Afaceri

Vinuri mai competitive cu ajutorul fondurilor europene

Share

Producătorii autohtoni de vinuri sunt de acord că fondurile europene nerambursabile destinate viticulturii locale, prin Programul Naţional de Suport, în valoare de 210 milioane de euro, au constituit şansa lor. Cu ajutorul lor s-au replantat 21.026 ha de viţă-de-vie, dar în acelaşi timp a fost susţinută şi promovarea vinurilor româneşti pe pieţele externe.

Numai pentru restructurare şi reconversie au fost cheltuite în perioada 2007-2011 peste 166 milioane de euro dintr-un total alocat de 190.665 milioane de euro, potrivit datelor furnizate de Patronatul Naţional al Viei şi Vinului (PNVV). Prin acest program de finanţare, România beneficiază de fonduri pentru promovarea vinurilor pe pieţele ţărilor terţe, restructurarea şi reconversia podgoriilor, asigurarea recoltei şi folosirea mustului de struguri concentrat.

Murfatlar a replantat 975 ha cu bani europeni

Principalul producător local de vinuri, Murfatlar România, a accesat programele de reconversie-restructurare viță-de-vie, începând cu anul 2007, reușind să atragă până în prezent sume de aproximativ 15,6 milioane de euro destinați replantării a 975 ha de viță-de-vie, declară Laura Mușat, PR manager Murfatlar. Compania a început  un amplu proiect de reîntinerire a viei, proces care a vizat cu preponderență soiurile roșii – Fetească Neagră, Pinot Noir și Merlot. În 2011, planul de reîntinerire a presupus replantarea a 130 ha de viță-de-vie, ridicându-se la aproximativ 2,08 milioane de euro. Pro­gramul de reconversie poate fi accesat până în 2014, iar Murfatlar continuă accesarea programului, susține Mușat.

De asemenea, compania a atras în 2011, prin intermediul APEV, suma de 332.000 dolari, reprezentând un proiect de export în SUA. De altfel, piața din SUA este una tradițională pentru Murfatlar, producător prezent aici de mai bine de 15 ani. Inițial, intrarea în SUA s-a datorat prezenței comunităților românești, după care exporturile au evoluat. Implementarea noului proiect, în 2011, este favorizată de parteneriatele deja existente cu distribuitorii locali, afirmă Mușat. Proiectul se ridică la suma totală de aproximativ 415.000 dolari, din care 20% este contribuție proprie, iar restul sunt fonduri nerambursabile de la UE (via APEV). În cadrul acestui proiect, Murfatlar a ales promovarea vinurilor prin sesiuni de degustări în magazine, preferând această variantă datorită marelui său atu: existența parteneriatelor cu distribuitori locali.

Mușat spune că feed-back-ul obţinut este bun, acțiunile având ca urmare creșterea vânzărilor în mod spectaculos. Compania a realizat investiții și prin programul SAPARD. Astfel, în 2007 a mărit capacitatea de îmbuteliere prin achiziționarea unei linii noi, cu ajutorul unei investiții de 1,1 mil. euro, iar în 2008 au fost montate sisteme de susținere cu spalieri metalici pe o suprafață de 112 ha în valoare de 1,2 milioane euro și s-au achiziționat unelte, tractoare și utilaje pentru viticultură în valoare de 3,35 milioane de euro.

Domeniile Săhăteni, peste 50 ha de vie nou înfiinţată

Domeniile Săhăteni, companie deținută de oenologul Aurelia Vișinescu, a derulat  două proiecte de reconversie a plantației de viță-de-vie situată în Dealu Mare. Primul în perioada 2007-2009, pentru suprafața de 22,08 ha, a vizat înlocuirea soiurilor/clonelor existente cu altele noi (Chardonnay, Pinot Grigio, Sauvignon Blanc, Pinot Noir), inclusiv sistemul de susținere, urmat de un al doilea în campania 2008-2010, pentru 14 ha. Acesta din urmă a vizat înlocuirea unor soiuri cu Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon și Syrah, dar și sistemul de susținere. De asemenea, compania are în derulare un al treilea proiect pentru o suprafață de 14,2 ha de vie, acesta urmând a fi încheiat anul viitor.

Aurelia Vișinescu spune că programele de investiţii cu bani europeni au fost extrem de benefice, iar acest lucru se observă pe piață în progresul calitativ major pe care l-au înregistrat toate societățile care le-au accesat. „Nouă abia în 2011 ne-au intrat pe rod viile replantate și sunt extrem de mulțumită de calitatea obținută“, susține Vișinescu. Cu toate acestea, lipsa unor proceduri clare și publice de decontare în ceea ce privește cel de-al treilea proiect, după ce primele două au fost foarte ușor de accesat, o dezarmează. Drept urmare, se așteaptă să existe ceva întârzieri la plată, deoarece au fost aprobate mai multe proiecte decât banii alocați. Una peste alta, programele au avut un rol benefic pentru întreaga industrie locală a vinului.

„Am susținut și susțin cu tărie că prezența banilor europeni este extrem de benefică: au determinat investiții majore atât în unitățile de procesare cât și în plantații, investiții care au dus la creșterea calității și competitivității vinurilor românești. Și rezultatele adevărate ale acestor investiții abia în următorii 5-10 ani se vor vedea cu adevărat. Dar trendul este vizibil ascendent“, spune Vișinescu.

În total, investițiile realizate la Săhăteni se ridică la peste 5 milioane de euro, acestea provenind atât din fonduri europene, cât şi din fonduri proprii. Domeniile Săhăteni dispun de plantații proprii în Dealu Mare, dar și de o cramă ultramodernă de procesare, maturare şi îmbuteliere. În 2011, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro, iar estimările pentru 2012 prevăd o majorare de 40%. Recent, Aurelia Vişinescu a lansat o linie de vinuri care îi poartă numele, formată din patru game diferite: Nomad, Artisan, Karakter și Anima.

Ioana GUŢE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *