Agriplanta – o incursiune în viitorul agriculturii
Fundulea este o mică localitate pierdută într-o margine de Bărăgan, la vreo 30 de kilometri de București. Celor mai tineri le este cunoscută mai mult de pe indicatoarele care arată…
Succes garantat in afaceri
Fundulea este o mică localitate pierdută într-o margine de Bărăgan, la vreo 30 de kilometri de București. Celor mai tineri le este cunoscută mai mult de pe indicatoarele care arată…
Zilele Horticulturii, un eveniment cu tradiție pentru Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, a oferit și de această dată iubitorilor de plante, biologilor, cercetătorilor, profesorilor, foștilor și actualilor…
Ca în fiecare an, primul târg agricol important are loc la Suceava, acolo unde Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, în parteneriat cu Consiliul Judeţean, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,…
Aflat la cea de a XIV-a ediţie, Salonul Internaţional de Vinuri – VINVEST, ce s-a desfăşurat ca de fiecare dată la Timişoara, a reuşit să aducă laolaltă, pentru cele trei…
Și a fost Sărbătoarea Mierii 2017 la Blaj. La cel mai mare târg apicol din România au fost prezenţi peste o sută de producători, expozanţi şi invitaţi, din 20 de…
Ce ar trebui să facă omenirea pentru a practica o agricultură sustenabilă? Aceasta a fost tema principală a celei de a X-a ediții a Forumului privind Viitorul Agriculturii desfășurat la…
Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare poate, dar nu vrea să susțină proiectele internaționale de cercetare Un pas înainte, trei înapoi. Un joc periculos pe care România se pare…
Sub titulatura Povești cu vinuri românești, compania BASF a lansat un program menit să vină în sprijinul viticultorilor. Pe de o parte, aceștia află informații utile pentru propria plantație, iar…
Producătorii agricoli încurajați să se asocieze pentru a putea furniza produse sigure şi de calitate, conform celor mai înalte standarde GLOBALG.A.P. INAQ Consulting a devenit prima companie românească de consultanță,…
A doua ediţie a conferinţei GlobalG.A.P. în România Compania de consultanţă INAQ Consulting, în parteneriat cu proprietarul standardelor GLOBALG.A.P., va organiza pe data de 24 februarie 2017, la orele 09.00,…
Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru web.
Poți să afli mai multe despre cookie-urile pe care le folosim sau să le dezactivezi în .