Share

Cu prilejul Zilei Gastronomiei Sustenabile, celebrată anual pe 18 iunie, Asociația Sărbătoarea Gustului, cu sprijinul Fundației Auchan, a organizat un amplu eveniment de gastro-diplomație care a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, ministerelor de specialitate, retailului modern, producătorilor locali și ai industriei gastronomice.

Conferința, urmată de un cocktail dinner tematic, a avut ca obiectiv promovarea unui model alimentar responsabil, bazat pe educația gustului, consumul de produse locale și dezvoltarea lanțurilor scurte de aprovizionare.

Evenimentul a marcat totodată încheierea ediției 2025-2026 a programului educațional „Lecțiile Gustului”, parte a inițiativei „Stil de viață sănătos, o alimentație diversificată și o atitudine sustenabilă”.

În acest an școlar, proiectul a ajuns la peste 2.500 de elevi de clasa a III-a din 17 școli și 70 de clase, iar la nivel național peste 25.000 de elevi au beneficiat de materialele pedagogice dezvoltate în cadrul programului.

Sub coordonarea Chef-ului Daniel Dobre, copiii au învățat să interpreteze etichetele produselor alimentare, să identifice produsele certificate și să aleagă alimente locale și de sezon, contribuind astfel la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase și sustenabile încă din primii ani de viață.

„Conștientizarea tinerelor generații, de la vârste fragede, în şcoală, pentru o alimentație sustenabilă face parte din cele 17 obiective de dezvoltare durabilă ale ONU şi face referire directă la Obiectivul 4 – Educație de calitate.

În același timp, influențează pozitiv sănătatea, consumul responsabil, reducerea inegalităților și acțiunea climatică”, a declarat Daniel Dobre, președintele Asociației Sărbătoarea Gustului.

Alimentația sustenabilă, pe agenda instituțiilor publice

Ziua Gastronomiei Sustenabile iunie

Dezbaterile din cadrul conferinței au evidențiat rolul strategic al dezvoltării rețelelor de producători locali în reducerea amprentei de carbon și în consolidarea economiei locale.

Utilizând tomatele ca studiu de caz, participanții au subliniat că importurile necesare pentru acoperirea consumului în extrasezon generează anual emisii estimate la aproximativ 8.000–10.000 de tone de CO₂ doar din transportul către România.

În acest context, reprezentanți ai Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, Ministerului Agriculturii, Ministerului Educației și Cercetării și Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au analizat modalitățile prin care principiile alimentației sustenabile pot fi integrate în politicile publice și în programele școlare.

„Educația este fundamentul dezvoltării durabile, iar obiceiurile care ne însoțesc întreaga viață se formează încă din copilărie. Când copiii înțeleg ce înseamnă să mănânce sănătos și să respecte hrana, devin ambasadori ai acestor valori în familie și comunitate”, a afirmat László Borbély, Consilier de Stat și Coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

La rândul său, Daniela Călugăru, reprezentant al Ministerului Educației și Cercetării, a anunțat că noile programe școlare pentru liceu, care vor intra în vigoare în anul școlar 2026-2027, vor include activități și conținuturi dedicate obiectivelor de dezvoltare durabilă.

Parteneriate între retail și producătorii locali

Componenta practică a conferinței a fost ilustrată prin exemple prezentate de Auchan Retail România și Serele SupeR, producător local de tomate inclus în programul Filierele Auchan. Specialiștii au evidențiat beneficiile colaborării dintre retaileri și producătorii români pentru dezvoltarea unor modele economice sustenabile și circulare.

„Viziunea Auchan este simplă: să mâncăm mai sănătos, să trăim mai bine și să protejăm planeta în același timp. Dezvoltăm de mulți ani filiere locale prin care susținem producătorii români și construim parteneriate pe termen lung bazate pe criterii economice, sociale, de mediu și de calitate”, a declarat Corina Dospinoiu-Imre, Director Sustenabilitate Auchan Retail România.

Din perspectiva producătorilor, Silvia Răileanu, reprezentant al Serele SupeR, a explicat că accentul este pus atât pe gust, cât și pe sustenabilitate.

„Produsele de filieră garantează calitatea și prospețimea, iar noi garantăm gustul. Livrăm rapid produsele către magazine și utilizăm tehnologii de seră semi-închisă care reduc consumul energetic și contribuie la protejarea mediului”, a precizat aceasta.

Experiență gastronomică dedicată tomatelor locale

După sesiunea de dezbateri, participanții au fost invitați la un cocktail dinner coordonat de Chef Alain Alexanian, deținător al unei stele Michelin și laureat al premiului Palme d’Or în Gastronomie, alături de chefii Dumitru Bucșa, Patrick Pierre Pettenuzzo și Daniel Dobre.

Meniul, conceput sub conceptul „Chic & Shock”, a avut ca ingredient central roșia – simbol al biodiversității alimentare și al gustului umami. De la aperitive până la desert, toate preparatele au valorificat produsele locale de sezon, fiind servite conform ritualului francez „Le repas gastronomique des Français”, înscris în patrimoniul cultural imaterial UNESCO.

Prin această experiență culinară, organizatorii au demonstrat că gastronomia poate deveni un instrument eficient de educație și conștientizare, punând în valoare resursele locale și promovând un consum alimentar responsabil.

Un demers pentru viitor

Evenimentul a fost susținut de partenerii instituționali Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, ANSVSA și UNESCO Association Club, alături de numeroși parteneri din mediul privat și din industria alimentară.

Prin programe precum „Lecțiile Gustului”, Asociația Sărbătoarea Gustului și partenerii săi urmăresc formarea unei noi generații de consumatori informați, capabili să aleagă responsabil și să contribuie la protejarea sănătății, a comunităților locale și a resurselor planetei.

Sub motto-ul „Bun pentru Gust, Bun pentru Sănătate, Bun pentru Planetă!”, organizația își continuă misiunea de promovare a educației pentru alimentația sustenabilă și a patrimoniului gastronomic, în cadrul Clubului UNESCO pentru Dezvoltare Durabilă 2026–2029.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Agro BUSINESS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.