Sub privirile dezinteresate ale autorităților – mierea românească, cristalizată între importuri și samsari

Și a fost Sărbătoarea Mierii 2017 la Blaj. La cel mai mare târg apicol din România au fost prezenţi peste o sută de producători, expozanţi şi invitaţi, din 20 de ţări precum Polonia, China, Finlanda sau Japonia. S-a cumpărat miere, s-au încheiat contracte pentru utilaje apicole, s-a cântat, s-a dansat pe scena special amenajată. Prezenți la manifestație, am decis să privim mai în profunzime fenomenul apicol românesc. La ce concluzie am ajuns? Simplu… Apicultura românească e… românească. La fel ca industria, agricultura ș.a.m.d. …

Importurile merg bine

Care a fost în ultimii ani „blestemul“ economiei românești? Fondurile europene, mai precis incapacitatea companiilor românești de a le accesa. Dar și indiferența combinată cu birocrația excesivă venită din partea autorităților când a venit vorba de respectivele fonduri. În timp ce agricultura românească se zbătea să „smulgă“ câteva procente din banii UE, țările vecine precum Polonia sau Ungaria le accesau în proporție de 100%, la care se mai adăugau și fonduri suplimentare. Rezultatul? Am ajuns să trăim numai cu importuri la toate gamele de produse. Sunt vinovați străinii că exportă? Nu… Suntem noi vinovați că importăm? Nu, pentru că altceva nu ne-a mai rămas, iar producția autohtonă nu acoperă nici măcar o fracțiune din piață. La Blaj am stat de vorbă cu Florin Opriș Mateș, reprezentantul companiei Apis, care are ca obiect de activitate vânzarea și distribuirea utilajelor apicole. „Noi distribuim produsele companiei Lyson din Polonia cu care suntem parteneri de 10 ani. Pot să spun cu siguranță că această companie este cea mai importantă din Europa în domeniul utilajelor apicole. Cu alte cuvinte, polonezii vin cu utilajele, iar noi exportăm miere în Polonia. Târgul a crescut de la an la an, și tot așa și compania Lyson care a devenit între timp principalul sponsor al Sărbătorii Mierii de la Blaj. În privința utilajelor, pot să spun că sunt foarte competitive, cu prețuri accesibile. Polonezii produc de la utilaje de mică capacitate, cum ar fi centrifugile care au prețuri începând de la 600 de lei, până la echipamente profesionale de extracție a mierii al căror preț ajunge și la 30.000 de euro. Pe lângă acestea se adaugă linii de îmbuteliere, stupi, echipamente de păstrare a mierii, omogenizatoare și altele“, ne-a explicat Mateș.

Ce-am fost și ce-am ajuns

Dacă înainte de 1989 apicultura românească era o adevărată industrie respectată la nivel internațional, acum trăiește și ea cum poate. Și încă mai poate, crede Laurențiu Moldovean, reprezentantul societății Rodax Impex din București, printre puținii producători români de utilaje apicole prezent la Blaj. „Într-adevăr, am constatat și eu că aici sunt puțini producători autohtoni, majoritatea aduc prin distribuitori utilajele din străinătate. Și nu pot să nu constat că noi suntem printre puținii din România care încă mai producem utilaje apicole. Din cei rămași pe piață, nu pot să nu remarc Institutul de Apicultură care are o tradiție în producerea acestor echipamente pe lângă alte expertize pe care le are. Sigur, mai sunt și alți producători români, dar oricum mai puțini ca acum 10-15 ani. De ce am ajuns în situația în care importăm mai mult decât producem? Cred că sunt multe cauze… În primul rând, excesul de producție din Comunitatea Europeană, de aici și invazia importurilor – fie că vorbim de utilaje apicole sau de orice altceva. Apoi, scăderea potențialului tehnic al României care a luat amploare după Revoluție. Cu toții știm de amplul proces de dezindustrializare a României, care a dus la pierderea unor tehnologii foarte competitive la vremea respectivă, dar și a  forței de muncă specializate. Iar toate acestea adunate dau consecințele cu care ne confruntăm acum. Dar asta este, trebuie să ne adaptăm din mers pentru a face față. Noi, de exemplu, suntem pe piață de 25 de ani, ca bază venim din domeniul mecanicii fine și facem eforturi să ducem mai departe cunoștințele și tehnologiile pe care le stăpânim de foarte mulți ani.“

Ne place mierea, dar ne e frică de albine

Tot la Blaj am stat de vorbă cu Laura Gavrilă, profesor de informatică la un liceu din Râmnicu Sărat și apicultor. „Apicultura am început-o împreună cu soțul meu ca un hobby, dar între timp a devenit o profesie. Dacă înainte dădeam mierea direct en-gros-urilor, acum dorim să ne oprim toată producția și să ne facem o piață de produs proprie. Cele mai multe probleme pe care le avem ca apicultori sunt bolile albinelor, combinate cu chimizarea intensivă a culturilor agricole. La acestea se adaugă și reticența oamenilor când vine vorba de achiziționarea de miere. Sunt neîncrezători când vine vorba de produs sau de originalitatea acestuia. Culmea e că ne privesc suspicioși albinele atunci când mergem cu ele în pastoral și oamenii din zonă se declară deranjați de activitatea noastră. Sunt persoane care ne-au spus că le e frică de albine și consideră că suntem un pericol pentru ei“, ne-a destăinuit cu tristețe în glas Laura Gavrilă.

Concluzia?

Concluzia a tras-o Mihai Grama, președintele executiv al Sindicatului Apicultorilor din România. „Ceea ce se întâmplă în România e foarte grav. Pot să spun despre apicultura românească că e cu un picior în groapă. De ce spun acest lucru? De exemplu, noi nu avem reguli foarte clare de etichetare a mierii. Păi, dacă e miere 100%, să rămână așa. De ce mierea românească de foarte bună calitate trebuie cupajată cu alte produse dubioase, gen glucoză industrială provenită din țări non-UE? În țările UE nu e permis așa ceva. În Italia, de exemplu, dacă te prinde că ai falsificat miere, chiar și cu glucoză industrială, ți se interzice pe viață să mai comercializezi produse alimentare. Adică ești definitiv scos de pe piață, la care se adaugă și niște amenzi astronomice. La noi, toți care s-au apucat de treabă fac ce-i taie capul, amestecă mierea cu ce le trece prin cap și o vând ca produs natural 100%. Așa ceva nu se poate! Trebuie să avem niște reguli foarte clare ale pieței. Și păcat pentru că, uitați, chiar prințul Charles a zis că mierea românească e cea mai bună miere pe care a mâncat-o în viața lui. Era vorba de mierea de fâneață din Transilvania cu care prințul a fost servit când a venit la noi în vizită. Cu toate acestea, în marile magazine românii preferă să cumpere miere din import, pentru că la noi încă eticheta vinde, și nu calitatea produselor. În plus, dacă nu se uită la etichetă, românul cumpără ce e ieftin și de proastă calitate. Adică cumpără miere care nu a văzut albina, cumpără brânză care nu a văzut laptele… La fel și la legume-fructe. Ce să mai vorbim, suntem un fel de groapă de gunoi a Europei… În plus, noi suntem și dezorganizați în domeniul apicol, nu știm să facem planuri de afaceri. De exemplu, în târgul acesta ar fi trebuit să văd 2-3 standuri unde oamenii să facă schimb de informații. Adică, uite, unul face polen, altul face miere de mană, altul utilaje și așa mai departe. Trebuie să intre în contact, să cumpere unul de la altul, să se sprijine reciproc… dar se pare că la noi asta e foarte greu… Iar, în lipsa acestei organizări, cine are cel mai mult de câștigat? Ca peste tot, intermediarii, samsarii de marfă. Ei sunt cei care au interesul ca lucrurile să fie cât mai dezorganizate…“ Sună cunoscut?

Bogdan PANȚURU

Revista Agrobusiness nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 10-11