fbpx
reclama youtube lumeasatuluitv

Scurtă istorie a mâncărurilor românești (III)

Share Button

Așa după cum am văzut în episoadele anterioare, multe dintre alimentele cele mai consumate în zilele noastre, acum 200 de ani nici măcar nu erau cunoscute. Așa se întâmplă și cu cartoful. Vă prezentăm în continuare câteva repere esențiale ale aventurii cartofului în Europa și în România.

Mai gustos e cartoful de furat!

La ora actuală, în țara noastră sunt cultivate cu cartofi aproximativ 30.000 ha. Consumul mediu al populației este de 95 hg în fiecare an. Adică 250 de grame zilnic, ceea ce înseamnă un cartof mare sau doi mai mici. Nu e de mirare, având în vedere această statistică, că acestui aliment i se mai spune și „a doua pâine a României“.

De altfel, nici la nivel mondial lucrurile nu stau altfel. Reprezintă al patrulea aliment consumat la nivel mondial, după orez, grâu și porumb. Se cultivă în 120 de țări și este consumat zilnic de peste un miliard de oameni.

Originar din America de Sud, din Peru, cartoful a ajuns în Europa în jurul anilor 1530-1540. Cultivat întâi în Spania, apoi în Anglia și în Țările de Jos, era considerat otrăvitor pentru om, crezându-se, printre altele, că ar putea provoca lepra. În schimb, era un aliment ideal pentru vite.

De-abia 250 de ani mai târziu a început să fie consumat și de către oameni. Se pare că în Germania avea mare trecere. În Franța a ajuns să fie consumat doar după o istorie care merită povestită. Farmacistul francez Antoine-Augustin Parmentier a fost timp de mai mulți ani prizonier în Germania. Aproape zilnic în gamela sa descoperea cartofi. Întors în Franța, în 1763, a nimerit în plină foamete. Cultivarea și consumul cartofilor i s-au părut a fi o bună cale de rezolvare a problemei. Dar oamenii erau speriați. Ba chiar, în unele comitate erau în vigoare dispoziții care interziceau categoric cultivarea acestei „plante otrăvitoare“. Doar cu sprijinul regelui Ludovic XVI și al unui subterfugiu a reușit să-i convingă pe oameni să mănânce chiar cu plăcere cartofi. La marginea Parisului, pe terenuri aparținând Coroanei, au fost cultivați cartofi. În momentul în care aceștia puteau fi recoltați, pe timpul zilei erau păziți ostentativ, cu mare strășnicie, de gărzi înarmate. În schimb, noaptea nu mai era niciun fel de pază, astfel încât parizienii să poată fura în voie.

Asta deși încă din 1771, cu doi ani înainte, Academia Franceză hotărâse că tuberculul cartofului nu este toxic și este un aliment hrănitor.

Morala poveștii este că nu contează ce spun savanții, căci tot ceea ce este de furat e mai gustos!

Crumpene, pere de pământ sau picioici

Despre istoria cartofului în Europa ar mai fi încă multe de povestit. De exemplu, tot cartoful, sau mai bine zis lipsa lui, este motivul unei comunități irlandeze atât de numeroase în SUA. Faptul că doi ani la rând culturile din Irlanda au fost atacate de mana cartofului au determinat, la începutul secolului XX, o foamete care a rămas în istorie drept cea mai mare din câte s-au cunoscut vreodată în țară. Ca urmare, un număr impresionant de irlandezi au emigrat în SUA.

Dar să revenim pe meleagurile noastre. După câte putem afla din documente, se pare că pentru prima dată în această parte a Europei cartoful a fost cultivat în Transilvania, pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Dar și ardelenii erau destul de neîncrezători în calitățile acestei plante. Doar așa se explică de ce a fost nevoie ca pe 14 martie 1769 oficialitățile Guberniatului Regal al Marelui Principat al Transilvaniei ce se aflau la Sibiu să emită o circulară privind cultura cartofului. În document se spune că existau serioase voci din partea populației care se opuneau culturii acestei plante, dar fără temei Circulara a fost înaintată tuturor comitetelor și districtelor și, probabil, scaunelor săsești spre a fi adusă la cunoștința publică pe orice cale.

Probabil că circulara a avut un efect amestecat, căci în anul 1780 birăul din Tohanul Nou, aflat atunci în districtul Brașov, raporta notărașului că „în anul respectiv nu s-au semănat mere de pământ“. În schimb, în 1781 cei din Zărnești, care se află la doar câțiva kilometri de Tohanul Nou, raportau autorităților că producția de cartofi a fost bună.

Odată cu începutul secolului al XIX-lea, cultura cartofului ia amploare în Transilvania. Gheorghe Șincai, în lucrarea sa „Povățuire către economia de câmp“, publicată în 1806, pomenește și cartoful sub denumirile „crumpene“ (împrumutată din maghiară) și „perele cele de pământ“ (probabil traducere adaptată din franceză, limbă în care cartofii se numesc mere de pământ). Cartea, scrisă în limba română, cu litere chirilice, a fost destinată și românilor din afara Transilvaniei.

Din cauza foametei din 1814, guvernatorul Transilvaniei Gheorghe Bánffy al II-lea dă o circulară în care recomandă cultivarea cartofului chiar și în lipsa animalelor de muncă.

În același an, Vasile Moga, primul episcop ortodox de origine română al Ardealului în timpul administrației habsburgice, poruncește preoților să îndemne oamenii „ca de la primăvară să semene picioici“.

Cartofi import Transilvania, via profesor francez

Din Transilvania cartofii au ajuns și în Moldova. Agronomul Simion P. Radianu afirmă într-o lucrare publicată în 1906 că în timpul domnitorului Scarlat Calimachi (1812-1819) ar fi apărut primii cartofi în Moldova. Această afirmație este întărită și de un document al vremii, respectiv un raport al diplomatului austriac Ștefan Raicevici, care arată că un profesor francez luase în arendă în Moldova mai multe terenuri, pe care în anul 1812 le cultiva cu cartofi.

La rândul său Nicolae Iorga, în lucrarea „Documentele familiei Calimachi“, susține că domnitorul nu numai că a îngăduit pătrunderea cartofului în țară, dar ar fi acordat și o atenție specială acestei culturi. În acest context el l-a îndemnat pe A.I. Beldiman să traducă din limba greacă o broșură intitulată „Învățătură sau povățuirea pentru facerea pâinii din cartofle“. Varianta românească a fost tipărită la Iași în anul 1818. Din câte cunoaștem, probabil că aceasta este prima carte publicată în limba română despre cartof și cultura sa.

În Țara Românească documentele sunt mai puține. Știm însă cu certitudine că la începutul secolului al XIX-lea cartofii erau o marfă relativ curentă în piețele din București. Cronica din timpul lui Ion Gheorghe Caradja (1812-1818) amintește despre vânzarea cartofilor aduși din Ardeal pe piața bucureșteană și despre cultivarea cartofului de către țăranii din jurul Capitalei.

Alexandru GRIGORIEV

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.