România se laudă cu cel mai mic preț la gazele naturale. Dar cu salariile cum stăm?

Prin anumite canale de comunicare, utilizând datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), Bucureștiul se laudă că România a înregistrat, în 2017, cel mai mic preț la gazele naturale destinate consumatorilor casnici, din rândul statelor membre ale Uniunii Europene. Ar fi și culmea să fie altfel, dat fiind faptul că țara dispune, în comparație cu alte state, care sunt importatoare nete, de propriile rezerve! Jubilarea este un pic exagerată fiindcă România a avut cel mai mic preț și-n 2016 sau 2014, ba chiar în 2010! Bucureștiul mai afirmă că „Eurostat a publicat pentru prima dată prețurile pentru gaze naturale și electricitate comparabile în rândul țărilor membre UE“. Nimic mai fals! Rapoarte de acest fel sunt la dispoziția publicului din România încă din 2007, anul aderării noastre la structurile UE. Statistica pe anul 2017 a Eurostat arată că România are un preț scăzut al gazelor naturale pentru populație, de 0,033 euro/kWh, dar nu cel mai scăzut, Bulgaria plătind chiar mai puțin decât noi (0,031 euro/kWh), iar Letonia are un preț egal, de 0,33 euro/kWh. Un tarif apropiat practică Ungaria (0,036 euro/kWh), Croația (0,037 euro/kWh) sau Lituania (0,039 euro/kWh). În general estul continetului este mai avantajat din acest punct de vedere. Cele mai mari prețuri sunt în Suedia (0,112 euro/kWh) și Spania (0,092 euro/kWh). În rest, gazul este vândut cu tarife care oscilează de la 0,042 euro în Luxemburg la 0,086, în Italia. În 2017, în România, statisticile privind alimentarea cu gaze arătau în felul umător: lungimea totală a conductelor de distribuție a gazelor, la nivel național – 39.668,8 km (10.777,6 km, în 1990); număr de localități unde se distribuie gaze – 245 de orașe (din 320) și 668 de comune (din 2.861); procent de acoperire cu gaz metan – 28,70%!

La lefuri suntem pe locul al treilea…, dar din coadă!

Pe de altă parte, nici nu ar trebui să ne comparăm cu alte țări, de vreme ce veniturile românilor asigură o putere de cumpărare de 58% din media UE. Teoretic. Practic… Practic tot Eurostat ne spune că lucrurile nu au stat deloc bine pentru români nici în 2017 și nici mai înainte. Dar nici în 2018, an în care am avut o a doua creștere a salariilor în sectorul public (25% până la peste 100%) și a salariului minim obligatoiu, în general (1.900 lei). În funcție de nivelul salariului lunar minim brut exprimat în euro, statele membre UE cuprinse de această colectare de date (n.n. – Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia și Suedia nu au introdus salariul minim obligatoriu) sunt împărțite, în raportarea Eurostat, trei grupuri:

• Grupul 1, în care salariile minime la nivel național au fost mai mici de 500 euro pe lună în ianuarie 2018: Bulgaria, Lituania, România, Letonia, Ungaria, Croația, Republica Cehă și Slovacia; salariile minime la nivel național în aceste țări au variat între 261 euro, în Bulgaria, și 480 euro, în Slovacia. În România acesta a fost de 420 de euro;
• Grupul 2, în care salariile minime la nivel național au fost de cel puțin 500 euro, dar mai mici de 1.000 euro pe lună: Estonia, Polonia, Portugalia, Grecia, Malta, Slovenia și Spania; salariile minime au variat între 500 euro, în Estonia, și 859 euro, în Spania;
• Grupul 3, în care salariile minime la nivel național au fost de cel puțin 1.000 euro pe lună: Regatul Unit, Franța, Germania, Belgia, Țările de Jos, Irlanda și Luxemburg; salariile minime în aceste țări au variat între 1.401 euro, în Regatul Unit, și 1.999 euro, în Luxemburg.

Toate țările candidate să adere la UE au avut salarii minime similare celor din grupul 1, variind între 181 euro, în Albania, și 446 euro, în Turcia. Nivelul din Statele Unite (cu un salariu minim la nivel național de 1.048 euro pe lună) s-a încadrat în intervalul prezentat de grupul 3.

Maria BOGDAN