Țările dezvoltate, și în special UE, doresc să mențină avansul obținut prin autorizația de a-și susține agricultura respectând un plafon de ajutor avantajos stabilit la o referință istorică ridicată, în timp ce țările în curs de dezvoltare, „opărite“ de criza alimentară din 2007/2008, doresc să își protejeze agricultura prin măsuri de protecție a pieței și depozitare publică și cer posibilitatea de a-și susține și agricultura printr-un ajutor direct.
Și totuși, Comisia are propriul mod de a explica motivele blocării Rundei de la Doha: pentru aceasta, avantajele acordate economiilor emergente pe baza principiului națiunii celei mai favorizate (MFN), care au persistat de-a lungul timpului fără a ține cont de evoluția economiilor, constituie miezul problemei.
Ea folosește astfel China drept țap ispășitor, citând-o ca exemplu de țări care pot exporta cu ușurință în timp ce beneficiază de taxe mai mici la import („Nivelul la care China și-a deschis piețele nu corespunde importanței sale în economia globală“).
Dezbaterile privind sprijinul intern pentru politicile agricole și de depozitare nici măcar nu sunt enumerate ca un motiv de blocare în acest document al Comisiei, deși subiectul a fost discutat pe larg în cercurile politice și științifice și constituie un punct central al negocierilor.
Comisia se poziționează „blând“ pe această temă, așa cum a făcut-o întotdeauna, susținând că, din moment ce și-a jucat ea însăși rolul ca un „elev“ bun, ceilalți nu trebuie decât să-i urmeze: „Angajamentele privind sprijinul intern pentru sectorul agricol ar trebui să fie prioritatea negocierilor, având în vedere proliferarea politicilor și măsurilor care denaturează comerțul.
Pentru viitor, UE este în favoarea unei reduceri semnificative a măsurilor interne de sprijin care denaturează comerțul [ceea ce o protejează de reducerea ajutorului său decuplat, care nu este clasificat în această categorie]. UE și-a reformat politica agricolă în ultimii 30 de ani, îndepărtându-se de ajutoarele care denaturează comerțul. Alți membri OMC nu au întreprins încă reforme similare.
Pentru Comisie, soluția pentru resuscitarea OMC, care a fost blocată din 2008, este, așadar, să nu lucreze spre compromisuri cu privire la motivele istorice ale blocării acesteia, ci mai degrabă să găsească o nouă rațiune de a fi pentru aceasta, prin definirea unui nou obiectiv comun: „recuperarea și dezvoltarea economică, fără denaturarea concurenței, precum și în cadrul tranziției ecologice și sociale durabile în cadrul economiilor durabile”.
Ca și spălarea ecologică a PAC, revopsirea OMC în verde va ajuta statele să unească prin angajamente comune noi?
Reabilitarea OMC prin obiective de mediu, așa cum dorește UE, ar veni într-un moment foarte oportun pentru apărarea obiectivelor de mediu stabilite de Green Deal. Respectarea Acordurilor de la Paris, compensarea emisiilor de dioxid de carbon la frontiere…
UE argumentează astfel posibilitatea ca OMC să lase liber statelor națiuni să protejeze mediul și clima: „Spre deosebire de temerile exprimate la crearea OMC, nicio țară nu a fost nevoită să coboare nivelul de protecție al sănătății sau al mediului pe care l-a considerat adecvat în urma unei decizii pronunțate în cadrul sistemului de soluționare a litigiilor OMC.
În viitor, UE va sprijini, în cadrul discuțiilor internaționale privind comerțul și problemele de mediu, o interpretare a dispozițiilor relevante ale OMC care recunoaște dreptul membrilor de a oferi răspunsuri eficiente la provocările globale de mediu, inclusiv schimbările climatice și protecția biodiversității.
La fel cu cutia verde în agricultură, toate măsurile referitoare la protecția mediului, a climei sau a biodiversității ar putea fi, prin urmare, tolerate. Deși nu își inversează poziția cu privire la sprijinul agricol sau la politica de depozitare ca răspuns la solicitările din partea țărilor în curs de dezvoltare, UE speră că țările membre OMC vor accepta ceea ce unii descriu drept o nouă formă de protecționism…
Documentul principal prevede astfel crearea unui „nou instrument juridic, în domeniul politicii comerciale, care să protejeze UE împotriva unor eventuale măsuri coercitive din partea țărilor terțe“ precum și a unui „instrument juridic de remediere a denaturărilor cauzate de subvențiile externe pe piața internă a UE“. Prin urmare, UE s-ar putea pregăti să protejeze diverse sectoare sensibile, inclusiv agricultura, și speră că OMC și Organismul de soluționare a litigiilor vor apăra aplicarea acestui nou arsenal.
Prin urmare, actuala reformă a PAC pare a fi strâns legată de această revizuire a politicii comerciale. Ar putea articolul 188a, propus de Parlamentul European pentru reforma PAC, care are ca scop refuzul sau impozitarea importurilor de produse agricole care nu respectă cerințele UE de sănătate și mediu, să facă parte din aceste noi măsuri anunțate de Comisie?
Modificarea articolului 182, solicitată și de Parlament, ar oferi, de asemenea, posibilitatea de a îmbunătăți sistemul taxelor de import suplimentare pentru a oferi un mecanism de salvgardare mai adecvat, în plus față de clauzele de salvgardare referitoare la acordurile bilaterale.
Introducerea acestor instrumente în regulamentele PAC ar permite o mai bună coerență cu noile poziții ale Direcției Generale de Comerț. În documentul de raportare al stării negocierilor, amendamentele 134 și 138 pe care tocmai le-am menționat au fost catalogate drept „de studiat“ de către Consiliu, prin urmare nici respinse definitiv, nici validate. Deci suspans…
Dacă aceste principii ar fi puse în aplicare în mod eficient, dacă OMC s-ar ridica din cenușă cu o nouă misiune de apărare comercială a produselor noastre mai ecologice, această răsturnare ar putea juca atunci în favoarea protecției fermierilor europeni pe care actuala PAC nu o mai permite. Ar putea OMC, care a fost groparul prețurilor garantate și a lăsat fermierii europeni la cheremul instabilității pieței, să reușească in a se recompune?
Dar în această etapă, aceste perspective sunt probabil nerealiste, deoarece dezacordurile dintre membrii OMC sunt profunde și bine înrădăcinate.
Exemplul recent al Indiei, care a încercat să-și revizuiască politica de preț garantat pentru a face un pas înainte spre redeschiderea negocierilor, încercare suspendată din fericire pentru moment, arată că suveranitatea alimentară rămâne o prerogativă națională bine păzită.
În timp ce UE dorește să intensifice dialogul cu China și India, este credibil să nu se ofere nimic privind securitatea alimentară?
Pentru a-și face opiniile acceptabile și pentru a proteja orientările din Green Deal, Europa ar putea, totuși, să fie nevoită să ia în considerare anumite concesii.
Dacă va reuși, această revizuire a politicii comerciale ar putea avea asupra agriculturii un impact poate mai semnificativ decât PAC, într-un moment în care aceasta din urmă pare a fi din ce în ce mai restrânsă la o distribuție a pachetelor bugetare definite (Pilonul I și Pilonul II) pentru a satisface cel mai bine fiecare stat membru.
Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU