Buzoienii intră pe piaţa europeană cu produse tradiţionale
Buzăul se distinge azi printr-o zestre bogată de tradiţii şi obiceiuri, dar şi printr-o multitudine de reuşite produse originale, atestate şi care se bucură de o largă apreciere pe piaţa europeană. Cel puţin trei dintre acestea au parte de o apreciere aparte. Vorbim aşadar despre covrigii de Buzău, cârnaţii de Pleşcoi, Tămâioasa de Pietroasele şi altele. Fiecare cu povestea, cu legenda şi cu celebritatea sa.
Călătorul de azi de pe plaiurile Buzăului, indiferent de anotimp, întâlneşte locuri de o frumuseţe aparte, de îndată ce iese din urbea de reşedinţă a judeţului înspre dealurile şi Carpaţii de Curbură: păduri seculare, livezi intensive de măr şi de prun, defilee şi cascade, vulcanii noroioşi de la Berca-Arbănaşi. Curând face cunoştinţă cu apa învolburată a râului, care a dat numele său acestui ţinut de legendă, poposeşte apoi la Barajul de la Siriu, priveşte cu nesaţ Vârful Penteleu, de unde revine înspre sudul veşnic însetat al Câmpiei Bărăganului, la oraşul agrar al Pogoanelor şi, apoi, pe Calea Mării, străbate comuna vecină – Padina, la hotar cu judeţele Brăila şi Ialomiţa, cunoscută îndeaproape de noi din copilărie şi adolescenţă. Însoţitor în această călătorie o avem pe tânăra inginer agronom Daniela Cristina Stan, purtător de cuvânt al Direcţiei judeţene de agricultură şi dezvoltare rurală.
Covrigii de Buzău
Se crede că reţeta acestora ar fi fost adusă de grecii călători prin Ţara Românească, unii dintre aceştia statornicindu-se în Târgul Buzăului. Aceştia şi-au deschis aici cârciumi, unde, alături de carafele de vin negru, aduceau pe mese şi covrigi în forma unor inele, cu o coajă aurie şi miez moale. Curând, unii brutari din târg au furat secretul şi au început să producă covrigeii în serie, punându-şi în joc măiestria şi o fărâmă de suflet în bucăţica de aluat, mai spune inginera Daniela Cristina Stan, combinând ingredientele folosite: făina, drojdia, sarea, zahărul şi uleiul. Au pus la cuptor inelul acela auriu, mai gustos ca al grecilor, dar lucios, crocant şi plin de savoare. Azi ca şi atunci, Buzăul produce de dimineaţă până seara covrigi calzi. Cuptoarele se închid abia seara târziu! Producători sunt mulţi. Covrigii merg la masă cu orice. Mai ales cu vin, cu vinul acela numit Tămâioasa românească de Pietroasele, produs şi azi la Centrul Viticol Pietroasa. Pentru cine-l gustă vinul acesta are o aromă aparte: de floare de tei, floare de câmpie, floare de trandafir, de fân proaspăt cosit. El devine în timp de culoare aurie, asemeni aurului vechi. Aroma se schimbă, iar gustul aduce a miere, stafide şi migdale. O tradiţie locală spune că vinul acesta de la Pietroasele este şi mai bun atunci când strugurii sunt zdrobiţi cu picioarele de fetele nemăritate. La fel ca şi Grasa şi… Feteasca regală, produse tot la Pietroasa.
Cârnaţii de Pleşcoi
Satul de acum celebru, de pe dealurile din vecinătatea Schelei petroliere Berca, numit Pleşcoi, este vechi de peste o jumătate de mileniu, fiind atestat, ca şi comuna de care aparţine azi, încă din anul 1469.
La început, cârnaţii de Pleşcoi erau produşi din carne şi seu de oaie, carne tocată cu… barda şi condimentată cu usturoi, cimbru şi altele, printre care busuioc şi sare. Cârnaţii erau umpluţi în membrane naturale de oaie şi afumaţi cu lemn de fag. Potrivit datelor istorice, mai spune interlocutoarea noastră, în secolul al XVIII-lea unii dintre bulgarii refugiaţi la noi de persecuţiile la care erau supuşi de Imperiul Otoman şi stabiliţi la Pleşcoi au venit şi cu preferinţele lor pentru ardeiul roşu iute şi au contribuit astfel la definitivarea gustului cârnaţilor de Pleşcoi. Acest produs tradiţional atestat îşi are o poveste interesantă, şi anume aceea că cetele de haiduci stabiliţi în zonă îi urmăreau pe oierii bogaţi care mergeau la Târgul Buzăului, de la care sustrăgeau cârduri de oi, pe care noaptea le făceau pastramă şi cârnaţi şi astfel ar fi apărut… cârnaţii de Pleşcoi. Acest lucru se întâmpla cu ocazia Târgului de Drăgaica, zis şi Târgul din Ţări, care constituia un bun prilej pentru schimbul de produse între locuitorii de la deal şi munte din Ţările Române. Cât priveşte produsul căutat azi de toată lumea, continuă să fie realizat de un mare număr de familii, după reţete numai de ei cunoscute, şi care duc mai departe tradiţia locurilor, în ţară şi în Europa.
Caşcavalul de Penteleu
Documente istorice din vechime, din anul 1374, ne asigură inginera Daniela Cristina Stan, ne aduc informaţii elocvente despre acest produs realizat în Munţii Buzăului, mai precis în zona Varlaam şi Gura Teghii, din apropierea vârfului Penteleu şi a comunei Lopătari. Condiţiile locului: stâne mari de oi, necesitatea păstrării, pe timp mai îndelungat, a brânzei dospite au favorizat fabricarea acestui tip de caşcaval din lapte de oaie şi produs după o reţetă veche.
În fiecare an, în luna mai, în satul Varlaam şi la Gura Teghii are loc un festival al caşcavalului de Penteleu. Produsul este căutat de multă lume care i-a prins gustul special, iar cine se încumetă să bată drumul până acolo îl poate găsi la localnici, la un preţ bun.
Ceapa roşie şi varza albă
Ceapa de Buzău a devenit de multă vreme un produs specific şi atestat, reprezentativ pentru oraş şi judeţ. Calităţile sale gustative şi fenotipice au atras atenţia cumpărătorilor, mai ales şi prin aceea că aceasta se produce, spre deosebire de ceapa obişnuită, direct din sămânţă şi nu prin arpagic. La început, ceapa de Buzău a fost cultivată de către emigranţi din Bulgaria, stabiliţi pe pământurile Episcopiei Buzăului şi Vrancei, tot astfel cum se întâmplă şi acum, de urmaşi ai acestora. Ceapa era cultivată şi pe terenurile marilor boieri, dar şi de către gospodăriile ţărăneşti, pe suprafeţe mai mici. Acum se cultivă şi de marii şi de micii fermieri din zonă, inclusiv din comunele din preajma oraşului Buzău.
La fel se poate spune şi despre un alt produs tradiţional atestat, şi anume varza albă de Buzău, dar şi despre tomatele, ardeii, castraveţii, vinetele produse cu sămânţă realizată la Staţiunea locală de cercetare legumicolă. Însă, din păcate, totul se realizează în condiţii precare, deopotrivă din lipsa fondurilor financiare, dar şi a terenurilor aflate în proprietatea Episcopiei Buzăului şi Vrancei.
Cristea BOCIOACĂ