Performanţa s-a născut la Hărman
Unul dintre cele mai cunoscute şi pitoreşti personaje din zona Braşov este Ioan Benea. Administrează două ferme care însumează 750 ha şi 200 de oi. Este preşedintele Federaţiei Cultivatorilor de…
Succes garantat in afaceri
Unul dintre cele mai cunoscute şi pitoreşti personaje din zona Braşov este Ioan Benea. Administrează două ferme care însumează 750 ha şi 200 de oi. Este preşedintele Federaţiei Cultivatorilor de…
Aceasta a fost chintesenţa mesajului transmis de directorul general al TCE 3 Brazi, Lucian Buzdugan, celor aproape 2.000 de participanţi la Zilele Porţilor Deschise în Insula Mare a Brăilei, eveniment…
Producătorii autohtoni de vinuri sunt de acord că fondurile europene nerambursabile destinate viticulturii locale, prin Programul Naţional de Suport, în valoare de 210 milioane de euro, au constituit şansa lor.…
Condiţiile naturale din ţara noastră sunt prielnice pentru cultivarea sfeclei de zahăr. Deşi este o plantă introdusă mai târziu în cultură, ea s-a extins datorită avantajelor pe care le reprezintă…
Piaţa mondială a grâului După testarea nivelului de rezistenţă, în săptămâna anterioară, preţul grâului a crescut la 217 euro/tonă, înregistrând o majorare de preţ de 13 euro/tonă în cazul livrărilor…
Nu există niciun dubiu, ploile cu grindină şi furtunile distrugătoare de vară au devenit mult mai frecvente în ultimii ani, mai ales în zone precum Baden-Württemberg şi Bavaria. În plus,…
Intervitis Interfructa & Prowein Două manifestări de renume mondial se desfăşoară anul viitor în Germania, prima dintre ele fiind axată pe tehnologiile viticole şi pomicole, cea de-a doua având în…
IPSO Agricultură a adus în cadrul expoziţiei RomAgroTec combina S660i din noua serie S, care a fost prezentată, pentru prima oară, la Târgul de la Hanovra (Germania), anul trecut, în…
Cu mai mult de 10.000 de tractoare ARION 600 vândute în întreaga lume, actuala serie este cea mai de succes gamă de tractoare a firmei CLAAS. Pentru a putea rămâne…
La cea de-a patra lor reuniune de anul acesta, care a avut loc la New Delhi, grupul BRICS şi-a anunţat intenţiile de cooperare economică sau politică pentru a juca un…
Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru web.
Poți să afli mai multe despre cookie-urile pe care le folosim sau să le dezactivezi în .