Fixația libertății

Share

În ultima vreme se tot vorbește despre pierderea unor drepturi și libertăți în numele pandemiei. Lockdown-uri peste lockdown-uri, oameni uitându-se pe furiș de sub mască, încrâncenare între cei care au ajuns să-și predea sănătatea pe mâna statului, având încredere în el prin mijloacele de informare în masă și cei care consideră că propria sănătate nu se negociază. Până la urmă, fiecare e liber să aleagă ce consideră că e mai bine pentru el… Dar aici intervine problema… Cum știi ce e mai bine pentru tine? Din fler, din instinct? Da, e și asta o soluție, mai ales de ultimă instanță. Totuși, cum știi ce te face liber și ce nu? Nu există decât două posibilități. Și vorbim aici de experiența proprie sau de nivelul de cultură. Despre experiență, cel puțin în România, pot vorbi aceia care au prins perioada comunistă. Și care nu sunt puțini deloc… Ei au experiența lipsei de libertate. Copiii lor au trebuit să învețe ce înseamnă lipsa de libertate sub comunism în lipsa experienței nemijlocite. Totuși, o întrebare merită pusă… Cât de liberi am devenit după 1989? Sau am devenit pe neobsevate sclavii banilor sau chiar ai unui mecanism economic „eliberat“ de economia centralizată?

În Vest e invers. Cu excepția ultimului război mondial, majoritatea țărilor occidentale au trăit într-o libertate deplină. Cu foarte mici excepții, fiecare țară a făcut ce a vrut, cum a vrut. Cu alte cuvinte, civilizația vestică s-a exprimat cât se poate de liber. Ca efect direct, cetățenii au învățat să aibă încredere în stat. Pentru că au observat că statul le vrea binele. În centrul și estul Europei, până acum 32 de ani, situația a stat fix pe dos. Cetățenii, cu excepțiile de rigoare, nu aveau pic de încrede în autorități. Ba mai mult, le detestau. De aici și revoluțiile mai pașnice sau mai puțin pașnice. Rezumând, putem spune că, de când cu pandemia, vestul își arată disciplina, iar estul o relativă indisciplină, mai ales când vine vorba de anumite subiecte.

În ultima vreme tot mai multe voci din Vest spun că, în ultimii 30 de ani, prin manipularea media, occidentalul și-a pierdut și ultima fărâmă de gândire critică. Rezultatul? Un om slab, manipulabil, care nu crâcnește la ordinele date de conducători. Și se mai spune că absența scrupulelor morale în numele a ceea ce se crede a fi binele public este primul simptom al totalitarismului. Iar reducerea ființelor umane la simple instrumente ale politicii de stat ar fi al doilea. Cu toate acestea, este vizibil pentru oricine, Occidentul a intrat într-o derivă economică, dar și socială care pare ireversibilă. Cât este de ireversibilă însă urmează să vedem în anii care vin.

Oricum, nu se poate să nu fi observat că de câțiva ani încoace se tot vorbește de prostie și prostocrație. În Vest, problema e dezbătută de ceva timp. De exemplu, în Legile fundamentale ale imbecilității umane, o carte scrisă în 1976, italianul Carlo Cipolla (economist cu studii la Sorbona și London School of Economics) propune o definiție surprinzător de simplă, concretă și concisă pentru prostie. Pe scurt, Cipolla spune că un imbecil este acel om care, prin acțiunile sale, provoacă pagube (materiale sau imateriale – n.a.) celor din jur, fără să obțină nimic în schimb, ba chiar uneori provocându-și pagubă lui însuși. „Sunt pe lume atât de mulți imbecili încât aceștia constituie una dintre cele mai puternice și întunecate forțe ce împiedică fericirea și progresul omenirii“, spune autorul. Acest grup eterogen de oameni, imposibil de determinat în termeni matematici, este totuși „mai influent decât Mafia, decât complexul militar-industrial, decât comunismul – este vorba de un grup neorganizat, neconsfințit, care nu are nici conducător, nici președinte, nici reguli și care reușește totuși să opereze în perfectă armonie, ghidat parcă de o mână nevăzută…“. Personal nu cred în prostie, ci doar în ignoranța care te poate transforma în… orice…

Revenind la libertate, pe care de obicei „proștii“ n-o miros de nicun fel, consemnez doar câteva citate: „Libertatea omului e partea divină din el.“ – Petre Țuțea; „Omul s-a născut liber și este pretutindeni în lanțuri.“ – Jean Jacques Rousseau; „Nimeni nu este mai rob decât acela care se crede liber, fără a fi cu adevărat liber.“ – Goethe; „Nu poate fi o nenorocire mai mare pentru oamenii liberi decât pierderea libertății cuvântului.“ – Demostene; „Om liber este acela care nu are nevoie să spună nicio minciună.“ – Nicolae Iorga; „Libertatea nu este dreptul de a face ceea ce vrem, ci ceea ce se cuvine.“ – Abraham Lincoln; „Dar libertatea nu înseamnă libertinaj, libertatea instinctelor oarbe, trăirea în hazard și în eventual.“ – Mircea Eliade.

Bogdan PANȚURU