O criză, două crize, trei crize…

Share

Am citit deunăzi un material semnat de James Corbett, jurnalist britanic cunoscut pentru activitatea sa la prodigioasele BBC, The Guardian, The Observer sau The Independent. Fin analist, Corbett a publicat de această dată un material care vizează „viitoarea criză alimentară“. În continuare am spicuit cele mai importante idei din materialul său…

În noiembrie 2015, așa cum puteți afla din comunicatul de presă oficial de pe website-ul Cargill, „65 de politicieni, academieni, oameni de afaceri și lideri de opinie s-au adunat la sediul Fundației Mondiale a Naturii din Washington DC pentru a simula cum ar răspunde lumea la o viitoare criză alimentară.“ Pe parcursul a două zile, participanții la această simulare a unei crize de tip „reacție în lanț alimentară“ au jucat rolul respondenților la un număr de crize convergente și concomitente în decada 2020, inclusiv „două crize alimentare majore, cu prețuri apropiindu-se de pragul de 400 la sută din media pe termen lung a produselor alimentare; o serie de evenimente climaterice extreme legate de schimbările de mediu (…).“

S-a vorbit despre „cum să fim cu un pas înainte“ pentru a „face lucrurile bine“, elementele-cheie din acest exercițiu al Fundației pentu Protecția Naturii sunând cam așa: „Numai prin oprirea expansiunii agricole, creșterea producției agricole, eficientizarea crescândă a folosirii resuselor și reducerea risipei alimentare vom reuși să asigurăm hrana de care avem nevoie și, în același timp, să conservăm natura pentru generațiile viitoare.“ Vă las pe voi să meditați asupra implicațiilor acestei declarații, dar jocul – care, suntem asigurați, „a fost conceput pe parcursul mai multor luni, cu un maximum de realism în minte“ – a generat o serie de scenarii foarte specifie care par a fi pe cale să devină cruda realitate, cum ar fi „o creștere vertiginoasă a prețurilor, urmată de o iminentă criză alimentară mondială în 2022“, ceea ce i-a determinat pe factorii de decizie ai UE să impună o taxă pe carne. Dar stați să auziți esența: acest „joc“ s-a terminat cu impunerea unei taxe globale pe carbon. (…)

Și partea cea mai rea este că aceste „crize alimentare“ imaginate prin „simulări“ devin rapid o realitate. (…) La vremea la care scriu acest articol, creșterea prețului la gazele naturale rezultă într-o penurie a îngrășămintelor cu azot, ceea ce antrenează la rândul său inflația prețurilor la produsele alimentare. Acest lucru a determinat Rusia să impună cote de export la îngrășămintele cu azot, ceea ce exacerbează problemele din sectorul agricol, deja zdruncinat de decizia Chinei din septembrie de a opri toate exporturile la fosfați, un alt ingredient-cheie din fertilizatorii comerciali. Lovitura este resimțită deja de fermierii din toată lumea, iar Comisia de Agricultură și Reformă Agrară braziliană a semnalat această problemă ca fiind o amenințare majoră la adresa securității alimentare, în vreme ce Indian Air Force ajută la livrarea transporturilor de fertilizatori în Sri Lanka. Dar asta nu este totul. Poveștile de groază vin de la fermierii de pe tot globul, pe măsură ce lumea plonjează într-o serie de crize alimentare fără precedent. (…) Da, odată ce piesele acestui puzzle sunt puse laolaltă, nu mai poate subzista niciun dubiu că intrăm într-o criză alimentară generată exact de tipul reacției în lanț „prezise“ pentru perioada 2020-2030. Și situația e pe cale să se înrăutățească și mai mult. Exact la timp (și exact atunci când jocul reacției în lanț alimentare prevedea), fermierilor li se cere acum să înceapă să reducă emisiile de carbon pentru a îndeplini obiectivul de „zero net“ al globaliștilor (sau o fi oare vorba de un „zero absolut“?) pentru Agenda 2030. Povara financiară suplimentară pe sectorul agricol, care vine cu implementarea acestor măsuri, nu putea să pice într-un moment mai rău pentru un sector aflat deja în mijlocul unei crize profunde… decât dacă se dorește exacerbarea crizei, desigur. Nu e niciun dubiu că ne aflăm în pragul unei crize alimentare. Oamenii au început deja să simtă presiunea acestei crize la casa de marcat, pe măsură ce lovește inflația prețurilor alimentelor; dar, dacă lucrurile continuă pe această cale, lucrurile se vor înrăutăți și mai mult. Deci ce e de făcut?

Chiar așa! Ce e de făcut? Greu de găsit o soluție. Dacă occidentalii au clar o problemă pentru că au fost „educați“ să se uite la stat și la indicațiile lui într-un mod cât de poate de disciplinat, în țările balcanice situația stă exact pe dos… Din simplul motiv că în această zonă a lumii comunismul a lăsat urme adânci în subconștientul colectiv…

Bogdan PANȚURU