Afaceri

O nouă combină JD

Share

IPSO Agricultură a adus în cadrul expoziţiei RomAgroTec combina S660i din noua serie S, care a fost prezentată, pentru prima oară, la Târgul de la Hanovra (Germania), anul trecut, în noiembrie.

„Sunt combine fiabile, cu randament foarte bun, arătat la demonstrațiile care au avut loc în România, indiferent de zonă. S660i face parte dintr-o serie complet nouă, fiind cea mai mică din rândul celor cu flux axial, cu putere maximă de peste 370 CP. De aici rezultă și un consum redus“ – a declarat Radu Meșină, specialist (manager) de produs la IPSO Agricultură. Seria S cuprinde patru modele diferite: S 660, S 670, S 680 și S 690.

Productivitate mare, consum de motorină redus

În cadrul probelor efectuate pe câmp, la noi în țară, la o recoltare de porumb pe opt rânduri, cu o producție de 10 t/ha, S660i a avut un consum mediu de 1,1 litri de motorină per tonă recoltată.

„Încărcarea mașinii nu ne-a satisfăcut la acest consum, pentru că motorul a funcționat numai la 50-55% din capacitatea sa de lucru. Combina S660i poate lucra cu o viteză de 8 km/oră, fiind rapidă și de mare productivitate “ – a menționat Meșină.

În cadrul demonstrațiilor cu S 680i, recoltarea maximă s-a ridicat la 240 t/zi de porumb, iar boabele sunt curate, fără pierderi. Consumul de motorină a fost de 17-18 l/ha, foarte bun pentru puterea motorului de aproape 550 CP, comparativ cu alte mărci similare.

Interlocutorul nostru a afirmat că viteza de lucru a combinelor din seria S, la păioase, este de 8-12 km/h, iar la floarea-soarelui și porumb depinde de producția la hectar. De exemplu, la 11-12 t/ha pe lot cu porumb viteza (testată în câmp) este de 7,5 km/h, iar la 8 t/ha, de 11-12 km/h.

Noutăţi la seria S

Radu Meșină ne-a spus că motoarele din seria S au puteri care încep de la 370 CP și urcă până la 626 CP. Principala deosebire între variantele deja cunoscute și cele noi constă în dotarea cu motoare silențioase, care respectă normele de poluare echivalente cu Euro 5 la autoturisme. Avantajul acestora este că sunt singurele de pe piață care utilizează monocarburant, adică numai motorină simplă, inclusiv biodiesel, fără aditivare, ceea ce reduce prețul alimentării. Însă carburantul trebuie să fie conform normelor în vigoare și să nu conțină sulf!

O altă noutate este cutia de viteze automată, acționată din cabină prin numai două butoane. Unul este pentru viteza de lucru, iar altul pentru viteza în câmp. Celelalte trepte se schimbă automat, în funcție de sarcina motorului.

De asemenea, combinele au un cilindru nou, la care partea de batere este mai lungă, în detrimentul celei de curățire, pentru a se adapta mai bine la cerealele cu boabe mici.

În plus, s-a mărit suprafața sitelor cu 10%. Acest lucru înseamnă o calitate superioară a boabelor, mai curate, cu pierderi mai mici. În același scop, a fost montat un sistem nou, suplimentar, de retur al spicelor netreierate. Acestea nu se mai întorc în cilindru, ci trec într-un bătător lateral de 450 mm, cu șase bare de batere. Mai există și un tocător nou, care este acționat din cabină. Lățimea de tăiere începe de la 7,6 și ajunge la 12 m. Însă la porumb dimensiunea minimă este de 8 m. Dacă nu sunt respectați acești parametri crește inutil consumul de carburant.

Diagnoză tehnică… la distanţă

„Cabina dotată cu aer condiționat a fost redesenată. Stâlpii laterali au fost trași spre spate, obținându-se astfel o vizibilitate panoramică. În interior au fost montate monitoare color cu ecran tactil și frigider. Foarte important, comenzile, consolele noilor combine sunt la fel cu cele ale tractoarelor John Deere de ultimă generație.  Astfel, același operator poate trece mai ușor de pe tractor pe combină“ – a menționat specialistul de produs.

Radu Meșină a amintit de sistemul JD Link, care permite fermierului să urmărească de acasă, pe computer, unde se află mașinile și date legate de performanțe, consumul de carburant, eficiență sau grafice de productivitate. Sistemul poate face diagnoză tehnică de la distanță, în vederea unor reparații. Astfel, intervenția de service se realizează într-un timp mult mai scurt.

Totodată, combinele sunt prevăzute cu ghidare prin satelit și reglare automată a vitezei rabatorului.

Câteva date tehnice

– Motoare: John Deere Power Tech PSX, cu 6 cilindri, cu dublu compresor.

– Cilindree: 9 litri la modelele 660 și 670; 13,5 l la 680 și 690.

– Putere maximă kW/CP: 273/371 la 660, 317/431 la 670, 402/547 la 680 și 460/626 la 690.

– Transmisie: electrică tip PushButtonShift cu trei viteze.

– Rezervor combustibil: 950 l la modelele 660 și 670; 1.250 l la 680 și 690.

– Volum buncăr boabe: 10.600 l la 660 și 670; 14.100 l la 680 și 690.

Traian DOBRE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *