Buricul noii lumi…

Început de an, început de visuri mai noi sau mai vechi… Visăm cu ochii deschiși la o achiziție nouă (casă, mașină, mobilă etc.), visăm la o potențială afacere, la un job bine plătit – în țară sau afară… Visăm, visăm și iar visăm să ne realizăm visele, să ne „realizăm“ pe noi. Să „ne fie mai bine“… Cumva… Ce facem pentru toate acestea? Fiecare după puteri… Și așa, în goana noastră pentru „mai bine“, uităm de noi… Dar „merge și așa“, nu-i așa? Sigur că merge, până într-o zi când ne îmbolnăvim fizicește sau sufletește. Iar atunci nimic nu mai contează. Suferința e atât de mare încât ne simțim singuri și neajutorați… Și, într-un final, ridicăm ochii spre cer. Poate-poate, ne ajută El, Cerul cumva. Sigur, suferința nu este obligatorie în drumul nostru de îndeplinire a viselor dar, din păcate pentru mulți, ea există. Și nu o dată… Mulți învață din propriile suferințe și devin mai buni. Alții nu pot sau nu vor să învețe. Și ciclul suferințelor se reia pentru aceștia. Nu, nu are nimeni nimic cu ei, cu atât mai puțin Universul.

Problema pentru această ultimă categorie este că nimeni nu este dușmanul lor, ci ei înșiși își fac rău, iar și iar… Și de aici „răul“ cu care se confruntă tot mai mulți conaționali de-ai noștri în ultimii ani. Fiecare a observat că toată lumea, sau aproape toată, suferă de ceva sau are o problemă. Iar acest rău, adunat cumva, transformă România într-o țară „bolnavă“… Boală care s-a văzut cu prisosință în ultimii doi ani. Părintele Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, a vorbit într-un interviu acordat revistei Familia Ortodoxă despre această boală. Redăm câteva fragmente: „Societatea românească a decăzut enorm, influențată mai mult sau mai puțin din afară, și a ajuns într-o stare de robie morală (…) familia este lovită în ziua de astăzi cel mai mult, pentru a nu avea o societate sănătoasă, pentru a nu avea un stat bine așezat și echilibrat.“

„Ați observat că există o luptă împotriva modelelor? Cine a fost Ștefan cel Mare? Îi dăm acolo, în cartea de istorie, două rânduri. Cine a fost Mihai Eminescu? Tot așa. Ne distrugem valorile.“ „După ʼ90 și mai cu seamă după 2010 poporul a devenit tot mai mult rob al plăcerilor. În ʼ90 îmi amintesc câtă bucurie era în rândul nostru, al tuturor creștinilor, că vom avea colinde, că vom avea libertate religioasă, că vom avea cărți, că vom avea de unde să ne hrănim sufletește… (…) Nu ar fi avut nicio putere dacă noi nu am fi lăsat deschisă ușa trădării, dacă în mijlocul nostru nu ar fi fost trădători. Nimeni nu poate ști ce este în casa mea dacă cineva din casa mea nu trădează. Dacă ar fi să ne iubim valorile și să prețuim ceea ce este al nostru, atunci nu ar fi fost nici trădători și am fi fost, într-adevăr, un popor unit. Sfântul Sinod a pus icoana Sfintei Treimi ca icoană a Centenarului, pentru a arăta că unitatea noastră trebuie să se oglindească în Dumnezeu, iar Dumnezeu se odihnește întru noi atunci când suntem uniți. Aici e cheia: dacă ne vom sili să fim uniți în jurul valorilor vom birui și vom fi liberi cu adevărat; dacă nu ne vom sili, ci ne vom lăsa biruiți de patimi și de răutăți, atunci vom avea de suferit. (…)

Tinerii din ziua de astăzi sunt hăituiți de diferite curente care urmăresc să le distrugă buna așezare, echilibrul lor lăuntric. (…) Eu, iertat să-mi fie că spun această vorbă, când am auzit că unii vor «spitale și nu catedrale», am zis: «Înseamnă că suntem bolnavi pentru că recunoaștem în mod public că suntem un popor bolnav mintal și sufletește, un popor bolnav biologic, de aceea avem nevoie de spitale.» (…) Este nevoie și de spitale, desigur, de o modernizare a spitalelor. Dar ce este boala? Urmarea păcatului. Marea majoritate a bolilor sunt consecințe ale păcatului. De aceea avem nevoie de o moralitate sănătoasă, care să izvorască dintr-o credință adânc sănătoasă.“ E clar că mulți au uitat de ei înșiși, de divinitate… Ce pun în loc? Numai ei știu… Le e mai bine așa, fără niciun reper? Unora cu siguranță… Întrebarea e: cât timp?

Bogdan Panțuru