmată de cultura grâului, la care s-a înregistrat o scădere de 118.000 ha (nesemnificativă statistic). Creșterea suprafețelor ocupate de cultura rapiței de toamnă (270.000 ha, semnificativă) a mai ameliorat tendința de scădere înregistrată de suprafețele ocupate cu culturi de câmp.

Analizele statistice efectuate relevă că scăderea suprafețelor cultivate cu grâu nu este un fenomen asigurat statistic. Variația multianuală de cca 4% ne permite să tragem, concluzia că în România, în acest interval de timp suprafețele ocupate cu cultura grâului s-au stabilizat în jurul cifrei de 2.000.000 ha.

Scăderea accentuată, asigurată statistic, a suprafețelor ocupate anual cu porumb (cca 2.500.000 ha) este caracterizată, la rândul ei, de o variație multianuală foarte mică (5%).

Stabilizarea suprafețelor ocupate cu cele două principale culturi din agricultura României sugerează că nevoia/cererea de grâu și porumb în piața agricolă specifică s-a stabilizat, fermierii luând anual decizii de cultură care, însumate, reprezintă în fapt o conservare a nivelului anului anterior din punctul de vedere al suprafețelor, oarecum debranșate de nivelul producțiilor totale obținute anual. Cu alte cuvinte, cel puțin la cultura grâului și a porumbului decizia de cultură se bazează în continuare pe elementele unui sistem agricol de tip extensiv, în ciuda creșterii randamen­telor la unitatea de suprafață.

O mențiune specială o reclamă culturile de oleaginoase și oleoproteaginoase (floarea-soarelui, rapiță și soia pentru boabe). În timp ce la cultura florii-soarelui variația suprafețelor tinde să se micșoreze în intervalul 2007-2015, la celelalte două, rapița, respectiv soia pentru boabe, variația anuală este mare și foarte mare (29%, respectiv 40%), ceea ce sugerează că la aceste culturi cererea pieței încă variază anual de o manieră semnificativă, astfel încât decizia de cultură se subrogă acesteia, mai exact volumului tranzacţiilor şi satisfacţiei financiare (v. Rapeseed market in România. The determinants regarding to decision to cultivate rape seeds – Agrolife Scientific Jurnal, v. 6, nr. 1, 2017, 92-97, Toma Dinu, AF. Badiu și colab).

Variația componentelor producției la principalele specii/culturi de plante de câmp în perioada 2007-2015 (vezi tabel revista)

Producțiile

Din punctul de vedere al producțiilor totale, după 10 ani de aplicare a PAC în domeniul culturilor de câmp (pentru majoritatea limitate la subvenţia pe suprafață), s-au înregistrat creșteri pentru grâu, orz, mazăre, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, și rapiță și scăderi pentru ovăz, porumb boabe, fasole, cartofi de toamnă și soia. La majoritatea culturilor la care s-au înregistrat scăderi ale producţiilor totale, acestea sunt din cauza scăderii suprafețelor ocupate, diminuări asigurate statistic la ovăz, porumb boabe și cartofi de toamnă.

O analiză a dependenței variaţiei suprafețelor ocupate de variaţia producției totale realizate indică un raport de directă proporționalitate (+ 0,766) între creșterea suprafețelor și creșterea producțiilor totale, fapt care confirmă o dată în plus că, la nivelul culturilor agricole de câmp, sistemul de agricultură de tip extensiv prevalează.

În ceea ce privește variabilitatea anuală a producțiilor totale, cu excepția ovăzului a cărui abatere medie multianuală se situează în jurul valorii de 13%, toate celelalte culturi au exteriorizat variații medii multianuale mari și foarte mari (peste 15-20%), fapt care se datorează, presupunem, variației foarte mari a condițiilor de agromediu, în principal variației principalilor factori climatici (temperatură și pluviometrie), determinante în realizarea producțiilor. Aceste variații anuale (50% în cazul rapiței și soiei), dar și cele de peste 25% (grâu, orz, porumb) indică o ofertă de piață aleatoare, dependentă de variația factorilor climatici, incapabilă să inducă la o cerere stabilă, predictibilă, capabilă să opereze cu prețuri ferme și contracte de furnizare/achiziție multianuale, încheiate înaintea declanşării anului agricol. În ciuda unor producții care depășesc semnificativ necesarul de consum al pieței interne, fluctuațiile foarte mare ale producțiilor totale fac ca oferta românescă pe piața externă a produselor agricole de bază să aibă caracteristici de ofertă reziduală (excedent al consumului intern). La unele culturi (cartoful și ovăzul), variația multianuală relativ mică în raport cu celelalte specii (13%, respectiv 18%) nu sunt expresii ale stabilității sistemului de producție, ci mai curând expresia unei cereri plafonate din piața domestică în care funcţionează, fapt care a indus o stabilitate a producătorilor şi, probabil, o tradiționalizare a zonelor de cultură.

Producțiile medii

Analiza statistică efectuatǎ pentru fiecare specie prezentă în grupa plantelor de culturi de câmp a relevat faptul că, exceptând fasolea pentru boabe, la care s-a înregistrat o scădere nesemnificativă a randamentelor la unitatea de suprafață, la toate celelalte specii s-au înregistrat creşteri ale acestora, cu menţiunea că aceste creşteri au fost nesemnificative (cu excepţia sfeclei de zahăr şi a florii-soarelui). Cu alte cuvinte, principalul impact al adoptării sistemului comunitar al politicilor agricole pentru culturile de câmp a fost o creştere a randamentelor la unitatea de suprafaţă, care, pe fondul scăderii suprafeţelor şi creşterii producţiilor totale, sugerează că la nivelul acestor culturi s-au pus bazele unor sisteme tehnologice de exploatare de tip intensiv, capabile să maximizeze producţiile pe fondul diminuării suprafeţelor ocupate. Fără a fi asigurată sta­tistic, relaţia pozitivă (slabă, +0,117) dintre creşterea suprafeţei şi creşterile randamentelor la hectar sugerează o schimbare de paradigmă privind tehnologiile de cultură, şi anume o trecere de la agricultura de tip extensiv (definită prin reducerea randamentelor la unitatea de suprafaţă în condiţiile creşterii suprafeţelor ocupate) la agricultura de tip intensiv (în care scăderea suprafeţelor este susținută de creşterea randamentelor).

În concluzie, pentru speciile de plante agricole din grupa culturilor de câmp, cei zece ani scurși de la aderarea la Uniunea Europeană, la Politicile Agricole Comune, au avut ca efect un început de „restauraţie“ a agriculturii de tip intensiv.

Dr. ing. A-F. BADIU